Resist ; jjk | zombie au

30

      După ziua lor de distracție și relaxare, totul a revenit la normal și fiecare s-a întors la lucru. De data asta niciunul dintre ei nu aveau zi liberă, așa că era pustiu în casa în care locuiau. Nu se așteptau să se distreze atât de tare, dar în toată sala de jocuri se auzeau numai vocile și râsetele lor. Nu era nimeni deranjat de acest lucru, unele persoane chiar îi priveau și se gândeau că ar vrea să fie și ei atât de plini de viață.

      Între timp, operațiunea de a salva viețile a milioane de oameni s-a desfășurat încă din prima zi liberă a lui Young Mi. Zeci de elicoptere, la care au fost atașate litri întregi de antidot, au fost împrăștiate peste suprafața zonei imense infectate, ce se întindea câteva mii de kilometri, iar la semnalul generalului au dat drumul acestuia prin pulverizare, fiind la o distanță mică deaspura pământului, pentru a fi siguri că ajunge pe pielea creaturilor. Calculele au fost corecte, deci antidotul a fost destul pentru a acoperi fiecare colțișor de infectați. Urletele de durere se puteau auzi pretutindeni, încât parcă era dureros și pentru ei să le audă.

      Și așa, în câteva zile, s-au mobilizat și au transportat o parte mică la baza americană, pentru analize, în timp ce câteva trupe au transformat cele mai locuibile case în spații pentru a-i adăposti pe ceilalți și au reabilitat laboratoarele din spitale și clădiri pentru a putea muta totul acolo. Știau că existau câteva riscuri în ceea ce făceau, dar aveau sprijinul militar necesar pentru aceste acțiuni. Orice comportament ieșit chiar și puțin din comun, iar persoana era moartă în a doua secundă. Dar nu era cazul de scenarii atât de tragice, deoarece toate analizele pe care le-au efectuat până în acel moment erau bune, pe lângă lipsa de vitamine și minerale pe care le aveau. Trupele militare s-au mobilizat și le-au dus și mâncare și apă, iar după ce își recăpătau puterile erau chemați în câte un punct ales cu atenție, de unde le era distribuită mâncare. Era greu, dar faptul că în decursul a cinci zile au reușit să se mobilizeze în acest mod era de admirat și nu puteau decât să se bucure la cât de bine se descurcau.

      Dar, deși arăta ca un scenariu fericit, în care toată lumea se vindeca și puteau lua totul de la capăt, nu era. Cum s-a întâmplat și înainte, oamenii de peste 40 de ani aveau șanse mici de supraviețuire, iar pentru cei peste 50 și ceva și 60, erau aproape inexistente. Existau și excepții. Nu doar persoanele ce treceau pragul acelei vârste aveau șanse mici de supraviețuire, ci și cele sub. Cazurile nu erau foarte multe, dar erau. Populația scădea treptat, deoarece nu mureau pe loc, adăugând persoanele moarte la cele găsite împușcate în timp ce țările încercau să se apere în urmă cu câteva luni. Și așa, în doar cinci zile, s-au strâns mii de oameni morți.

      Pe lângă acest lucru, s-a dovedit că situația în care a fost pus primul pacient vindecat se repeta. Sute de oameni au spus că auzeau voci, șoapte în capul lor și se pare că aveau și vise din perspectiva lor, în care atacau oameni. Dar s-a ajuns la concluzia că nu erau vise, ci vedeau secvențe din ce s-a întâmplat cât timp au fost inconștienți. Primul pacient a raportat același lucru, visele lui începând la câteva zile după ce a fost vindecat. Urma un program de recuperare, la fel cum au început și noile persoane vindecate, și totul părea să meargă bine. Dar erau abia la început și avea să dureze recuperarea, iar asta în cazul tuturor.

      — Neața, Bo Ra! spune voioasă Young Mi, intrând în laborator. Cum merge totul?

      — Neața, Mi Mi, spune în glumă în timp ce punea într-un sertar eprubete cu sânge din care urmau să facă analizele. Destul de bine. Ți-am simțit lipsa cât timp ai avut zilele libere.

      — Și eu, sincer. Deci? Pune-mă la curent cu tot, am pierdut multe cu siguranță, spune bruneta și își pune halatul alb, apoi ecusonul.