Ai Încredere [vol. I]

24. Paranoia

Flo

O săptămână mai târziu, Axel este externat, cu condiția de a sta în pat pentru a se recupera. După multe insistențe, tata a fost de acord să-l lase să se refacă la noi.

Din două motive vreau ca Axel să stea la mine o vreme: Primul e că vreau să fiu lângă el și să-l îngrijesc, iar al doilea, pentru a afla informații despre trecutul și familia lui. De când l-am auzit pe tata vorbind cu Oliver despre Axel, nu-mi pot scoate paranoia din cap. Mă tot gândesc la cele mai rele posibile scenarii. Nu pot dormi noaptea de ele. Mă îngrozește faptul că Axel ar putea fi înrudit cu cineva foarte, dar foarte periculos.

E la închisoare, evident că e o persoană periculoasă. Dar asta nu înseamnă că Axel e. Adică, l-am văzut cât de bun și grijuliu e cu mine. Chiar îi păsa și îi pasă. Deci, de ce o parte din mintea mea îl asociază cu tatăl lui? Sau poate e la fel ca el. Cu mine e bun, dar cum e cu alții?

Oare ce-a făcut cu tipii care îmi voiau lănțișorul? Oare i-a... Omorât? Nu, Axel n-ar face una ca asta. Trebuie să-l întreb, numai așa voi primi niște răspunsuri. N-am îndrăznit să-l întreb cât timp era la spital, dar acum pot. Pot și o voi face.

-- Deci, ai de gând să-i duci tu supa asta sau i-o duc eu? -- mă trezește vocea Pamelei din gândurile mele.

Clipesc de câteva ori pentru a-mi reveni, după care îi zâmbesc și iau bolul cu supă din mâinile ei.

-- I-o duc eu. --

După care îmi croiesc drum spre camera de oaspeți, unde se află Axel. Când ajung în fața ușii, o deschid încet, zărindu-l pe Axel stând la fereastră cu telefonul la ureche.

-- E doar pentru câteva zile. -- îl aud vorbind. -- Sunt bine, nu-ți face griji, doar știi bine că pot să-mi port de grijă. --

Probabil vorbește cu sora lui. Încep să mă simt prost că-i ascult conversația, așa că bat încetișor în ușă. Axel se întoarce spre mine și îmi zâmbește, după care închide telefonul.

-- Hey. -- îmi spune.

-- Hey. -- îi răspund și eu cu același salut.

Pășesc încetișor în cameră, după care realizez că Axel e în picioare.

-- Ce faci?! Ar trebui să stai întins! -- mă panichez eu și mă reped la el pentru a-l pune înapoi în pat.

-- Flo, sunt... --

Dar nu apucă să-și termine fraza fiindcă, din cauză că am alergat, vărs supa pe tricoul lui.

-- Auch! -- exclamă el. -- E fierbinte! --

-- Scuze. -- îi spun, încercând să mă abțin în a nu râde.

-- Ți se pare că e amuzant?! --

Îmi ridic privirea la el și observ că a adoptat o atitudine serioasă.

-- Oh, îmi pare rău, sincer, n-am vrut să... --

Sunt întreruptă de râsul lui care se aude în toată camera. Pentru o clipă, rămân nemișcată, fără să spun nimic, dar apoi râd și eu.

-- Aproape că m-ai prins cu asta. -- îi zic.

-- Aproape? Mi se pare că ai mușcat momeala. --

Râd din nou și îi dau un ghiont în umăr. După, așez supa pe noptiera de lângă pat și îl apuc pe Axel de mână, ghidându-l spre pat.

-- Pat. Acum! -- îi ordon.

-- Știi, Flo, în alte circumstanțe, oferta ta ar fi tentantă, dar acum sunt mult prea obosit. --