18. Ea

187 14 0
                                    

Axel


-- Știam eu că nu e o idee bună să le vinzi lănțișorul tipilor ălora! -- strigă Layla la mine.

Măcar nu trebuie să-i văd fața în timp ce-mi reproșează toate chestiile astea. Noroc cu telefonul.

-- Uite Layla, acum chiar nu e momentul potrivit să țipi la mine. -- îi spun.

-- Ce? De ce? -- face o pauză -- Axel, te rog, te implor, nu-mi spune că te-ai dus după tipii ăia. --

Aud pe tonul ei că e îngrijorată. N-o pot condamna, doar e sora mea și e normal să-și facă griji.

-- Layla, nu mă duc să mă iau la bătaie cu ei. Sunt destul de conștient că n-am nicio șansă în fața lor și că voi sfârși mort. Mă duc să vorbesc cu ei. -- îi zic, punând accent pe "vorbesc".

-- Și tu chiar crezi că sunt genul de persoane care să comunice?! -- aud vocea nesigură a Laylei.

Expir zgomotos.

-- O să mă asculte. O să am eu grijă de asta. -- o asigur.

-- Cum? Axel, nu te duce! E mult prea periculos! Te rog... --

-- Layla, voi fi bine. --

-- Cum poți să-mi promiți asta când te duci să "vorbești" cu niște tipi din mafie?! Ai putea fi împușcat! --

-- Pentru numele lui Dumnezeu, Layla, voi fi bine! -- strig și eu la ea.

Am încercat să-mi păstrez calmul, dar deja e prea mult. De parcă ar fi prima dată când am de-a face cu astfel de tipi.

-- Măcar ia-l pe Darren cu tine... -- spune Layla după câteva clipe în care niciunul din noi n-a zis nimic.

-- Da, sigur, de parcă o să-i mai permit să mă saboteze. --

-- Oh Doamne, Axel, ești incredibil! Tu chiar vrei să mergi singur doar pentru că te-ai supărat pe Darren care i-a spus adevărul fetei ăleia?! --

Nu-i răspund din două motive: pentru că sunt atent la drum și pentru că nu trebuie să-i dau explicații.

-- Știi Axel, chiar nu te înțeleg: te pui în pericol pentru o fată?! Ce are ea așa special de ești în stare să vorbești cu niște oameni periculoși să n-o mai hărțuiască? -- continuă Layla.

Observ cum mi se albesc degetele din cauză că strâng prea tare volanul. Trebuie să mă calmez. Nu ajută deloc dacă mă enervez. Mai ales pe Layla.

-- Nu e vorba că o fac pentru ea. O fac și pentru mine, și și pentru tine. Adică, știu că dacă nu lămuresc situația cu ei, o să se răzbune pe mine. Iar cea mai mare răzbunare e să te răpească și să te tortureze. -- îi spun.

Nu zice nimic. Înseamnă că își dă seama că fac ce e mai bine.

-- Știu că e riscant ceea ce fac... --

-- E foarte riscant. --

-- ...dar o să am grijă. Promit. --

-- De câte ori nu mi-ai promis asta, Axel... --

-- Dar am avut grijă, nu? Adică, sunt încă viață. -- îi spun pe un ton glumeț.

-- Nu glumi cu așa ceva! --

-- Bine, scuze. Doar voiam să nu mai fie așa tensiune între noi. --

-- Ești fratele meu. Că-ți place sau nu, îți voi duce mereu grija. --

Zâmbesc, chiar dacă nu mă poate vedea.

-- Știu. Și eu te iubesc. --

-- Doar sună-mă când termini, bine? --

Ai Încredere [vol. I]Tahanan ng mga kuwento. Tumuklas ngayon