Moștenirea lui Army

Capitolul 9

Caitlin

            Am urcat în tăcere, până când am răsucit cheia în ușa camerei mele. Am închis ochii, încercând doar să respir, fără să mă mai gândesc la vorbele lui. Ale lui Army. Sentimentul e atât de copleșitor, încât îmi taie respirația. Și asta pentru că, dacă e să fiu sinceră, ar putea să îmi frângă inima.

Ar putea să mă zdrobească de această dată. Nu aveam nevoie de prea multe dovezi să știu că nimic din ceea ce trăisem cu Hank, nu se compară cu intensitatea trăirilor de acum. Fusesem rănită, într-adevăr; dar suferința nu se născuse din dragoste, ci din trădarea lor.

Nu puteam fugi la nesfârșit de acest adevăr.                Și nici nu eram sigură că mai voiam să fac acest lucru. Mă lipesc de ușă. Câteva secunde mai târziu mă trezesc că privesc în sus către Army, iar ochii lui reci îi întâlnesc pe ai mei.

            — Știi că noi doi nu putem fi prieteni niciodată, zice.

            Și e o afirmație. Aprob tacit și înghit în sec.

            — Dar nu știi și de ce..

            Mai repede decât mi-aș fi închipuit vreodată, își încolăcește mâna pe încheietura mea și mă trage la pieptul lui. Mă sprijin de el fără nicio ezitare, îmi doresc atât de mult să îl ating! Dar, deja cunosc scenariul; aud avertismentul în ritmul rapid al inimii mele. Ochii lui sunt în continuare însuflețiți de o mânie, dar și de o dorință pe care nu o poate stăvili și știu că privirea mea se reflectă într-a lui.

Nu primesc niciun avertisment în clipa în care buzele lui se lipesc de ale mele, iar forța gurii lui este aproape dureroasă. Gestul său este de o asemenea disperare, încât pur și simplu mă pierd.

Nu mă recunosc, pentru că bărbatul acesta, care se comportă cu mine la doi poli atât de opuși fără nicio explicație, mă face să-mi pierd capul și corpul. Nu contează cât de mult mă enervează și mă necăjește, o atingere din partea lui este suficientă să mă domine din nou. Mă cuprinde cu brațele, iar când buzele lui le ating pe ale mele, mă simt reînviată.

Nu am mai respirat de când m-a respins, mi-a întors spatele și a plecat, mai devreme în bucătărie. Absolut toate fibrele din trup țipă la mine. Sunt fluidă în brațele lui. Iar acum, când brațele lui puternice sunt în jurul meu, totul e amplificat la intensităţi copleşitoare. Nu sunt în stare să măsor primitiva, sălbatica, masculina splendoare a acestui bărbat, pe când își trage tricoul de pe el. Un dur care arată bestial.                

Gura mi-a devenit uscată ca deșertul, pe când i-am privit din nou brațele și abdomenul atât de perfect conturate. Privirea mi se urcă înspre fața lui, la fel de nedrept de perfectă. Părul lui negru ca tăciunele, răvășit, perfect, iar ochii nu i s-au schimbat: safire străpungătoare de inimi. Iar trupul?                      

Oh, Doamne, n-am nicio şansă. Acest bărbat atât de frumos, e totodată înfricoșător pentru mine. Știu că are puterea să mă distrugă într-un fel, cum nimeni nu a mai făcut-o niciodată. Hank? Drace, Hank e mic copil pe lângă musculinitatea, tare, grea și enormă a acestui bărbat. Vreau să îi simt gura pe mine, să îi simt mâinile pe mine. Am nevoie de ele. Iar acum? 

Brațele lui îmi încolăcesc trupul, ținându-mă aproape, foarte aproape.Vreau mai mult. Dar îndrăznesc? Îndrăznesc. Îi adulmec mirosul masculin, mă las încălzită de căldura lui.

Oh, Doamne, poate că este o greșeală, doar că mă simt întru totul perfect. Să-mi dau frâu liber fanteziilor cu el, e un bilet de călătorie fără întoarcere spre necazuri. Cu o singură mișcare, m-a țintuit de peretele camerei cu trupul lui. S-a retras să îmi arunce o privire pătrunzătoare și să murmure: