Luna abandonată [Finalizată]

12. Animal

Aveam o senzație foarte neplăcută atunci când tăiam parcul, spre a merge în mall. Era ca și cum...simțeam pericolul în aer de undeva și nu-mi dădeam seama de unde.

Butonam ceva pe telefon, îmi verificam mesajele, pentru a-mi lua gândul de la asta. M-am oprit brusc, pentru că mi-am dat seama că nu-mi dădeam seama în ce parte a parcului eram.

Am simțit cum cineva mi-a lovit fesa stângă.

-Ce face o frumoasă ca tine într-un loc ca ăsta?

Nu recunoșteam vocea. Privindu-l, mi-am dat seama că nu-l recunoșteam. Deloc. Asta mi-a indus un sentiment neplăcut. Mi-era destul de teamă din cauza asta. Simțeam...pericol.

-Îmi aștept iubitul, am răspuns încet încercând să-mi mențin expresia de calmitate.

El m-a privit din cap până în picioare fără vreo problemă.

-Câți ani ai?

Eu am zâmbit.

-Sunt minoră.

Asta l-a făcut să zâmbească și s-a apropiat. În timp ce se apropia eu mă îndepărtam. Ar fi trebuit să caut un loc în care să fug, dar îmi era teamă să-l scap din privire.

-Ești o lupoaică foarte curajoasă, nu-i așa?

Cum aș fi putut să fac un vârcolac să-și piardă interesul față de mine?... Trebuia să gândesc. Asta era!

Mi-am dat jos ochelarii.

-Sunt doar o lupoaică albă.

Atunci privirea lui s-a schimbat.

-O lupoaică albă?

-Da, exact. Părul meu e vopsit cu nuanțator.

Mi-a prins bărbia, trăgându-mă spre el. Degetele lui au coborât înspre guler, pe care l-a coborât. Descoperise o parte din cicatrici.

-O lupoaică albă...a repetat gânditor.

A zâmbit în colțul gurii, trăgându-mă înspre sine destul de brutal.

-E ziua ta norocoasă, frumoaso. O să te fac femeia mea.

Mi-am deschis ochii larg. Glasul îmi pierise de tot din gât. Nu știam ce să fac. Nu știam ce să-i răspund.

-E-Eu am...deja pe cineva.

M-a privit lung.

-Un lup?

Am dat din cap afirmativ. Și-a ridicat brusc palma, moment în care am înghețat, crezând că mă va lovi. Dar nu m-a lovit. Fusese doar un gest de enervare.

-Tsk! Nu mai ai. Ești femeia mea și vei merge cu mine. Asta, a zâmbit malițios, sau o să te sfâșii.

Mi-a prins ceafa dureros într-o palmă, trăgându-mă înspre el.

-E doar alegerea ta, frumoaso...

Nu mă puteam pune cu un vârcolac. Ultima dată când încercasem asta, totul devenise catastrofal. Tot ce puteam face era ce spunea el ca să-mi asigur siguranța. Într-un final, principalul meu obiectiv era să obțin răul cel mai mic în astfel de situații.

-În regulă. Voi fi femeia ta.

El a zâmbit în colțul gurii.

-Hai cu mine, mi-a făcut semn.

L-am urmat în liniște până la mașina sa. Mi-a spus să mă urc în față și să-mi pun centura. Eram deja depășită de situație. Tații mei aveau dreptate. Nu eram bună să fiu detectiv. Mă pierdeam cu totul în situații-limită. Exact ca acum. Oricât încercam să mă adun, nu reușeam.