Luna abandonată [Finalizată]

1. Instinct de animal

Pieptul meu se rupea când vedeam acel sicriu din lemn lăcuit. Nu-mi puteam reține lacrimile văzându-mi prietenii în jur, văzându-ne familiile acolo strânse pentru cineva care nu avea ce să caute într-o groapă.

-E într-un loc mai bun, a fost tot ce a putut să-mi spună tatăl meu, Richard, strângându-mă la piept.

Celălalt tată al meu, Albert, mi-a întins un nou șervețel.

-Ia-l pe ăsta, scumpo, mi-a spus încet. Rich, hai să o ducem de aici înainte să avem nevoie de injecții din nou.

Cel din urmă a dat din cap afirmativ, prinzându-mi umerii cu pfermitate și îndrumându-mă pe gazonul acela umed, printre pietrele funerare albe ce-mi dădeau fiori.

Vorbeau despre faptul că atunci când aflasem că Tib fusese sfâșiat de un lup am căzut de-a dreptul în șoc. Am avut nevoie de analgezice puternice ca să îmi revin pe moment. Tații mei fuseseră cu siguranță speriați atunci. Albert a dormit cu mine în acea noapte, pentru că fusese prea îngrijorat altfel. Richard atunci era plecat atunci pentru a filma o nouă peliculă, dar se întorsese pentru a fi cu noi când auzise despre tot ce se întâmplase.

-Scumpo, ți-e rău?m-a întrebat Al.

Nu puteam să-i răspund. Îmi venea atât de tare să vomit... Am luat de pe bancheta din spate o pungă pe care o păstrasem pentru asta. Am ajuns în genunchi, lângă portiera deschisă a mașinii și cu fața în pungă, icnind puternic.

Rich a coborât într-un genunchi, strângându-mi părul care-mi venea pe față. Mi l-a legat la ceafă într-un coc.

-Respiră, mi-a spus plasându-și palma pe spatele meu. Încet, încet...

Mi-am șters barba și buzele cu șervețele înainte să mă ajute să mă ridic. M-a condus până aproape de gazon. Mâna-mi tremura vizibil când am preluat sticla de apă pe care mi-a întinsese Al. Mi-am clătit gura de acel gust îngrozitor, amar. Am luat apoi câteva înghițituri.

Am expirat adânc, cu ochii închiși.

Al s-a urcat la volan, Richard pe bancheta din spate, cu mine.

-Mmm... Mă doare capul așa tare...am șoptit.

-Vrei să merg în față ca să te poți întinde pe banchetă?m-a întrebat mângâindu-mi capul.

-Da, nu pot să stau în fund. Îmi e...prea rău...

Ajunși acasă, am rămas în camera de zi, pe canapea, înfășurată într-o pătură uriașă, ghemuită. Al a venit la mine, plasându-și palma pe fruntea mea.

-Rich, aduci termometrul? Pare că are febră.

Doar ei fuseseră mereu cei care făcuseră treaba grea cu mine de când mă știam. Chiar dacă ambii mei tați aveau cariere de succes de care se ocupau mereu familia a fost pe primul plan. Îmi aminteam cum eram mică și mergeam pe platoul de filmare cu Richard, care era un actor foarte cunoscut și internațional, sau la prezentări de modă cu Albert, care era un designer celebru. De când mă adoptaseră, de la șase luni de viață, nu avusesem nici măcar o singură dată bonă. Mergeam, în schimb, în vacanțe la bunici. Asta era mereu un deliciu, pentru că eram singurul copil al taților mei și mezină în ambele lor familii printre nepoți, iar asta mă făcea de multe ori cea răsfățată.

-Uh, ai febră mare, puiule, a spus Richard când privea în lumină marcajul cu mercur. O să-ți aduc niște pastile și ceva de înfulecat cu ele. Vrei să mănânci ceva special?

-Mai avem supă cremă de dovleac de care a făcut tata ieri?am întrebat încet.

-Da, îți încălzesc acum, s-a ridicat el de lângă mine. Crutoane?