Luna abandonată [Finalizată]

38. Acolo pentru noi

-Știi măcar ce sperietură am tras când ai leșinat în mașină?și-a ridicat sprâncenele. Era să fac accident.

Mi-am deschis ochii larg.

-Dacă-ți mai e rău și stai să cazi din picioare și să mă sperii așa, o să te bat de nu te vezi când îți revii!

Nu am îndrăznit să răspund imediat.

-Îmi pare rău, am spus încet.

-Tu știi că ai avut sângele de patru ori mai coagulat decât e normal?și-a ridicat sprâncenele. Și anemie!

Trebuia să spun ceva.

-Dmitri, am senzația că o să-ți crape o venă de la cap dacă nu te calmezi. Aveți să-i dați ceva pentru...?

-N-am nevoie!a strigat de-a dreptul.

Atunci am înghețat și eu și doctorul. Și s-a lăsat o liniște adâncă. L-am auzit ridicându-se.

-Dacă acum ești bine, hai să mergem acasă, mi-a spus pe un ton foarte docil, luându-mi mâna în a sa.

Aveam senzația că era bipolar. Altă explicație nu aveam pentru acea personalitate ce mă storcea de emoții mereu.

M-am ridicat.

-Oh, și, înainte să plec: e sigur că nu va mai face pui, da?

-Operația a fost un succes, Alpha. Poți fi fără griji.

Am avut un gol adânc în stomac, dar am așteptat să ajungem în mașină ca să-l întreb:

-Despre ce operație vorbeați, Dmitri?

Mi-a aruncat o privire scurtă.

-Vasectomie.

Asta m-a lăsat fără cuvinte. Credeam că se întâmplase o operație pe mine fără să știu ca să nu mai avem alți pui, dar el se referea la sine. Nu puteam să-l întreb ce îl împinsese la o astfel de decizie. Știam că nu era în stare să poarte o discuție serioasă. Puteam aștepta până pe seară. Era clar că se întâmplase ceva.

Acasă era liniște, era pace... Al dormea pe canapea, în camera de zi. Rich dormea cu puii în camera lor. Dmitri a făcut un duș și a venit în camera mea.

-Să merg să iau puii?am întrebat încet.

-Au mâncat și s-au culcat. Lasă-i până mâine. Rămâi cu mine, și-a întins mâna spre mine, trăgându-mă la pieptul său.

Am rămas astfel, în liniște, simțind seara cum se lăsa. Până a doua zi dimineața, când s-a dezlănțuit Iadul, tot universul a tăcut.

Primul lucru pe care l-am făcut a fost să verific cum erau gemenii. După ce Rich m-a asigurat că încă dormeau, am făcut un duș și am pregătit micul dejun pentru tații mei și Alpha. Dmitri a fost trezit de miros. L-am văzut venind cu un coșuleț împletit. Nu mi-am dat seama ce însemna asta, până când nu am auzit un scâncet.

-Ia-i, a spus împingând coșulețul spre mine. Te rog, Blanca, ia-i!

Nu mi-am putut reține un zâmbet plin de ironie. Cine ar fi crezut că Alpha era atât de sensibil?

De cum i-am luat cu câte o palmă, așezându-i pe pieptul meu, i-am văzut gudurându-se foarte fericiți și lingându-mi tricoul.

-Ce s-a întâmplat, scumpii mei? L-ați supărat pe tati cu plânsetele voastre?

Se cățăraseră până aproape de gâtul meu, lingându-mi clavicula și dând din codițele acelea mici și groase. I-am așezat pe blatul de bucătărie, eu așezându-mă pe scaun. Ei au venit până la margine, frecându-și capetele de palmele mele.

-Nu sunteți voi cei mai cuminți puiuți din lume? Cum ați putea voi să supărați pe cineva?

Probabil că-mi recunoșteau și vocea, pentru că scoteau sunetele în timp ce vorbeam.

Dmitri ne privea lung, gânditor.

-Nu!a spus brusc.

Și mi-am dat seama că și-au dat jos panglicile.

-Le voi da să mănânce și după le leg la loc panglicile, am spus așezându-i în coș. Dar, dacă vrei să îi deosebești și altfel, mi se pare că Raja e mai lacom decât fratele lui. Și ceva mai rău. El mereu plânge primul și-l împinge pe Raia.

-Oh, și Raia plânge când vrea să-l bată? Avem unul rău și unul plângăcios?

Eu am zâmbit ușor amuzată.

-Nu, când e împins, Raia începe bătaia. Cred că va trebui să fim atenți pe viitor să nu se muște sau zgârie unul pe celălalt.

-Grozav, a oftat. Nu putea să fie unul...a mormăit. Trebuiau să fie doi. Și amândoi să fie ca mine, și-a dus o palmă la ochi. Oh, Luna, cred că strămoșii m-au blestemat pentru toate lucrurile groaznice pe care le-am făcut...

Mi-am dus degetele prin părul său. Am depus un sărut pe capul său.

-Nu fi atât de trist, Dmitri... Ia partea bună, am zâmbit. Dacă seamănă cu tine, familia ta ne va crede și ea că sunt ai tăi. Iar eu mă bucur să am două mini-versiuni ale tale.

Mi-a aruncat o privire rece, gravă. Am plecat atunci, pentru că tații mei veniseră și ei pentru micul dejun și trebuia să facem pregătirile pentru cununie.

Când au venit stiliștii să mă pregătească, Dmitri a intrat imediat să mă anunțe.

-Mulțumesc, i-am zâmbit.

El și-a aruncat privirea către cei doi pui care dormeau fără nicio grijă.

-Uită-te la ei, cât de lacomi sunt...a zâmbit mângâindu-le capetele cu degetele lui lungi. Le place atât de mult laptele tău încât mănâncă până când ajung pătrați și nu-i mai trezește nici furtuna. Eu le-am luat cel mai bun lapte de pe piață și-mi venea să-i omor. Îl scuipau pe tot.

-Știu că puii, în general, în primele săptămâni de viață, sunt dependenți de mame. Probabil sunt neliniștiți când nu mă simt în preajmă. Din cauza asta, nu știu ce vom face azi...am oftat adânc.

În timp ce ne îndreptam spre ieșire, l-am auzit:

-Trebuie să fii mai tare, Blanca. Dacă vei fi atât de moale, când vor crește, vor profita de tine la maximum.

Adevărul era...că eu nu eram pregătită să fiu mamă. Aveam doar optsprezece ani. Și nici măcar nu avusesem timp să mă obișnuiesc cu ideea asta. Să fiu soția lui Dmitri, să avem doi copii împreună... Nici nu mă gândisem la lucrurile astea până acum, dar le trăiam pe toate deja.

Nu puteam decât să fiu recunoscătoare pentru tot ce aveam, totuși. Dmitri ar fi putut să-mi ia copiii și să mă părăsească. Sau să ne părăsească pe toți. Tații mei ar fi putut să mă condamne pentru că eram o mamă-adolescentă și trebuia, brusc, să-mi îngheț facultatea. Puteau să ne gonească din casă, să rămânem pe drumuri. Dar...nu era asta. Cu toții, absolut cu toții, erau acolo pentru noi. Și erau acolo să ajute.