Moștenirea lui Army

Capitolul 22

Caitlin

Prelungesc cât pot de mult baia înspumată, după această zi agitată şi diferită de ceea ce eram obișnuită. Așadar, refac meniul zilei: facultate, servirea prânzului, sex, tura la spital și acum, relaxarea e mai mult decât binevenită.

Nu am avut timp doar pentru mine, așa cum în trecut o făceam, când îmi plăcea să despic și să împart lucrurile, la final punând un diagnostic.
Doar că de această dată e diferit, într-un sens pe care încă încerc să îl înţeleg.

Chiar dacă îmi doresc împlinirea carierei mele de a deține propria-mi clinică, mă învârt și asupra unei idei extrem de periculoase, ca vulturul deasupra prăzii sale. Doar că, de această dată, prada sunt eu. Nu mă pot minți în continuare, că toată această căsnicie înseamnă doar un contract de colaborare, fără implicare afectivă.

Şi fiindcă este o lamă cu două tăișuri, vreau să cred că încă mă iubesc şi trebuie să am unele rezerve referitoare la omul Army. Și cum să nu am?
Constat că ceea ce știu despre el sunt doar expunerile publice și relatările subiective ale altora. Întrebată la modul cel mai serios ce părere aș avea despre el, în prezent cred că m-aș raporta tot la spusele lor.

Și să fiu a naibii dacă mă mulțumesc acest fapt.
Aș vrea să știu ce anotimp preferă, care îi e cea mai mare frustrare, detalii care de altfel m-ar duce mai mult către interiorul lui. Exteriorul este etichetat prea bine: un playboy excesiv de frumos și dotat, însetat de adrenalină, dar cred că în acest moment mi-aș dori să știu ce l-a făcut să accepte moștenirea. De ce acum? 

Nu pot decât să sper, cu o utopie exagerată, că a făcut-o de dragul meu, așa cum Maria a spus, deși poate că am însemnat totuși ceva; dar cel mai important vreau să cred că el e mai profund, decât această aparență pe care a întreținut-o ani la rând, atât de mult. Și toate acestea pentru că nu mă mulțumesc cu un Army simplu, cu o etichetă mai mult decât periculoasă, pentru sănătatea unei relații trainice și vreau să cred că perfecțiunea trupească vine la pachet cu un interior frumos.

Trebuie pur și simplu să îmi asum răspunderea a ceea ce fac, ceea ce îmi doresc. Avea dreptate când spunea că ceea ce am făcut schimbă situație. Eram soţie cu drepturi şi obligaţii. Mai mult, mă simţeam ca una; dar era cazul s-o fac? Acum nu mai pot da înapoi. Acum știu cum e să îl simt în mâna mea și vreau să îl simt și mai mult. Ce spun eu aici? Vreau totul. Sunt măcinată de atâtea contradicții în privința asta. E o nesiguranță. Vreau mai mult; dar îndrăznesc să cer mai mult? Și, cel mai important, voi primi mai mult?

— Zi cu voce tare.

M-am întors brusc, ca să-l regăsesc în prag. Fusesem atât de absorbită în gândurile mele, în timp ce mă demachiam și realizez că am doar lenjeria intimă pe mine. Grozav: concentrare minimă, lichide maxime. Pielea mi se strânge sub privirea lui pătrunzătoare și-l las să mă privească.

Observ că pantalonii negri i se umflă vizibil în dreptul fermoarului, tensionați de erecția lui. Ochii îi sunt încețoșați, întredeschiși, primitivi și înfometați. Gata, sunt pierdută.
Adio creier, bun venit Paradis!

Face un pas înainte și eu vreau să pășesc înapoi în cameră, în pat, să mă întind, să bat în retragere în fața ardorii pure din ochii lui, dar n-o fac. Rămân pe loc și ridic capul, să-i întâlnesc privirea, până când ajunge în dreptul meu. Se apleacă și mă sărută, delicat la început, tandru. Mă face să mă topesc, să mă înmoi și mă văd nevoită să mă țin de mijlocul lui, să nu mă prăbușesc.

— Ce vrei să-ți fac în noaptea asta? îmi șoptește.

Şi-a ridicat o sprânceană, într-un fel al naibii de seducător. Mă gândesc bine și-i spun: