Ai Încredere [vol. I]

19. El

Flo

Stau cu Nicole în imensul meu pat și încep să-i relatez tot ce s-a întâmplat între mine și Axel. Ea doar stă și ascultă. Asta îmi place la ea. Îmi place faptul că nu mă judecă, ci încearcă să mă ajute în diversele mele probleme.

Cu Pamela, e altceva. Nu e vorba că ea m-ar judeca, dar știu că îi e loială tatei și dacă e să-i spun ceva care o tulbură (în cazul de față, că m-am sărutat cu Axel și mai e și faza în care aproape am făcut-o) îi va spune. Și sincer, chiar nu vreau ca tata să afle. Atunci în mod sigur nu l-ar cruța pe Axel.

-- ...iar apoi m-a adus acasă și mi-a promis că se va întoarce. -- închei eu de povestit.

Nicole stă și se uită câteva secunde în gol, ceea ce înseamnă că încearcă să proceseze ce tocmai i-am zis, după care spune:

-- Deci... Îți place de el? --

Îmi place, oare? Asta e întrebarea care mă frământă de când m-a sărutat prima oară, în pădure.

-- Sincer, încă încerc să-mi dau seama. Adică... E... Complicat. -- reușesc să spun.

-- Îmi dau seama. Deși, dacă stau să mă gândesc, nu văd un viitor în care să fiți împreună și fericiți. --

-- Bine, știu că ai impresia asta având în vedere circumstanțele, dar te asigur că nu e periculos. --

-- N-am spus că e periculos, dar viața lui e. --

-- Știu asta... --

Nicole se apropie de mine și-mi ia mâinile în ale ei. Știu ce urmează. Asta e partea în care-mi spune că n-avem nicio șansă împreună fiindcă suntem foarte diferiți. Dar, până la urmă, nu asta e și ideea? Ceea ce ne face diferiți ne unește.

-- Nicole, știu că-ți faci griji pentru mine. Și mai știu că nu vrei să mă vezi rănită. Dar tu nu l-ai cunoscut pe Axel. N-ai văzut cât de mult îi pasă de mine. Mi-a arătat asta... În toate modurile posibile. Și da, poate nu avem un viitor împreună, dar sunt mulțumită cu prezentul. Sunt dispusă să risc, Nicole. Pentru că dacă nu riști, pierzi tot ce ar fi putut exista. Iar eu vreau să văd unde mă va purta viitorul alături de Axel. Iar dacă nu va fi să fie, măcar voi ști că am încercat. --

Nicole se holbează la mine pentru o clipă, după care își pune mâinile pe umerii mei și mă trage la pieptul ei.

-- Dumnezeule, tu chiar te-ai îndrăgostit. -- îmi spune ea la ureche.

-- Da, cred că da. -- adaug eu cu un zâmbet pe buze.

După câteva momente, ne desprindem din îmbrățișare.

-- Deci, spuneai că o să vină mai târziu pe la tine? -- mă întreabă Nicole.

-- Așa a zis. --

-- Și... Cum aveți de gând să vă întâlniți cu tatăl tău în casă? --

-- Păi... Tata a spus că nu va suna la poliție... --

-- Nu? -- se miră Nicole.

-- Nu. Adică, a spus că îl va cerceta pe Axel. Presupun că în funcție de asta va decide ce să facă. --

-- Stai așa, cum adică să-l cerceteze? --

-- Adică o să caute informații despre trecutul și familia lui. --

-- Ție nu ți-a spus nimic legat de chestiile astea? --

-- Păi... Mi-a zis că are o soră. Nu-și cunoaște mama, iar tatăl lui e la... Închisoare. --