10. Unde inimile frânte merg

967 79 0
                                    

Nu puteam să spun că fusese un loc unde mă așteptam să mă ducă la o primă întâlnire, dar acel loc avea cu siguranță ceva aparte. Era un restaurant specializat pe fripturi, destul de nonconformist, cu mese în afară, pe marginea lacului și autoservire.

-Ai ceva să-mi recomanzi?

-Ce tip de carne preferi?

L-am privit jenată.

-Umm... Nu știu. Mănânc orice are gust bun, am ridicat din umeri.

Asta l-a amuzat.

-Cred că tu ești fix pe gustul meu. O să-ți iau atunci ceva ce-mi place aici.

Îmi luase costițe cu sos și cartofi. El își luase o friptură interesată, ce mirosea foarte bine, cu garnitură de legume.

-Mmm... Cât de bune sunt!

-Nu mă așteptam ca fiica unor vedete să fie atât de normală. Puteam să jur că ești prințesica tăticilor.

Eu mestecam atunci gânditoare. Am înghițit.

-Dar eu sunt prințesica tăticilor, am zâmbit. Sunt foarte mândră de asta. Dar tații mei nu m-au crescut cu fițele unei vedete. De fapt, când suntem în familie, ei sunt oameni obișnuiți. Gătim împreună, facem curat împreună, mergem la cumpărături... Fiecare are responsabilitățile lui, știi?

-Serios?

Am dat din cap aprobator, pentru că aveam din nou gura plină.

-Da, de fapt, mâncarea preferată a lui papa, adică Richard, e friptura cu cartofi prăjiți și sos de usturoi. Mereu toată casa miroase a usturoi restul zilei când face asta. Și tata, adică Albert, se enervează pe el pentru că face mâncare nesănătoasă. Tata ne bagă pe gât mâncarea sănătoasă mereu, așa că, din când în când, mai mergem să mâncăm shaorma și burgeri fără să știe.

A părut amuzat.

-Pare că îți iubești mult tații. Nu ai avut probleme până acum pentru că sunt un cuplu?

-Alți oameni au avut probleme cu asta, nu eu. Nu-mi pasă ce spun oamenii despre tații mei. Nu i-aș da niciodată pe o familie...tradițională.

A părut să se gândească la asta.

-Cum ai ajuns în familia lor?

-M-au găsit abandonată și aproape moartă când făceau o expediție pe munte cu Tara și Ted. M-au salvat și m-au păstrat, am ridicat din umeri.

El m-a întrebat cine erau Tara și Ted.

-Sunt prietenii noștri de familie. Ted... Numele lui e Theodore Krom. E actor și el. E tipul care-l joacă pe Hannibal Lector în filmul care a apărut acum vreo doi ani?

Apărut foarte surprins.

-Da, l-am văzut. A jucat grozav.

Am dat din cap aprobatoare.

-Iar Tara... Huh... Ai auzit de Electra? Tipa care cântă pe la radio „All my love"?

-Cine nu a auzit de Electra?mi-a zâmbit ușor amuzat.

-Tara, am confirmat. Ea e nepoata lui Ted. Atunci era copil și se ținea mereu după tații mei, am zâmbit ușor amuzată, pentru că erau chipeși. Și acum sunt. Cred că vor veni să mă viziteze. Dacă ești prin preajmă îți pot face cunoștință cu ei.

-Sunt sigur că e grozav să trăiești printre oamenii pe are toată lumea îi admiră.

Am ridicat din umeri.

Luna abandonată [Finalizată]Where stories live. Discover now