Luna abandonată [Finalizată]

33. Secretul lui Alpha

Ultimul lucru pe care mi-l aminteam era că priveam filmul, iar pleoapele mele deveneau din ce în ce mai grele. Dimineața, când m-am trezit, eram în dormitor. Simțeam un miros atât de pregnant, foarte frumos, cu tente masculine. Am adulmecat aerul, încercând să-mi dau seama de unde venea. Dar părea să fie de undeva foarte aproape.

M-am întors cu fața spre acel bărbat. Avea un braț sub pernă, celălalt deasupra mea. Părul îi era ușor răvășit, foarte sexy. Și chipul lui... Dmitri era chipeș când părea atât de liniștit, în somn. Dar atunci când personalitatea lui ieșea la suprafață, parcă totul se strica. De tot.

M-am aplecat ușor deasupra sa, adulmecând. Deci ăsta era mirosul lui Alpha... Era ceva foarte echilibrat, cumva fresh, ce-mi amintea de un amalgam de lucruri: pădurea după ploaie, roua de firele de iarbă, vântul de primăvară. Era ca și cum îngloba o imagine extrasenzorială ce mă atrăgea ca un magnet. Mi-aș fi dorit atât de mult un parfum astfel. L-aș fi putut mirosi toată ziua, fără să mă satur.

A deschis ochii încet, clipind de câteva ori. A oftat adânc. Mă întrebam dacă-l trezisem, când am simțit cum m-a tras brusc înapoi, întinsă, îmbrățișându-mă pe la spate.

-Credeam că nu te mai trezești curând, mi-a spus la ureche.

Am simțit cum a lins locul din spatele urechii, cu vârful limbii. Nu puteam să mă obișnuiesc deloc cu pornirile lui animalice.

Dar el era deja treaz de ceva timp. Mă așteptase pe mine. Și simțise probabil că-l adulmecasem. Cât de jenant...

-T-Trebuia să mă trezești dacă...

M-am oprit brusc, simțindu-i palma pe pantalonii mei de pijama.

-H-Hei, e prima oră a dimineții, serios!am încercat să protestez.

A scos un sunet din gâtlej pe care nu am știut să-l interpretez.

-Atunci nu ar trebui să-mi mai trezești dorința la prima oră a dimineții pe viitor, i-am simțit sărutul pe ceafă.

Dar...nu făcusem absolut nimic. Și nu puteam să-l întreb atunci ce se întâmplase.

-M-Măcar lasă-mă să fac un duș înainte. Cred că am...transpirat în somn.

Dar a fost ca și când nu m-a auzit.

-Mmm... Miroși atât de bine, încât aș vrea să mușc din tine.

Asta mi-a adus un gol adânc în stomac, pentru că nu era o formă de a o spune. Chiar mă temeam că ar fi mușcat din mine. Mă întrebam dacă toți lupii erau așa sau în cazul unui Alpha era diferit.

La micul dejun am avut o senzație atât de pregnantă de jenă cu privire la ceea ce se întâmplase din nou încât abia puteam mânca. Mă întrebam ce era cu el.

-Dmitri, tu de câte ori, să zicem în medie, făceai asta pe...săptămână?

A părut a se gândi.

-Cred că...o dată la două săptămâni.

Nu mi-am putut reține expresia. Deci asta nu era ceva ce-i plăcea să facă în mod regulat.

-Atunci de ce...?

A ridicat din umeri.

-Nu știu. În mod obișnuit găseam cam greu femei care să mă satisfacă. Cred că are legătură cu faptul că ești perechea mea. Lupii, spre deosebire de oameni, nu prea înșeală. Aproape deloc. Credeam că e vreo chestie ce ține de tradiții, dar acum cred că nu e numai asta.

-Dar?

-Nu am fost prea interesat de subiect, dar știu că o pereche are o legătură aparte. Sora mea mai mare, Saira, mă bătea la cap cu asta. Îmi spunea că atunci când îmi voi găsi perechea, nu voi mai vrea alte femei.

A zâmbit destul de ironic.

-Asta m-a amuzat mereu. La drept vorbind, Blanca, ce bărbat când vede o femeie bună nu vrea să i-o tragă?

Eu am zâmbit atunci în colțul gurii, gândindu-mă că atunci când vedeam anumite femei mă gândeam că dacă aș fi fost bărbat aș fi fost pe ele.

