26

224 23 4
                                    

      Fata a fost întoarsă cu fața spre oglindă și a zâmbit larg privindu-și reflexia. Și-a trecut degetele prin părul acum mai scurt și proaspăt vopsit, apoi s-a întors cu fața spre cosmeticiană și i-a mulțumit entuziasmată. Îi plăcea cu adevărat. A plătit și a salutat politicos, ieșind din salon, pornind spre a doua ei destinație și ultima de asemenea. Era ziua ei liberă și a făcut ce a plănuit cu mult timp în urmă, pe lângă faptul că s-a relaxat cu niște măști și un masaj, primite tot la același salon. Petrecuse câteva ore bune acolo, dar au meritat. Ar fi vrut să petreacă ziua cu Young Mi la acel salon, dar aveau zilele libere în părți ale săptămânii complet diferite, din păcate.

      Locul în care trebuia să ajungă era destul de aproape și cunoștea destul de bine drumul, așa că a decis să meargă pe jos, iar în aproximativ 15 minute a ajuns. A privit la restaurantul din fața ei câteva momente, ușor emoționată, apoi a tras aer în piept și a împins ușa, intrând în local. S-a uitat în jur până un chelner a abordat-o, zâmbindu-i politicos.

      — I'm looking for Jung Kook. He told me to be here, spune și îi întoarce zâmbetul.

      — Oh, you must be Nari. This way, please, spune chelnerul și o conduce într-un loc mai retras.

      Deși Nari a avut o zi liberă, singura persoană care s-a nimerit a avea zi liberă în același timp cu ea a fost Nam Joon și nu avea ce face împreună. Dar Jung Kook s-a gândit la ceva oricum de când aceasta a spus că avea o zi liberă și i-a spus să nu-și facă planuri după ora șase, iar la șase și jumătate să fie la restaurantul la care el și Seok Jin lucrează. Voia să ia cina cu ea din moment ce nu au mai avut parte de foarte mult timp împreună și erau destul de obosiți când veneau de la muncă. Era un efort destul de mare să muncească de dimineață până pe la ora șapte sau opt. Desigur, unii terminau mai devreme, dar Jung Kook termina pe la opt, iar Nari la șapte.

      Au ajuns la un separeu, retras de restul meselor, unde erau o masă și două scaune, aranjate elegant. În mijlocul mesei era ghivechi mic, în care era un crin negru, preferatul fetei. A zâmbit imediat cum l-a văzut, așezându-se în timp ce chelnerul a tras delicat scaunul. I-a mulțumit iar acesta s-a pierdut după o ușă, timp în care ea și-a proptit cotul de masă, rezemându-și obrazul în palmă. A privit în jur, văzând fie cupluri, fie chiar familii luând cina, râzând, zâmbind, și ducând o viață normală și lipsită de griji. Știau ce s-a întâmplat pe celălalte trei continente și se bucurau că nu a început în America, se considerau norocoși că nu a avut loc un accident așa mare pe continentul lor. Dar habar n-aveau că fusese ceva planificat.

      — Am fost anunțat că o iubita mea a ajuns, dar când am venit aici aproape că nu te-am recunoscut, spune Jung Kook și o privește, parcă nevenindu-i să creadă

Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.

      — Am fost anunțat că o iubita mea a ajuns, dar când am venit aici aproape că nu te-am recunoscut, spune Jung Kook și o privește, parcă nevenindu-i să creadă.

      Stătea de ceva timp la câțiva metri depărtare de masă, privind-o mut de uimire pe iubita lui, care acum era brunetă. Era șocat și surprins, dar într-un mod placut. O adora pe Nari cea brunetă și chiar îi păruse rău că ultima oară când a fost brunetă nu a păstrat culoarea pentru prea mult timp. Asta nu a schimbat ceea ce credea și ce simțea despre ea, doar că în opinia lui arăta foarte bine brunetă.

Resist ; jjk | zombie auWhere stories live. Discover now