Ai Încredere [vol. I]

33. Băiatul perfect

Flo

La un moment dat, cred că am ajuns, dar nu știu exact când. Adormisem, probabil, pentru că mă trezesc într-un pat cu o saltea foarte moale și cu păsărelele care îmi cântă la geam.

Deschid leneș ochii și cercetez încăperea în care mă aflu. Destul de elegantă, pentru o cameră dintr-un motel. În dreapta mea se află o noptieră pe care stă frumos așezată o tavă cu mic dejun.

Îmi simt mațele chiorăind, așa că mă pun în fund și îmi așez tava în poală. Observ că lângă farfurie se află un bilețel. Îl iau și-l citesc:

" Bună dimineața, rază de soare!

Sper că ai dormit bine, având în vedere că atunci când am ajuns la hotel dormeai dusă în brațele mele. Nu mi-a displăcut, din contră, am avut ocazia să te duc în stil mireasă, din nou. :) Ești ușoară ca o pană, apropo.
În fine, am solicitat o comandă specială de mic dejun pentru tine. Îmi pare rău că n-am putut să-ți fac eu, dar sunt jalnic la gătit și n-am vrut să-ți începi dimineața prost. :') Așa că, presupun că gestul contează.
După ce-ți umpli burtica, pune pe tine rochia de pe scaun pe care ți-am lăsat-o și mă vei găsi în parcul din fața hotelului, pe balansoar.
Poftică bună, floricica mea! ❤️

- A "

Cred că obrajii mei sunt atât de roșii în momentul de față, încât aș putea fi ușor confundată cu o roșie. Chiar nu mă așteptam la așa o scrisoare din partea lui Axel. Ah, e atât de drăguț!

Deschid sertarul de la noptieră și pun bilețelul acolo, după care mă delectez cu bunătățile pe care le am în fața mea. Într-un fel, vreau să savurez gustul delicios, dar, într-un alt fel, vreau să termin cât mai repede ca să îmbrac rochia de la Axel și să mă întâlnesc cu el.

Când eram mică, tot ce aveam în cap era cum ar arăta băiatul perfect pentru mine. Evident, aveam aceeași viziune asupra aspectului fizic cam cum au majoritatea fetelor. Dar, odată cu trecerea timpului, am realizat că nu contează exteriorul, ci interiorul. Astfel, am știut că, băiatul viselor mele trebuie să aibă o inimă de aur: Să-i pese de cei din jur, să fie inimos, modest, amuzant, romantic. Voiam să mă facă să mă simt cea mai norocoasă fată din lume.

În momentul ăsta, îmi dau seama că toate aceste puncte i se atribuie lui Axel. El e băiatul viselor mele, băiatul perfect pentru mine. E tot ce mi-am dorit vreodată.

Când sunt cu el, simt cum lumea din jurul nostru nu mai există, că suntem doar noi doi, în Universul mare. El e fericirea mea, jumătatea mea, piesa din puzzle lipsă pentru a-mi completa viața. El e... În totalitate.

Încep să râd atunci când îmi aduc aminte circumstanțele în care ne-am cunoscut. Dacă nu m-aș fi dus după el în seara galei, atunci când mi-a furat lănțișorul, probabil nu ne-am fi întâlnit niciodată. Amuzant cum au decurs întâmplările, după acel moment.

I-am spus și lui Axel: Nu regret nimic. Tot ce-am trăit după ce m-am urcat cu el pentru prima dată în mașină, e un sentiment pe care nu-l pot exprima în cuvinte. Tot ce pot spune e că, atunci a fost clipa în care mi-am început viața.

Reușesc să termin repede de mâncat, după care iau rochia de pe scaun și o admir. E o rochie fină, din bumbac și cu bretele, exact cum îmi place mie. Culoarea, de un albastru deschis, e combinată cu un cordon auriu în jurul taliei. E atât de frumoasă!

Observ că de baza ei atârnă un bilețel. Încă unul? Bine, nu că nu mi se pare adorabilă faza cu bilețele, dar încep să cred că nu m-am trezit, iar ce se întâmplă e un vis.

" Bună, floricica mea!

