Ai Încredere [vol. I]

20. Florence

Țin în brațe micuța ființă care tocmai a ieșit din mine. E atât de... Drăgălașă... Are obrajii mari și pufoși, încât nu mă pot opri din a-i săruta.

Mânuțele ei mă pipăie pe față, în timp ce ochii ei micuți mă analizează. Fiica mea. Fetița pe care o țin la piept e fiica mea. Nici acum nu-mi vine să cred. Cele 9 luni au meritat.

Ușa salonului în care stau se deschide, pe ea făcându-și apariția soțul meu. Stă în prag, parcă neavând curaj să intre. Îi fac semn să se apropie, iar el procedează întocmai. Se deplasează cu pași mărunți spre patul în care stau, încercând să nu creeze niciun zgomot.

Când ajunge în dreptul meu, se uită la fiica noastră, care acum are ochii închiși. Se apleacă încetișor, iar eu îl las s-o ia în brațe. Când îi văd bucuria din ochi atunci când își privește fiica, nu pot decât să zâmbesc larg. N-am mai fost în viața mea atât de fericită cum sunt acum. Mereu mi-am dorit să am un copil, iar dorința mi-a fost ascultată.

După ce stă câteva clipe uitându-se la fetița noastră, își îndreaptă atenția spre mine. Se apleacă din nou, dar de data asta pentru a-mi da un sărut pe frunte, după care pe buze.

-- Nici nu știi cât de norocos sunt să te am pe tine și pe fiica noastră în viața mea. -- îmi spune el.

Nu zic nimic, ci doar mă uit la el cu o bucurie de nedescris.

-- Și cum o vom numi? -- întreabă Zayn după câteva minute de tăcere.

De când am aflat că sunt însărcinată m-am apucat să fac o listă cu nume pentru fiica noastră. Pot să spun că nu e foarte lungă. Nu sunt genul de mamă care să se gândească la 100 de variante de nume pentru copilul ei. Pur și simplu am ales niște nume care, pentru mine, au o valoare simbolică.

-- Îți amintești când ți-am povestit de bunica mea? -- îl întreb pe Zayn.

-- Da, dar ce legătură... -- începe el să spună, dar îl întrerup.

-- Și îți amintești că ți-am zis că era foarte bolnavă? --

-- Da, normal. Știați că era pe moarte, așa că tu și mama ta ați vrut să profitați de ultimele momente cu ea. --

-- Exact. Așa că i-am aranjat o excursie surpriză. --

-- Ați mers în orașul pe care a vrut mereu să-l viziteze. --

-- În Florența, Italia. Unde și-a dat duhul. -- închei eu.

Stăm câteva momente în tăcere, după care adaug:

-- E un oraș foarte frumos. Am o grămadă de amintiri acolo, plăcute și neplăcute. --

Zayn dă aprobator din cap.

-- Vrei s-o numim după oraș, nu-i așa? -- mă întreabă el.

-- Da. Asta numai dacă vrei și tu. --

Zayn stă și se gândește câteva secunde, după care se uită la fetița noastră și zâmbește.

-- Mi se pare un nume perfect pentru ea. -- spune el.

Nu-mi pot ascunde entuziasmul, așa că exclam:

-- Florence Katerina Champwell, bine ai venit pe lume! --

-- Katerina e al doilea nume de pe lista ta? -- întreabă Zayn.

-- Nu. Adevărul e că... Nici nu m-am gândit la numele ăsta. Mi-a venit chiar acum. --