Luna abandonată [Finalizată]

9. Cel pe care îl vreau

-Charlie, am șoptit, ce e? De ce șoptim?

-Pentru că se mai plimbă pe holuri controlul de noapte, mi-a șoptit înapoi Trish. Nu vrem să ne audă cineva din haită.

Am înghițit în sec. Am venit la marginea patului. Le vedeam prin întuneric. Erau amândouă pe podea, lângă patul meu. Eram sigură că și ele mă vedeau pe mine.

-Teddy, nu trebuie să disperi, în regulă?mi-a luat Charlie palma în a sa. Noi o să te ajutăm să devii Luna.

Am avut un gol în stomac.

-Dar...eu nu vreau asta. Îl...urăsc pe Dmitri. Și nici el nu mă vrea.

-Alpha e un mascul. Nu știe ce vrea. Nu-l asculta pe el. Tu ești perechea lui aleasă de zei. Și o să-l facem să-ți mănânce din palmă, mi-a spus Trish.

Am dat din cap negativ.

-Nu, am insistat. Chiar...nu-mi pasă deloc de el. A vrut să mă ucidă. M-ar fi ucis dacă nu era Sebastian. Nu pot trece peste asta.

Charlie a oftat adânc.

-Dar după ce vei avea optsprezece ani, dacă nu vei deveni Luna, atunci vei fi un lup singuratic. Lupii singuratici sunt în pericol, Teddy, a insistat Trish. Mai ales femelele. Nu ai idee cât de periculos e pentru o femelă să nu aibă haită. Sunt lupi singuratici sau lupi exilați din haitele lor, care te-ar putea răpi și abuza.

-Și...cu ce e diferit asta de a fi perechea acelui monstru?

S-a lăsat o liniște gravă.

-Mâine voi două veți pleca de dimineață. Ar trebui să dormiți.

-Blanca, asta nu e doar despre tine. Nu s-a mai auzit până acum ca Luna să fie abandonată. Haita va fi în pericol dacă celelalte află. Cei care nu respectă tradițiile, nu își respectă străbunii, iar ăsta e un păcat grav aici. Luna să fie abandonată...poate însemna un răboi. Noi...am putea fi nimiciți.

-Atunci rugați-vă că până în vara anului viitor va fi cineva care să-l provoace pentru rangul de Alpha și să-l învingă pe Dmitri. Serios, sunt obosită acum. Noapte bună.

Mi-au spus pe rând același lucru, îndreptându-se spre paturile lor.

Îmi părea rău pentru Charile și Trish. Îmi părea rău și pentru haită. Dar nu aveam nicio dorință să îmi sacrific viața pentru oameni pe care nu îi cunoașteam, ba mai mult: pentru cei care condamnau pe cei ca mine să moară. Dacă haita lor ar fi fost nimicită, atunci ar fi fost pedeapsa divină pentru crimele lor și nu avea nimic de-a face cu mine.

Aș fi mințit să spun că nu aveam emoții cu privire la întâlnirea mea cu acel bărbat. Sebastian părea...foarte genul meu. Părea un bărbat cu principii morale, un bărbat care știa să se comporte cu o femeie.

Am primit un mesaj aproape de ora prânzului: „Te aștept jos". Trebuia să fie el, cum nu avea cine altcineva să mă aștepte jos chiar când trebuia să ne vedem. Mă întrebam de unde făcuse rost de numărul meu de telefon.

Am ajuns în fața oglinzii, privindu-mă din cap până în picioare: tricoul era călcat și băgat în pantalonii cu talie înaltă, de sport, prinși deasupra gleznelor, adidașii mei albi erau curați. Îmi aplicasem crema de protecție solară peste tot și mascara rezistentă la apă. Ceasul, cadou de la părinții mei, arăta ora exactă. Am verificat rapid rucsăcelul pe care obișnuiam să-l port cu ținutele sport și părea că tot necesarul era acolo.

Nu mi-am putut reține un zâmbet atunci când l-am văzut. A părut surprins să mă vadă așa. Mi-am dus palmele în buzunarele pantalonilor atunci când m-am oprit, pentru a evita să-l las să mă ia de mână de la prima întâlnire. Lucrurile nu mergeau așa pentru mine.

-Ai spus că nu te superi, i-am amintit.