Am aprobat din mișcarea capului, pentru că părea să vrea să vadă un răspuns din partea mea. A continuat apoi:

-Dar de când ți-ai fâstâcit coada de Luna pe aici, cred că încep să înțeleg ce a vrut să spună prin asta. Legătura dintr-o pereche e intoxicantă. Și cred că asta ține de instinctul animal. În fond, el ne guvernează în ceea ce privește legăturile fizice. Eu pot simți la tin feromonii care mă atrag cel mai mult, deci dacă trebuie să aleg între tine și altă femeie, nu am de ales.

Conversația asta aveam senzația că era menită să-mi facă cunoscut faptul că...era obligat să mă aleagă pe mine, nu că eram alegerea lui. Asta îmi dădea un sentiment foarte neplăcut. Voiam să-i dau replici precum „Noi nu suntem animale." sau „Eu nu vreau să fim împreună dacă nu sunt alegerea ta.", dar înțelegeam că nu aveau niciun sens. Noi eram animale, eram robii propriilor instincte.

-Tu ai o voință puternică, Dmitri, am încercat să zâmbesc. Sunt sigură că ai fi avut de ales, dacă...nu ai fi fost Alpha. Așa, toți vârstnicii se așteaptă de la tine să rămâi cu perechea ta. Dar...ai fi putut să nu spui nimănui, încă de la început, că eu sunt aceea. Eu oricum nu știam nimic despre asta.

Privirea lui s-a schimbat. Părea a se gândi la ceva.

-Decât să avem...tot acel...scandal.

A oftat adânc într-un final.

-Hai să nu mai vorbim despre lucrurile astea, vrei? Despre tot ce a fost la început. Am fost doar enervat pe situație și te-am tratat așa cum nu meritai. O să mă revanșez în viitor pentru asta.

Dar era ceva în vorbele lui ce nu-mi plăcea. Îmi ascundea ceva în legătură cu ceea ce s-a întâmplat la început. Ceva îmi spunea că a fost mai mult decât orgoliul lui de Alpha rănit. Și aveam senzația că familia lui, toți ceilalți din haită știau deja despre ce era vorba, dar nimeni nu avea voie să-mi vorbească. Pentru că Alpha le interzisese. De aceea...nu voia să rămân singură cu surorile lui. Era ceva ce, dacă aș fi aflat, aș fi putut decide să-l părăsesc, iar ultimul lucru pe care-l voia era asta. Dmitri avea nevoie de mine din atât de multe puncte de vedere încât, doar gândindu-mă la asta, mă simțeam copleșită.

Dacă voiam să fiu Luna și mai ales Luna perfectă pentru Alpha, ar fi trebuit să închid ochii și să nu pun întrebări, să mă încred că decizia lui este dreaptă și justă. Dar...de ce trebuia, într-un final să fiu eu cea nedreptățită chiar și atunci când iertam? De ce mereu pe mine...alegea să mă țină în întuneric?

-Nu am nevoie de părerea ta de rău acum, Dmitri, am spus luând farfuriile goale de pe masă. Mereu am spus că să-ți ceri iertare nu rezolvă nimic. Nu ar trebui să faci, în primă instanță lucruri pe care le-ai putea regreta în viitor.

Nu am putut să nu-i remarc privirea atunci. Era supărat că-i stârpisem așa intenția de pace. Dar eu deja...făcusem mult prea multe compromisuri cu el.

A primit o notificare pe telefon. A citit-o. Pesemne era un mesaj. A răspuns. Dar mie nu mi-a dat niciun indiciu despre cine ar fi putut fi. Aș fi vrut să cred că era un mascul din haită, că poate era Sebastian. Dar...nu puteam face asta.

Nu aveam încredere în Dmitri. Până acum chiar...nu făcuse nimic care să-mi câștige încrederea.

-Te vei duce la antrenament acum?m-a întrebat.

-Da. Voi sta jumătate de zi acolo. Am nevoie...de mai mult antrenament.

Restul zilei a părut a mers totul destul de bine. Vorbeam prin mesaje amândoi, ne planificasem să ieșim împreună, pe seară.

Duminică a rămas impresionat de abilitățile mele. Câștigasem competiția la la categoria de fete. Dar nu am putut să nu observ că și atunci...s-a retras la un moment dat, pentru a discuta cu cineva la telefon. Și a fost plecat după, câteva ore, până să plecăm la părinții lui. Atunci nu am putut să mă abțin:

-Dmitri, s-a întâmplat ceva?

-Nu, totul e în regulă. Dar vom întârzia dacă nu te grăbești.

Ciudat. Totul era din ce în ce mai...ciudat. Dacă totul era în regulă, ce erau cu acele telefoane și dispariții ale sale?