Scar [H.S] - Tradusă

20. Chances and changes ✔

Harry păstrează o mână în jurul taliei mele în timp ce urcăm scările, părăsind subsolul rece.

Simt aerul cald acoperindu-mi corpul când suntem înapoi în casa sa, picioarele mele goale încălzinduse şi ele încet. Privesc cu atenţie în jur să văd dacă mai este cineva aici, dar desigur că nu. El nu m-ar fi adus aici dacă ar fi fost. O parte din mine se simte foarte dezamăgită, în timp ce cealaltă se simte foarte uşurată. Aş da orice doar ca să nu fiu încuiată în subsol din nou. Chiar şi şansa de a scăpa.

El mă pune gentil într-o cameră foarte mare pe care nu am mai văut-o înainte. Primul lucru care îmi atrage atenţia când intrăm este imensul ecran plat acoperind o parte mare din perete, canapele şi scaune stând în faţa lui. Mă holbez la toate cu admiraţie, locul pe care mi-l amintesc decorat aşa fiind în filme.

Sunt trasă din mica transă când simt un mic sărut plasat pe umărul meu, căldura de la buzele lui trecând prin tricoul meu.

"Îţi place camera noastră de zi, dragă? Dacă nu, cred că voi putea trăi cu câteva schimbări." El spune din spatele meu.

Îmi găsesc corpul îngheţând când el foloseşte cuvântul "nostru". El vede asta ca pe camera noastră. Casa noastră. Locuinţa noastră. Este ca şi cum rugăminţile mele să merg acasă la familia mea nu l-au afectat. Sper că faptul că l-am îmbrăţişat înapoi nu i-a dat speranţe. Poate a fost greşit să fac asta.

"Y-yeah. Este drăguţă. Î-îmi place aşa cum e. Nu e nevoie de schimbări." Spun încet şi-l văd zâmbind cu colţul ochiului meu.

"Mă face aşa fericit să aud asta, iubito." El spune, plasând un alt sărut pe umărul meu înainte să continuie. "Mă face aşa fericit să aud că prinţesei mele îi place castelul ei."

Nu am ştiut niciodată ce să spun când el spune lucruri ca astea. Nu ştiu dacă el crede cu adevărat că este un basm în viaţa reală sau doar încearcă să mă facă fericită. Fiecare fată a visat să devină o prinţesă la un moment dat al vieţii ei, incluzându-mă. Poate el foloseşte asta ca un truc să mă facă să mă îndrăgostesc de el.

"Acum hai să te punem sub o pătură, scumpo. Probabil eşti încă îngheţată." El spune dintr-o dată.

El îmi dă drumul la talie şi apucă o pătură de pe canapea, îndoind-o înainte să se aşeze pe canapea, balasându-şi picioarele şi întinzându-se.

Nervii încep să se construiască iar în timp ce-l privesc. Un zâmbet fiind pe faţa lui în timp ce-şi ţine mâinile în faţa mea.

"Hai, întinde-te cu mine prinţeso." Spune delicat.

"N-nu ş-ştiu." Mă bâlbâi nervoasă, făcându-i zâmbetul să dispară imediat.

"Iubito, nu te-aş atinge niciodată împotriva voinţei tale. Credeam că deja ţi-am spus asta." El spune serios, încruntându-se la mine. (A.N: Ai m-ai spus-o Styles. Amândoi ştim ce a urmat :)) )

Mă uit jos la picioarele mele, simţindu-mi faţa încălzindu-se şi nu ştiu de ce. Poate este pentru că un foarte chipeş bărbat îmi spune să mă întind cu el, dar nu ar trebui să o văd aşa. El încă este răpitorul meu.

Simt o mână apucând-o pe a mea, şi când mă uit sus îl găsesc pe Harry deja holbându-se la mine, ridicându-se înpoi de pe canapea în timp ce-mi ţine gentil mâna.