A părut amuzat.

-Îmi pare rău. Am fost foarte surprins să te văd așa. Mă temeam că o să vii cu tocuri cui și ținută de gală.

Am râs.

-Asta pentru că tatăl meu e actor? Drept să-ți spun, nu am participat la nicio gală cu el, dar mă gândesc să o fac anul ăsta. Celălalt tată al meu are ceva programat în perioada aceea și vreau să profit de situație.

El mi-a zâmbit.

-Ei, atunci cred că voi urmări și eu gala premiilor gramy anul ăsta cu cumnata mea.

Ne-am pornit din loc la pas.

-Ea e o fană a cinematografiei?

-Oh, da. Și e o mare fană și a tatălui tău. Richard Dom. Dar să nu-l aduci curând pe aici. E însărcinată și mi-e teamă că ar naște de emoții când l-ar vedea.

Asta m-a amuzat.

-Și știe ce va fi?

-Va fi fată. Fratele meu mai mic a dat deja câteva lacrimi. E destul de greu să ai fete în haită, știai?

-Nu-nu. Mai spune-mi.

-Vărcolacii sunt ființe foarte imprevizibile și ciudate. Mai ales masculii. Când crezi că sunt de treabă te trezești că li se pune pata pe o femelă și o răpesc. Dacă o femeie e...impregnată, atunci trebuie să fie femeie femeia vârcolacului sau ucisă ca familia ei să-și păstreze onoarea.

Asta era groaznic, dar nu puteam să spun asta cu voce tare. Mă temeam să fac asta, pentru că nu eram în măsură să judec tradițiile vârcolacilor.

-Și lucrurile astea chiar se întâmplă?

El a oftat adânc.

-Da, se întâmplă cu femelele frumoase. De aceea, ca tată, e destul de greu pentru un vârcolac să trăiască cu gândul că cineva i-ar putea face asta fiicei lui.

-Da, îmi închipui asta, am spus încet. Dar...de ce fac asta? Nu sunteți voi adepții perechilor, Sebastian?

El a oftat adânc, ducându-și o palmă la ceafă.

-Suntem animale, Blanca. Ne respectăm tradițiile și încercăm să ne pierdem printre oameni, dar de cele mai multe ori nu ne iese. E greu să trăiești cu un animal în tine care, când vede o femeie frumoasă, iese la suprafață și vrea să o impregneze.

Era foarte complicat asta. Nu-mi dădeam seama prea bine de animalul din mine încă. Ieșea la suprafață în cele mai nepotrivite momente și doar atunci când nu aveam nevoie de el. Mi-aș fi dorit să fi ieșit cu două nopți în urmă și să-i sfâșie beregata acelui lup nenorocit... Eram sigură că și eu eram un lup mare ca el. Și eram, cu siguranță, un lup mai frumos decât Dmitri. Dar...de ce mă gândeam la el acum? Eram la întâlnire cu Sebastian.

-Acum ceva ani a fost un incident destul de urât pe muntele ăsta. Am găsit o femelă necunoscută sfâșiată cu totul. Nici măcar nu mai avea o față sau...pântece. Nici până în ziua de azi nu am reușit să o identificăm, dar e clar o victimă a unui vârcolac prea posesiv, de care încerca să fugă.

Am avut un gol adânc în stomac, imaginându-mi fără să vreau ceea ce-mi relata.

-De ce crezi că...încerca să fugă de masculul ei? Poate că...încerca să fugă de...haită? Sau de animale sălbatice?

El a oftat adânc.

-Nu, animalele sălbatice ar fi mâncat-o. Părea a fi sfâșiată din ură. Doar fața îi era cu totul sfâșiată și mai avea răni cum încercase să se apere.

-Era în forma umană când a murit?am întrebat încet. Asta nu e cam ciudat? De ce să rămână un lup în formă umană?

El a dat din cap gânditor.

-Era o femeie destul de tânără. Șansele sunt să nu fi știut să se lupte sau să controleze transformarea.

Eu mi-am scuturat capul ca înțelegându-mi propria gogomănie.

-Oh, Sebastian, suntem la întâlnire și discutăm despre femei ucise în pădure. Hai să lăsăm asta pentru moment. De ce nu-mi spui mai ceva despre tine?