Luna abandonată [Finalizată]

35. Mini-Alpha

-Ai vorbit cu Juliet?m-a întrebat. Și ți-a spus ea mizeriile astea?

Mi-am încleștat pumnii.

-Nu. Nu contează de unde știu ce știu. Problema e...

-Ba chiar contează. Pentru că problema e că cine ți-a lătrat mizeriile astea, a uitat să-ți spună că eu și Juliet nu mai suntem împreună dinainte să vii tu aici. Și-a găsit perechea. Iar noi am rămas prieteni.

-Deja mă irită atât de mult toate discuțiile astea. Din prima clipă în care am ajuns aici și te-am întâlnit, știi ce mi-au zis oamenii despre tine?mi-am ridicat sprâncenele. Știi care a fost primul lucru pe care l-am aflat înainte de toate?

-Uimește-mă!

-Cur-var, am silabisit ridicând tonul. Umbli după toate femelele care ridică coada fără nici cea mai mică rușine, Alpha!

Și-a ridicat sprâncenele, privindu-mă din cap până în picioare. Știam că-mi spusese că ura scenele de gelozie, dar eram cea mai îndreptățită să fiu nervoasă atunci.

-Mă enervezi atât de tare cu...cu toate prostiile astea! Dispari brusc mereu. Primești telefoane și mesaje mereu. Și ai o iubită secretă căreia îi...aduci flori și are o poză cu voi doi pe noptieră!

M-am ridicat în picioare, tăind aerul cu mâna. Mi-am dus degetele prin păr.

-Are o poză cu grupul nostru de prieteni pe noptieră, m-a apostrofat. Și desigur că primesc telefoane și mesaje în care nu trebuie să-ți bagi tu coada. Lucrez pentru serviciile secrete, Blanca!

M-am lăsat cu brațele pe bar, încrucișate și fruntea pe ele.

-Ce naiba e cu toanele astea pe tine de la un timp? Zici că ești cu capul, serios, a continuat să mă certe.

Eu am rămas în liniște. M-am dus și mi-am luat un pahar cu apă, pe care l-am dat pe tot peste cap.

Mi-am simțit lacrimile scurgându-mi-se pe chip. Nu mă puteam opri din plâns. Nici măcar nu puteam să fac asta în deplină liniște, dat fiind că eram cu spatele la el.

L-am auzit ridicându-se. I-am simțit palmele mari pe umeri.

Îmi dusesem o palmă la gură, pentru a-mi înăbuși suspinele. Fără niciun rezultat.

-Ce ai?m-a întrebat pe un ton mai domol. Blanca, vino aici.

M-a întors de umeri cu fața spre el, apoi m-a îndrumat spre canapea, pe care m-am așezat. Tremuram din toate încheieturile. Nu înțelegeam nici eu ce era cu mine.

Mi-am lăsat coatele pe genunchi și tâmplele în palme.

-Blanca, o să chem salvarea dacă nu te aduni, m-a avertizat. Ești albă ca un mort la față. Ce ai? Îți e rău? De ce tremuri așa?

-M-Mă doare capul atât de tare...mi-am închis ochii. Și mă simt...atât de obosită. Mă dor toate.

-De ce nu mergi în camera ta? Schimbă-te în pijamale și întinde-te în pat. O să-ți fac un ceai și-ți caut ceva pentru durere de cap.

Am expirat adânc și mi-am târâit picioarele de-a dreptul înspre camera mea. Voiam să fac un duș înainte, dar, când am ajuns în baie, am simțit o durere cumplită lovindu-mă în stomac cu atâta putere încât îmi venea să vomit. Am dat un țipăt de-a dreptul, ajungând în genunchi.

Inspiram adânc aer pe gură, dar simțeam că tot aerul nu-mi ajungea. Simțeam sudoare pe frunte. Acea durere...era cumplită. Plângeam atât de tare.

-Blanca, ce ai?

L-am simțit ajutându-mă să mă ridic. Dar nu puteam să mai vorbesc, ca și când îmi luase cineva limba. Simțeam ceva mișcându-se în interiorul meu, ceva ca vrând să-mi sfârtece stomacul.