Ai Încredere [vol. I]

5. Darren

Axel

L-am sunat pe unul din vechii mei prieteni, Darren, care a fost de acord să ne lase pe mine și pe domnișoara dornică de aventură să înnoptăm la el.

Acum stăm amândoi tăcuți, eu concentrat la drum, iar ea... Nici măcar n-am habar la ce se gândește. Nici acum nu-mi vine să cred că am fost în stare s-o iau cu mine. Dar n-am avut de ales! Nu voia să iasă din mașină și atunci m-ar fi prins poliția! Uh, din vina ei am să intru în belea! Parcă văd că o să fiu acuzat de răpire.

Nu Axel, calmează-te. N-or să te prindă. Ești ca o umbră, ai uitat? O să dormiți la Darren, iar dimineață o s-o duci înapoi la conac. Simplu. Huh, sper să fie așa.

Măcar am reușit s-o conving că nu am lănțișorul ei. Cel puțin, asta sper. Dar având în vedere că n-a mai adus în discuție subiectul ăsta, cred că mă crede.

-- Cât mai avem? -- îi aud vocea întrebând.

-- Nu mult. -- îi răspund sec.

-- Crezi că prietenul ăsta al tău are niște haine de schimb? --

Îmi întorc capul spre ea și o analizez. Poartă rochia cu care am văzut-o la gală, doar că s-a murdărit și o parte din material s-a rupt, iar picioarele îi sunt goale.

-- Sunt sigur că vom găsi ceva cu care să te îmbraci. -- o asigur.

După ce spun asta, îmi întorc capul la drum. Mi se pare că fata asta e tare bipolară. Adică, înainte era foarte veselă, ba chiar entuziasmată, iar acum are o față neutră, dar gânditoare.

O fi din cauză că am întrebat-o de unde-i vine numele? Stai puțin, de ce îmi pasă?! Nici măcar n-o cunosc! Ce se întâmplă cu mine?!

Decid să pornesc radioul ca să sparg tensiunea asta dintre noi și ca să nu mă mai tot gândesc la prostiile astea.

-- Îți place Justin Bieber?! -- mă întreabă cu mirare Flo.

-- Nu, nici măcar nu sunt atent ce e la radio. -- îi spun iritat.

-- Ok, măcar știu că nu sunt singura care nu-l suportă. --

-- Ce chestie, credeam că toate fetele sunt înnebunite după el. --

-- Ei bine, nu și fata asta. --

-- În regulă. Atunci... Ce cântăreț îți place? --

Nu pot să cred că mă interesează ce cântăreț îi place. Nici nu știu de ce am întrebat, adică mi-a venit așa, spontan!

-- Păi, nu am un cântăreț preferat. Îmi place de mai mulți. Dar ție? --

-- Eu în general nu ascult muzică. -- îi răspund.

-- Ah, ok... Dar atunci de ce ai pornit radioul? --

Îmi dau ochii peste cap.

-- Pentru că am vrut să nu mai fie tensiunea asta între noi. --

-- Tensiune? Ce tensiune? --

-- Păi erai atât de veselă când am pornit, iar apoi ai devenit serioasă și n-ai mai scos niciun cuvânt. -- îi spun puțin revoltat.

Nu mai spune nimic, ci doar își întoarce capul înapoi la geam. Să nu-mi spui că iarăși am "rănit-o".

-- Scuze... -- murmură ea.

-- Pentru ce? --

-- Pentru că sunt dificilă. Doar că... Nu sunt obișnuită să socializez. Mi-am petrecut întreaga viață închisă în conac, iar acum e prima dată când ies nesupravegheată. E totul nou pentru mine. Nu știu cum să mă comport, cum să vorbesc, sau cum să acționez. Mai ales că... Nu te cunosc, deci nu știu ce intenții ai. --