19

263 30 14
                                    

      A doua zi, primul care s-a trezit a fost Jung Kook, însă nu s-a mișcat nici un centimetru, ci a analizat-o pe fata din brațele lui, care dormea liniștită cu capul încă pe pieptul lui. Brunetul a zâmbit la această priveliște și a început să își treacă degetele prin părul ei moale și lung. Nu ar fi crezut vreodată că urma să ajungă în acea ipostază cu ea, dar nu se plângea. Era fericit și știa că îi merită atenția și timpul, o știa de destul timp încât să o cunoască destul de bine.

      Nu a durat mult până Nari a început să se miște și să își deschidă ochii, ușor încruntată. Și-a închis ochii și a oftat, ca mai apoi să îi redeschidă și să clipească des. Își îndoaie spatele și își ridică privirea către brunet, zâmbindu-i cald și se ridică puțin, doar pentru a-l săruta scurt pe obraz. Jung Kook se uită urât și încruntat la ea, motiv pentru care primește o privire confuză din partea ei.

      — Neața și ție. Mă așteptam la un zâmbet ca început de zi, dar am primit cea mai urâtă privire pe care mi-am putut-o imagina, spune fata ușor răgușită și își rezeamă cotul de pernă, sprijinindu-și capul în palmă, pentru a-l privi mai bine.

      — Voiam un sărut pe buze, nu pe obraz, spune Jung Kook și își țuguie buzele.

      Nari își ridică sprâncenele ușor surprinsă și chicotește. Nu se aștepta la asta în niciun caz. Nu ar fi crezut că era acel gen de iubit, dar îi plăcea. Adora afecțiunea din partea oricui în general, dar acum avea nevoie doar de a lui, era destul încât să o facă fericită.

      — Îmi pare rău, dar nu o să-l primești prea curând, spune aceasta și ridică din umeri.

      — Cum adică? De ce? întreabă brunetul și se ridică, sprijinindu-se în mâna sa dreaptă.

      — Pentru că încă nu m-am spălat pe dinți, deșteptule, spune Nari și îi aruncă de genul ,,evident".

      — Tu vorbești serios? întreabă în timp ce își dă ochii peste cap. Nu-mi pasă, îmi vreau măcar pupicul de dimineață, spune autoritar și se întinde spre ea.

      — Răspunsul e tot nu, insistă aceasta și se ferește inainte ca Jung Kook să își atingă buzele de ale ei.

      Brunetul se încruntă și se preface supărat, iar Nari oftează și se pregătește să spună ceva, moment de care Jung Kook profită și o sărută scurt și apăsat pe buze. Acesta zâmbește victorios, dar tot ce a câștigat a fost un pupic și privirea ucigătoare a fetei.

      — Hei, nu-i corect. Mi-ai furat pupicul, spune încruntată aceasta.

      — Poți să ți-l iei înapoi oricând, spune brunetul și îi face cu ochiul.

      — Nu o să cad în capcana ta, Jeon, își dă ochii peste cap fata și se ridică în șezut.

      Jung Kook chicotește și o privește cum se întinde și cască. Brusc își pune un picior de-o parte a trupul lui, urmând să-l pună și pe al doilea, apoi se sprijină de palmele de pieptul lui și își ridică piciorul pe care l-a pus a doua, urmând să se dea jos din pat. Băiatul, luat prin surprindere, clipește des și se ridică în șezut, privirea lui urmărind-o până intră în baie. Nari își întoarce capul și îi trimite un sărut imaginar, înainte să închidă ușa de la baie în urma ei, iar brunetul zâmbește amuzat și își dă ochii peste cap.

      În cealaltă cameră, primul care s-a trezit a fost Tae Hyung și a fost surprins să își vadă sora mai mică dormind în brațele lui Nam Joon, dar a schițat un zâmbet în colțul gurii și a trecut la rutina lui de dimineață. Următorul care s-a trezit a fost Ji Min, la fel de surprins și el să își vadă prietenul îmbrățișat cu fata pe care era evident că o place și tot ce gândea era că abia aștepta să îl tachineze când se va trezi. Nu a durat mult până unul dintre cei doi s-a trezit, fiind chiar Nam Joon. Nu s-a mișcat, pentru a nu o trezi pe bruneta din brațele lui. Dar aceasta se trezi destul de repede, aproape imediat după el, cu gândul la același lucru, pentru că nu își dăduse seama că băiatul era deja treaz.

Resist ; jjk | zombie auWhere stories live. Discover now