Resist ; jjk | zombie au

6

      Zilele treceau, iar momentul în care urmau să plece în căutarea dubei și să iasă din acel oraș blestemat, dacă reușeau, evident, se apropia. Trecuse deja o săptămână, iar pe parcursul ei cele două grupuri s-au apropiat destul de mult. Proviziile se duceau destul de rapid, ceea ce accelera momentul când părăseau adăpostul lor. Din fericire apa și electricitatea încă funcționau, ceea ce le dădea posibilitatea de a urmări starea din țară și să vorbească la telefon cu familiile lor, ce a mai rămas din ele. Haosul s-a extins în jumătate de țară deja. Jeonju a cedat, la fel și Gongju, Yeoncheon, Cheorwon, Wonju, Yeongju și Gwangju încă rezista, cu greu. Deja era jumătate din țară afectată. Probabil că nu a fost mișcare așa bună să mai rămână în oraș atât de mult, însă aveau să plece. În prezent, făceau pregătiri de drum. Au decis să plece seara, deoarece erau în avantaj datorită slăbiciunii creaturilor la întuneric. Pe timp de zi au pregătit mâncare, pe care le-au pus în casolete, apoi în ghizodane, alături de câte un tacâm și apă, desigur, iar pe lângă câteva batoane. Doar nu aveau de gând să plece fără mâncare. Iar după calculele lor, mâncarea avea să îi țină maxim două zile. Au planificat totul în detaliu, iar tot ce trebuiau să facă era să fie atenți.

      — Sunteți pregătiți? întreabă Nam Joon, privind cum se însera.

      În câteva minute avea să se întunece complet și trebuiau să plece. Au făcut screenshot-uri și au desenat schițe pe foi, pentru a se orienta spre benzinării, locuri unde aveau să găsească, cel mai probabil, o dubă sau o mașină mai mare, cât să încapă, dar trebuiau să o găsească cu cheie sau să încerce să o pornească ei cumva, ceea ce era greu și nu dispuneau de așa mult timp. Era bine și dacă găseau și o mașină mare. Cele trei fete puteau fi ținute în brațe, iar dacă încăpeau măcar patru pe bancheta din spate, era bine, deși nu ar fi fost foarte comod. Aveau fiecare câte o lanternă, pentru a vedea în canalizare și a nu consuma bateriile celor patru telefoane de care dispuneau, pe care le-au încărcat, desigur. Erau gata de drum, așa că și-au luat inima in dinți și au ieșit pe rând din casă, cu ghiozdanele în spate și arme, fie câte o crosă de golf, fie o bâtă de baseball. Nam Joon, fiind cel mai înalt, îl ridică pe Ji Min pentru a se uita peste gard, ca să îi informeze de infectați și cea mai apropiată canalizare.

      — Cea mai apropiată canalizare este la o casă distanță, în dreapta. Sunt câțiva infectați în zonă, însă îi putem distrage cu ceva cât să ajungem la  canalizare, iar dacă ne văd, vom avea destul timp să intrăm, spune acesta când este lăsat în jos.

      — Perfect, spune Seok Jin și ia un pitic de grădina, cu o greutate mai mare, de-al lui Woo Bin.

      — Arunc eu, am jucat baseball la liceu și am ceva experiență, se laudă Jung Kook.

      Ceilalți își dau ochii peste cap, însă sunt de acord. Soo Bin descuie ușa încet și se pregătește să o deschidă, în timp ce Jung Kook este ridicat de Jin și Nam Joon, pentru a arunca piticul de grădină. Brunetul ochește o mașină, ce-i drept distrusă, în depărtare, dar destul de aproape încât să o nimerească, apoi o aruncă puternic spre ea. Piticul lovește cu succes mașina, o alarmă zgomotoasă începând să țiuie, iar atenția creaturilor este distrasă cu succes. Imediat ce Jung Kook a fost sigur că nu mai era nicio creatură în apropiere le-a făcut semn că pot ieși. Au ieșit în grabă, alergând în direcția care le-a fost indicată de Ji Min. În mai puțin de un minut au ajuns la canalizare și au ridicat capacul, fetele fiind lăsate să coboare primele. Au coborât în grabă, urmând băieții. Rămăseseră doar trei când țiuitul alarmei s-a oprit brusc, iar monștrii începeau să se depărteze de mașină și să se uite derutați în jur. Și acela a fost momentul în care au fost observați.

       — Ne-au văzut, grăbiți-vă! spune Jung Kook.

      Mai erau doar el, Tae Hyung la suprafață, iar Ho Seok la mijlocul scării. Când i-a auzit cuvintele lui Jung Kook, băiatul a sărit direct, distanța fiind destul de mică. A urmat Jung Kook, care a sărit mai devreme decât Ho Seok, aproape căzând, apoi Tae Hyung, care a tras capacul în urma lui cu precizie, pentru a nu le lăsa vreo cale de acces la ei. Brunetul a coborât cu calm, deoarece nu mai exista niciun pericol și a aprins lantera, luminând mai puternic împrejurimile. Nu aveau toate lanternele aprinse, pentru a nu epuiza bateriile. S-au grupat câte doi și au decis să pastreze doar trei lanterne aprinse. Una la grupul din față, una la mijloc și una la sfârșit.