36. Nu pot s-o pierd

171 11 0
                                    

Axel


~ cu 10 minute înainte ~

-- Unde e Flo? --

-- Am lăsat-o în fața hotelului. Nu va ajunge prea curând, așa că explică-mi de ce nu trebuie să știe ce vorbim acum. --

Inspir profund, umplându-mi plămânii cu aer, după care îl las să iasă. Știu că nu e bine ce fac, dar trebuie să știu.

-- Mai ții minte când mi-ai povestit la spital despre familia ta, ca să rămân treaz? -- o întreb eu.

-- Da, de ce? --

-- Și, având în vedere că tatăl tău lucrează la poliție, are acces la toate documentele legate de orice domeniu, nu? --

Naomi se încruntă și își încrucișează brațele la piept:

-- Unde vrei să ajungi cu asta, Axel? --

-- Vreau să-l rogi pe tatăl tău să caute dosarul unei femei al cărui nume de familie e Champwell. --

Încruntătura de pe chipul lui Naomi dispare, lăsând în urmă doar șocul.

-- Champwell? Cumva ăsta e... --

-- Da, e numele lui Flo, iar femeia despre care vreau să găsești informații a fost mama ei. --

-- Stai că nu pricep: De ce vrei să afli informații despre mama lui Flo? --

Îmi dau ochii peste cap:

-- Doar spune-mi dacă mă ajuți sau nu! --

-- Și ce-aș putea să-i spun tatei, mă rog? Pentru că în niciun caz n-o să fie de acord. --

-- Nu vreau să fac ceva cu acele informații, ci pur și simplu vreau să știu cum a murit mama lui Flo! --

-- Și de ce n-o întrebi pe Flo? --

-- Pentru că nu vreau să știe deocamdată ce fac, de aia. Acum, te rog, acceptă și gata. --

Naomi ezită pentru câteva secunde, după care zice:

-- Bine, fie, te ajut. --

-- Mulțumesc. --

-- Deci, doar ca să fie clar: Vrei doar să afli cum a murit, nu? --

-- Și cine a fost ucigașul. --

-- Ucigașul?! --

-- Naomi... --

-- Bine, bine. Am să văd ce pot face. --

-- Bun. Acum pleacă. Mă duc s-o caut pe Flo. --

Trec pe lângă ea și îi aud vocea spunând:

-- Ce politicos. --

-- Nu-s genul "bune maniere". --

-- Atunci mă bucur că ai pe cineva care te poate învăța. --

Zâmbesc scurt, după care pornesc în căutarea lui Flo.

~ în prezent ~

După ce am terminat de mâncat, o iau de mână pe Flo și pornim în plimbare prin parc. Flo nu spune nimic, ci stă tăcută în dreapta mea. Cred că e supărată pe mine fiindcă nu i-am zis ce-am vorbit cu Naomi.

Dar, până la urmă, ce i-aș putea spune? Prefer să nu-i spun nimic, decât să mai inventez o minciună. Îți promit, Flo, odată ce aflu adevărul, am să ți-l spun și ție. Meriți să-l știi și tu.

Mă opresc, după care mă postez în fața lui Flo. Nu mă privește în ochi. După câte am făcut ca s-o fac să zâmbească, nu mă așteptam să nu-mi iasă.

-- Dacă știam că asta va fi starea ta, aș fi făcut mult mai multe. -- îi zic eu.

-- Nu, e perfect, pe bune! -- se apără Flo, fixându-și ochii albaștri asupra mea.

-- Atunci, de ce nu zâmbești? Știi cât de mult ador să-ți văd zâmbetul ăla de milioane. --

Flo oftează prelung, după care, îmi atinge obrazul cu palma. Își lipește buzele de ale mele, iar eu o strâng tare de talie. Mă las purtat de plăcerea sărutului, fără să-mi pese că ne poate vedea oricine.

Ne desprindem fiindcă nu mai avem aer, iar Flo îmi zâmbește forțat. Dacă ea crede că mă poate păcăli, se înșeală.

-- Bună încercare. -- îi spun, iar Flo revine la expresia serioasă de dinainte.

Mă uit în altă parte atunci când o întreb:

-- E din cauză că nu ți-am zis ce-am discutat cu Naomi? --

Nu-mi răspunde din prima, în schimb, se întoarce cu spatele la mine. Stăm așa o perioadă, până când Flo decide să vorbească:

-- Nu știu ce să mai cred, Axel. Adică, încerc să nu mă gândesc că îmi ascunzi chestii care mă privesc. Încerc să ignor toate semnalele care mă avertizează! Încerc să ignor tot ce mă înconjoară, numai ca să fiu cu tine! --

Se întoarce spre mine și mă săgetează cu privirea. Eu rămân nemișcat, fără să știu ce să-i răspund.

-- Vreau să ai încredere în mine, Axel. Vreau să mi te deschizi complet. Vreau să ne împărțim gândurile, fie ele bune sau rele. Vreau să fim sinceri unul cu altul. Vreau să fim... Uniți. --

Se apropie de mine și îmi atinge pieptul cu degetul arătător.

-- Vreau să te simt, Axel. Vreau să mă faci să rămân cu tine pentru totdeauna, pentru că, în momentul ăsta, nu mai sunt sigură dacă asta îmi doresc. --

Nu pot s-o pierd. Secretele astea ne îndepărtează, știu, dar trebuie să mai aibă răbdare încă puțin. Cum aș putea să-i explic?

-- Flo -- îi spun, cuprinzându-i fața cu palmele mele -- ești totul pentru mine. Ai apărut în viața mea ca un uragan, și sincer, n-am crezut că o să rămâi după ce ai văzut cine sunt. Dar ai rămas, mi-ai fost alături încă de la început până acum, așa că nu pot să-mi imaginez viața fără tine. Nu pot și nici nu vreau. Te iubesc, Flo, și așa va fi mereu. Vrei sau nu, suntem legați unul de celălalt. --

Flo îmi zâmbește, iar, de data asta, îmi pot da seama că e un zâmbet natural. O strâng în brațe, după care îi ridic picioarele de pe sol și mă deplasez spre hotel.

-- Axel, ce faci?! Știi bine că nu-mi place să mă duci așa! -- se plânge Flo.

-- Va trebui să te obișnuiești cu asta, pentru că n-am de gând să te ascult. --

-- Și ce-ai de gând să faci? --

-- Să zicem doar că m-am cam săturat să te văd în rochia asta. --

-- Dar tu mi-ai cumpărat-o! --

-- Nu mă înțelege greșit: Îmi place rochia, dar vreau să te văd fără ea. --

Pun accent pe cuvântul "fără" pentru a-i da de înțeles lui Flo la ce mă refer. Nu-mi răspunde, deci știu că a priceput. Mă uit rapid la fața ei și mă abțin să nu râd când o văd roșie complet.

Dau de perete ușa camerei noastre și îi lipesc spatele lui Flo de salteaua patului. Cu o mișcare rapidă, închid ușa și o încui, apoi, mă întorc spre floricica mea.

-- Poate vom fi și de data asta deranjați. -- spune ea.

-- Poate -- îi zic, și mă urc pe ea -- dar n-o să-i mai luăm în seamă. --

Apoi, sunetele care se mai aud sunt doar cele de plăcere, învăluindu-ne pe amândoi.

Ai Încredere [vol. I]Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum