Resist ; jjk | zombie au

25

      — Bine ați venit în America, spune Jun.

      După toate orele obositoare petrecute în elicopter, din care câteva le-au dormit, au ajuns în sfârșit la destinație. Au coborât pe rând din elicopter, unii abia treziți, cu ochii pe jumătate închiși sau disperați să găsească o toaletă. Era întuneric când au aterizat și au fost întâmpinați de armata americană. Majoritatea nu înțelegeau nicio boabă din ce se vorbea în jurul lor, dar cei care o făceau, ascultau cu mare atenție.

      — Hey, hey! Sorry, but i need to shu-shu myself! To toilet, fast please! spune Tae Hyung pe un accent ciudat, în engleză.

      Ceilalți au râs în șoaptă sau s-au întors cu spatele, pentru ca soldații americani să nu îi vadă râzând, pentru a nu crede că râdeau de ei. Vorbea în numele tuturor când spunea că are nevoie urgentă la baie. Simțeau cum avea să le explodeze vezica la cât de mult s-au ținut pe parcursul drumului, iar ceea ce făceau cei din jurul lor era să discute, pe deasupra și în engleză, motiv pentru care nu înțelegea o boabă și trebuia să meargă la baie urgent.

      — Shu-shu myself, Tae Hyung? râde Young Mi.

      — Nu știu cum se spune în engleză, nu mi-a plăcut să învăț și știi asta. Nu aveam de unde să știu că voi avea nevoie de asta la un moment dat. Plănuiam să rămân doar în Coreea, în apărarea mea, spune Tae Hyung și oftează, întorcându-se spre soldații americani, care se uitau încruntați la el.

      — Shu... Shu? întreabă unul dintre ei și își înclină capul, confuz.

      — Sorry, my friend is trying to say that he really needs to go to the bathroom, spune Nam Joon pe un ton politicos și cu un accent perfect, care i-a uimit pe cei care nu aveau nicio idee cât de bine stăpânea engleza.

      — Oh, we understand! Please, come with us! spune unul dintre soldați și îi conduce spre o clădire.

      Aveau să doarmă în dormitoarele soldaților în acea seară, din moment ce era tarziu și locurile în care puteau dormi erau destul de departe. Au mers toți, pe rând, la baie, simțindu-se parcă noi și au fost conduși către camerele lor. Era o clădire mult mai mare până și decât cele două clădiri aduse la un loc, camerele erau mai mari, până și holurile, iar asta pentru că era baza militară oficială americană și era doar o parte din ea. Camerele aveau același stil ca cel din Coreea, însă erau mai mari și paturile mai încăpătoare, deși erau supraetajate. S-au trântit epuizați în paturi, sperând să adoarmă cât mai repede. Au adormit aproape instant, în afară de câteva persoane, care au dormit pe parcursul călătoriei. Tocmai din această cauză s-au împărțit în două grupe. Cei care au putut dormi pe durata călătoriei și cei care nu au putut. Ha Neul, Seok Jin, Tae Hyung și Ji Min au făcut parte din cei care nu au putut, iar acum dormeau duși, așa că ceilalți, Jung Kook, Nari, Nam Joon, Young Mi și Yoon Gi erau strânși în altă cameră și nu părea că aveau să adoarmă prea curând.

      — Când o să se termine toate astea? oftează Nari.

      — Nu curând, asta e clar, îi răspunde Yoon Gi. Suntem la început, a trecut abia o lună de când s-a dezlănțuit dezastrul.

      — Chestia asta poate dura luni întregi, ani chiar. Nu e ușor să găsești o soluție rapidă. Au reușit să găsească antidotul destul de repede doar pentru că deja aveau o parte și știau la ce să se aștepte. Chiar dacă aveau în plan să răspândească asta prin toate țările, nu aveau în plan să cedeze cu totul, ceea ce se întâmplă acum. Asia, Europa și Africa vor fi doar insulă uriașă, locuită de creaturile alea groaznice, spune Nam Joon în timp ce se juca în părul iubitei sale.