Resist ; jjk | zombie au

24

      Dimineața următoare au fost treziți de forfota și gălăgia ce provenea de pe holuri. Cu toții au ajuns la ore destul de târzii în urmă cu o seara și au mers direct la somn, deci nu au schimbat prea multe cuvinte în acea seară și nu s-au mai strâns în una dintre camere cum obișnuiau să facă. S-au ridicat rând pe rând din paturi, constatând și că micul dejun nu le-a fost adus, deși era deja aproape ora unsprezece și nu venise nimeni să îi trezească. Era clar că ceva nu era în regulă.

      Au deschis ușile, iar când au ieșit aproape că au dat peste soldații care alergau pe holuri și vorbeau prin stații agitați. Nu și-au putut da seama despre ce era vorba, deoarece auzeau doar frânturi din propozitii și răspunsuri seci. S-au privit încruntați și îngrijorați, fiind complet pe dinafara situației. Începeau să devină din ce în ce mai neliniștiți după ce s-au strâns într-una din camere și au încercat să își dea seama despre ce era vorba, dar pur și simplu nu își puteau da seama. Dar aveau să afle foarte curând.

      — Domnul Jang a cerut să vă întâlniți acum în curte, urgent! spune Jun în timp ce dă buzna în camera în care erau strânși.

      Cei nouă prieteni au făcut schimb de priviri și nu au stat pe gânduri, ci s-au grăbit să îl prindă din urmă pe Jun, care alerga pe scări și comunica printr-o stație, ca toți ceilalți soldați. Au ieșit în clădire pe rând și au privit în jurul lor, confuzi. Câteva elicoptere erau gata de decolare, iar unul era deja în aer, îndepărtându-se de oraș. Persoane care fuseseră vindecați erau urcați în acestea, alături și de câte doi soldați, iar în unele erau urcați doar soldați. Lângă unul dintre elicoptere aștepta domnul Jang, vorbind cu pilotul acestuia, așa că s-au îndreptat spre el.

      — Ce se întâmplă? întreabă direct Nam Joon.

      — Tot mai multe țări cedează, azi dimineață am primit raportul că India a cedat și infectații au trecut de graniță, iar China și Mongolia au cedat complet. Trupele aeriene au observat că un val de infectați destul de mare se întoarce și va ajunge în câteva ore aici. Trebuie să plecăm cât de repede putem. Câteva elicoptere cu oameni și soldați au plecat. Am pierdut câțiva soldați pe teren, nu ne permitem să încercăm să rezistăm. Gardurile de la graniță nu vor rezista foarte mult, doar va încetini valul, explică domnul Jang și deschide ușa elicopterului.

      — Nu sunt destule elicoptere și prea multe persoane. Nu vor reuși nici un sfert să fie luați și duși de aici. Și unde ne ducem oricum? întreabă Jung Kook.

      — Statele Unite ale Americii, New York. Au trimis deja elicoptere pentru a lua mai multe persoane. Încercăm să salvăm cât mai multe persoane, iar dacă vrem să mai avem ceva de salvat, trebuie să plecăm în America. Nu ne mai putem descurca aici și singuri. Chiar dacă aveam antidotul, modul nostru de operare este prea încet, iar ei se desfășoară în afara țării și se înmulțesc, spune domnul Jang.

      — Dar părinții–
 
      — Părinții tăi și ai lui Jung Kook sunt pe drum și vor urca într-un elicopter, împreună cu frații voștri. Urcați acum! îl întrerupe domnul Jang pe Ji Min.

      Blondul oftează și își strânge buzele într-o linie dreaptă, neavând ce să mai comenteze și este primul care urcă în elicopter. Din fericire elicopterele erau destul de mari și aveau destule locuri, zece mai exact. După Ji Min urcă Seok Jin, Tae Hyung, Young Mi, Nam Joon, Yoon Gi, Nari, Jung Kook și Ha Neul. Locul rămas liber este ocupat de Jun, care închide ușa în urma lui, după ce schimbă câteva vorbe cu domnul Jang. Cel din urmă se îndreaptă către propriul elicopter, în care urma să călătorească alături de câțiva soldați, iar în curte continuau a fi urcați persoane.