Resist ; jjk | zombie au

21

      Timp de două săptămâni, aproape trei, cei opt și-au petrecut zilele ajutând cât mai mult când era nevoie de ei. Nu aveau o oră anume de trezit, însă aveau obiceiul să se trezească destul de dimineață, din moment ce adormeau devreme din cauza oboselii. Era ca și cum aveau un job, dar erau plătiți prin mâncare și un loc unde aveau să doarmă, iar pe lângă asta primeau haine aproape zilnic, noi. Oricum nu depuneau chiar atât de mult efort și își ajutau poporul. Nu mai voiau altceva în schimb, știind că ajutau la revenirea la normal a țării.

      Totul mergea bine, surprinzător pentru toți. Cel puțin pentru țara lor. Coreea de Nord era ruinată. Nu a rezistat niciun oraș, iar singurele persoane care au supraviețuit au fost guvernatorii, președintele și o mare parte din armată, deoarece au plecat din țară imediat ce a început nebunia, deși știau de antidot și puteau să ajute măcar câteva orașe să reziste. Iar din cauza egoismului de care conducătorii au dat dovadă, țările din jurul lor au avut de suferit.

      Prima țară afectată după Coreea de Nord a fost China. Deși granița a rezistat câteva zile, nu au reușit să ducă la bun sfârșit sarcina de a apăra țara. Era prea mult de apărat. A durat două săptămâni până ce aproape toată țara a cedat, totuși câteva orașe erau încă în picioare, orașe în care se căutau soluții să oprească mai repede nebunia. Aveau antidotul, îl preparau, însă erau prea multe persoane și infectarea creștea, în alte țări, în timp ce ei încercau să își salveze cetățenii. Mongolia era pe jumătate cedată, Vietnam, Thailanda, Myanmar și Nepal au cedat complet în maxim două zile, iar India se străduia să nu lase garda jos, deoarece ea și singura parte din China care a rămas în picioare opreau nebunia să se ducă mai departe. Desigur și Rusia, care dacă ar fi cedat, ar crea zeci de alte posibilități creaturilor de a infecta mai multe țări de-o dată, însă Rusia era pe poziții, cu garduri înalte și armata pe toată lungimea graniței, împușcând tot ce mișca și având chiar elicoptere care patrulau pe teritoriul Chinei și a Mongoliei, apropiat de granița cu ei, împușcând orice se apropia de granița.

      Deși toate țările care au cedat știau de situația groaznică ce se petrecea în Coreea, nu au reușit să supraviețuiască, fie din lipsa trupelor militare numeroase, fie din cauza faptului că erau prea mulți. Coreea de Sud rezistase o perioadă bună și acum se recupera, iar asta pentru că aveau deja orașe stabilite care să reziste, alimentate și securizate. Dar celălalte țări nu aveau aceste lucruri, motiv pentru care cedau ușor. Prin urmare, era nevoie să ceară ajutor din partea oricărei țări neamenințate. Cu cât primeau mai mult sprijin militar, cu atât creștea posibilitatea de a rezista tuturor atacurilor. Dar era atât de greu și imposibil să îți lași propria țară fără apărare pentru a-i ajuta pe alții... chiar dacă îți făceai o favoare și ție, nelăsând creaturile să treacă mai departe și să ajungă la țara ta.

      Chiar și așa, în starea în care era restul continentului, Coreea de Sud se recupera, așa cum am mai zis. Toate orașele erau delimitate de garduri, iar cele de la granița cu Coreea de Nord au fost triplate, pentru o siguranță mai mare. Nu se știa când un val uriaș cu milioane de infectați avea să se întoarcă. Un gard nu avea să îi ajute în niciun caz, poate trei îi vor mai ține în loc. Chiar dacă aveau antidotul, îl preparau și administrau, nu au reușit să salveze multe vieți, iar asta din cauza faptului că persoanele infectate piereau după ce le era administrat antidotul. În mare parte persoanelor trecute de 40 de ani le era greu să supraviețuiască, cazurile fiind destul de puține, iar celor peste 60 imposibile.

      Pe parcurs au putut să vindece și numeroși membrii ai armatei pierduți la granițele orașelor care se presupuneau sigure, ceea ce însemna mai mult ajutor. Se mișcau repede, nu pierdeau timpul deloc, iar un sfert din orașe era vindecat deja, cu multe victime moarte pe deasupra. Au fost nevoiți să dea drumul orașelor acum sigure și să ceară ajutor din partea persoanelor sănătoase, pentru a avea grijă de cei vindecați.