Ai Încredere [vol. I]

29. Ultimatum

Axel

După ce Carmen și Jeff sunt de acord să înnoptăm la ei, o conduc pe Flo într-una din camerele de la etaj. Deschid ușa și apăs pe întrerupător, după care inspectez cu atenție încăperea. Nu e mare deloc, dar are o ambianță plăcută.

Intru primul pe ușă și mă uit în jur. Mă apropii de un dulap și-l deschid. Sunt surprins când observ că Carmen a fost în stare să-mi cumpere haine. Nici măcar nu-mi știe mărimea.

Întorc capul și văd că Flo încă stă în prag. Mă duc spre ea și o apuc de mână.

-- Ce stai aici, așa? Hai, intră! -- o îndemn eu.

-- Asta e camera ta, nu? -- mă întreabă ea, fără să bage de seamă ce-am spus.

Fac o pauză, după care încuviințez din cap.

-- E... Sau, mă rog... Trebuia să fie camera mea. Carmen și Jeff mi-au făcut-o ca să pot sta la ei când vin s-o vizitez pe Ruby. --

Flo pășește și ea înăuntru și se uită la mobilă. Se duce înspre un birou aflat în colțul camerei și pune un deget pe masă, după care și-l examinează.

-- Cam prăfuit. -- remarcă ea.

-- Asta pentru că n-am dormit până acum aici. -- îi spun, având un ton jos.

Flo ridică o sprânceană, fiind, probabil, uimită de ceea ce tocmai am zis.

-- Dar... De ce... --

-- De ce n-am dormit până acum aici? Pur și simplu. --

Fața lui Flo capătă o încruntătură, semn că nu-i convine răspunsul meu sec. Dar, până la urmă, ce aș putea să-i zic? Că nu mă simt în mediul meu? Că nu mă simt acceptat? Că știu că nu merit să fiu acceptat?

Cum aș putea să-i spun toate astea, cu speranța că ea îmi va înțelege dilema, când nici eu nu mi-o înțeleg? Nu, aș fi mult prea egoist să-i cer să găsească un răspuns la toate astea, când deja am implicat-o în mult prea multe.

Ar avea toate motivele din lume să plece și să mă lase singur. Nu ar fi o noutate pentru mine, oricum. Ar putea să se descotorosească de mine și să se întoarcă la viața ei perfectă. Pentru că e perfectă, indiferent dacă ea crede asta sau nu.

Totuși, a ales să rămână cu mine. De ce? Ce-i pot oferi eu? În orice caz, nu-i pot oferi nimic din ce nu are. Așa că de ce a ales să-mi fie alături?

Pașii lui Flo mă trezesc din transa în care mă aflam. Se apropie încet de mine, pe chip având o expresie îngrijorată.

-- Sunt bine. -- îi răspund rapid, încercând să adopt o atitudine cât mai relaxată.

-- Ești sigur? Pentru că mi s-a părut... --

-- Da, sunt sigur. Nu-ți mai face griji! -- spun, după care mă reped la ea și o apuc de talie.

Dar, aparent, nu renunță, fiindcă își pune o mână pe obrazul meu.

-- Axel... Acum câteva minute ai început să plângi în grădină. --

-- N-am plâns, am lăcrimat. E o diferență, să știi. -- îi atrag atenția.

Flo își dă ochii peste cap.

-- Dacă mai faci asta o dată, jur că nu știu ce-ți fac. -- o ameninț cu un deget ridicat în aer.

-- Ce? Asta? -- spune, și își dă din nou ochii peste cap.

Până aici mi-a fost. O trag și mai aproape de mine, folosindu-mă de mâna care îi atinge talia, și îi acopăr buzele cu ale mele. Flo scapă un oftat prelung, ceea ce mă înnebunește. O împing în peretele din fața mea și încep să-i sărut gâtul, iar ea își dă capul pe spate, savurând senzația pe care i-o provoc.