A fost bună mâncarea? Sper că da, pentru că dacă nu ți-a plăcut, am să mă duc la bucătărie și am să fac scandal. Dacă n-o să mă asculte, n-am să plătesc.
Bun, acum că am clarificat asta, puneți rochia asta superbă pe tine și hai să te văd cum alergi cu ea. ;)

- A

PS: Am ales special rochia asta pentru că se asortează cu ochii tăi. 💙
PPS: Am cerut să pună și un cordon auriu să se potrivească și cu părul tău. 💛 "

Da, clar visez. Imposibil ca asta să fie realitate. Oare câte bilețele o mai fi lăsat Axel? Probabil a lăsat un șir întreg până în parc.

Reușesc să pun rochia pe mine, după care arunc o privire pe geam. Zăresc parcul, dar pe Axel nicăieri. Probabil e mai încolo, având în vedere că văd numai intrarea in parc.

Mă aranjez puțin în oglindă, după care ies din cameră. Mă uit de colo colo și realizez că hotelul ăsta e un labirint. Și, până la urmă, cum de și-a permis Axel să ne cazeze aici? După cum arată locul ăsta, îmi pot da seama că n-a fost ieftin.

Încep să umblu pe toate holurile posibile și nu-mi pot da seama unde sunt scările sau liftul. Până la urmă, mă opresc. Expir zgomotos și mă întreb de ce nu mi-a putut lăsa Axel și un bilețel cu harta hotelului. Sau poate mi-a lăsat și l-am ratat.

-- Te-ai rătăcit? --

Fără să vreau, tresar. Mă întorc spre persoana care se află în spatele meu: O fată cam de vârsta mea, brunetă și cu ochi verzi. Mă simt puțin intimidată pentru că e mai înaltă decât mine, dar nu las asta să se arate. Mă îndrept de spate și spun:

-- De fapt, da. Așa că, dacă ai fi dră... --

Fata face o față șocată, ceea ce mă face să mă opresc.

-- Te-am mai văzut undeva, nu? -- mă întreabă ea.

Mă uit nedumerită la ea, încercând să-mi dau seama de unde o știu și eu. Aparent, ea se prinde mai repede decât mine:

-- Stai, tu ești fata care a venit să-l vadă pe Axel la spital! --

Îmi ia câteva secunde să-mi dau seama cine e:

-- Eu sunt. Iar tu ești fata care i-a salvat pe Axel și Darren. --

Pe fața fetei se așterne un zâmbet.

-- Naomi. -- se prezintă ea.

-- Flo. --

-- Deci, Flo, cum se face că te afli aici? --

-- Sincer, nici eu nu știu. Axel m-a adus aici în timp ce dormeam. --

Nu știu dacă mi s-a părut mie, sau chiar a apărut o încruntătură pe chipul lui Naomi. Decid să nu mă concentrez pe asta, așa că reiau subiectul de dinainte:

-- M-ai putea ajuta să ajung la parter, te rog? --

-- Ah, desigur! După mine. --

Se pune în mișcare, așa că o urmez.

-- Deci, tu și Axel sunteți... -- o aud din fața mea.

-- Ăăm... E... Complicat. --

-- Oh, deci să înțeleg că e... Disponibil? -- continuă ea, întorcându-se spre mine.

Mă opresc și ridic o sprânceană.

-- Unde vrei să ajungi cu asta? --

-- Nicăieri, pe bune, sunt doar... Curioasă. Adică, mi se pare ciudat să nu fiți împreună. --

-- Ei bine, încă încercăm să ne dăm seama ce suntem. --

Fac un pas spre ea și o privesc fix în ochi:

-- Dar, dacă stai să te gândești, nu etichetele stabilesc relația dintre doi oameni, ci felul în care se comportă unul în preajma celuilalt. De exemplu, pentru mine, Axel e totul. --

Nu știu de ce am simțit nevoia să clarific toate astea, dar, observ cum pe fața mea se așterne un zâmbet de satisfacție în momentul în care văd enervarea din ochii lui Naomi.

-- În fine, am pierdut destul timp, iar Axel mă așteaptă. Deci, mergem? -- o întreb, după care o iau înaintea ei.

Doamne, ce e cu mine? Ai zice că, pentru un moment, am fost... Geloasă.