"Vreau doar să te păstrez caldă, prinţeso. Aşa cum am făcut în subsol." El spune, punându-mi mâna pe faţa lui şi plasând un sărut pe spatele ei, înainte să continuie. "Te rog, nu-mi spune că am fost singurul care a crezut că s-a simţit bine."

Se uită la mine disperat, aşteptând răbdător ca eu să-i răspund întrebării. Este aşa greu pentru mine să spun că nu m-am bucurat de ea când el este aşa dulce cu mine, ochiul lui uitându-se la mine ca şi cum sunt întreaga lui lume. 

Şi nu este că nu m-am bucurat de ea. Doar mă simt de parcă s-a bucurat mai mult decât am făcut-o. Motivele pentru care ne-am îmbrăţişat fiind complet opuse.

"S-s-a simţit bine, dar în acelaşi timp foarte greşit. Nu t-trebuia să te las să mă ţii aşa." Spun sincer, uitându-mă la mâinile noastre.

Sunt puţin speriată că ar putea avea o altă izbucnire, dar nu are. În schimb lasă afară un mic oftat.

"Ştiu că ar putea să pară greşit chiar acum, dar chiar încerc să o fac bine. Nu vreau să te simţi ca şi cum faci ceva greşit lăsându-mă să te îmbrăţişez, sau să-ţi ţin mâna, de fapt. Vreau să te simţi salvată şi iubită de mine, iubito. Tot ce-ţi cer este o şansă."

Încă o dată, mă lasă fără cuvinte, cuvintele lui ieşind din gura lui clar şi pasional, într-un mod în care nimeni nu mi-a mai vorbit înainte.

"T-tu eşti aşa de bun cu mine şi e-eu aş iubi să fac asta, dar chiar nu pot. Nu pot fi cu tine ştiind că mă ţii departe de oamenii pe care-i iubesc." Spun, vocea mea fiind aproape la fel de înceată ca o şoaptă.

Harry lasă afară un mic suspin, ducându-mi mâna la faţa lui din nou, dar de data asta el nu o sărută. În schimb o plasează peste obrazul lui necicatrizat, închizându-şi ochii când îmi simte pielea fină. Nu spune nimic în timp ce pare să fie în gânduri adânci, încruntându-şi sprâncenele din când în când.

După câteva minute îşi dechide ochiul înapoi, imeidat uitându-se în ai mei.

"Dacă ne-am întâlni la mijloc?" El întreabă.

"Să ne întâlnim la mijloc? C-cum?" Întreb confuză.

"Nu sunt sigur încă, dar dacă am face un mic târg cu care să începem? Tu îmi oferi mie şansa să-ţi demonstrez că sunt un om bun şi vreau să fiu acolo pentru tine în orice fel posibil. Atunci, să începem prin a te lăsa să scrii o scrisoare familiei. Când timpul trece şi amândoi devenim mai apropiaţi, vom descoperi împreună o modalitate să-ţi contactăm familia în alte moduri. Îmi doresc să te pot lăsa să faci asta acum, dar am nevoie să-mi câştigi încrederea întâi aşa cum trebuie s-o câştig pe a ta."

Simt scânteia speranţei venind înapoi la mine. Visele mele de a-mi vedea familia din nou sunt aproape de realitate. Doar trebuie să plătesc un preţ pentru asta. Preţul nu este atât de simplu pe cât el îl face să sune. Încrederea şi deschiderea în faţa altor oameni nu a fost niciodată unul dintre punctele mele forte. Mai ales când vine vorba de bărbaţi. Dacă este un fel de capcană? Dacă el o să profite în faţa unei slăbiciuni de ale mele ca să mă facă să am încredere în el, doar să nu mă lase să-i văd din nou?

Nu ştiu dacă asta este prostesc din partea mea, dar sunt nevoită să-i dau o şansă. Este o şansă  care m-ar putea ajuta să-i recapăt pe cei dragi înapoi într-o zi, şi sunt dispusă să o iau.

"Ok. O să-ţi dau o şansă."

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~