Scar [H.S] - Tradusă

49. Paranoia ✔

"Ştiu că te simţi oribil chiar acum şi îmi pare chiar rău că am adus asta, dar poate este bine. Ai fost singur pentru aşa mult timp. Nu ai pe nimeni cu care să-ţi împărtăşeşti sentimentele sau amintirile, şi ştiu că să ţii totul înăuntru nu poate fi sănătos. Poate ştiind că te-ai deschis pentru mine pot să te ajut să treci peste şi să-ţi dau viaţa înapoi. Nu mă înţelege greşit, ştiu că nu vei uita niciodată ce s-a întâmplat sau să-ţi ierţi tatăl, dar vreau să te ajut să scoţi aceste imagini oribile din capul tău. Vreau să te ajut să teci peste paranoia ta, să te simţi în siguranţă şi să fie nevoie să te temi în fiecare secundă în care nu sunt lângă tine. Poate pare înfricoşător acum, dar la final va fi mai bine pentru amândoi. În cele din urmă voi pune pace în corpul tău şi vei deveni fericit din nou. Eşti dispus să încerci asta pentru mine?"

Încă stăm unul lângă altul pe pat în dormitorul meu. Mâna lui Harry este în a mea şi el s-a ridicat nemaiagăţându-se şi plângând pe umărul meu.

S-a oprit din plâns acum puţin timp dar încă-şi trage nasul şi dă uşor din cap răspunzându-mi la întrebare.

"Chiar? Vrei să încerci?" Îl întreb din nou, deja ştiind că nu poate fi aşa uşor. Harry clar are mari probleme şi încercând să le vindec va fi chiar un pas mare. Mai ales dacă eşti terifiată.

"Da, vreau să mă fac mai bun pentru tine şi să te fac mândră de mine. Totuşi nu ştiu dacă pot." Spune uşor, vocea lui sunând răguşită de la plâns.

"Iubitule, deja sunt aşa mândră de tine." Spun sincer punându-mi o mână delicat pe obrazul lui şi uitându-mă în ochiul lui injectat. " Ştiu cât de greu trebuie să fie pentru tine şi dacă eşti dispus să mergi împotriva temerilor tale eşti aşa curajos. Sunt aşa mândră de tine."

Un zâmbet mic se formează pe faţa lui pentru o secundă, dar cade imediat înapoi şi el se uită în jos neîntâlnindu-mi ochii.

"Promit că îi voi da o şansă, dar nu pot promite că nu voi da înapoi pe drum. Ăsta este practic unul dintre cele mai rele coşmaruri ale mele. Sunt aşa speriat să te pierd. Nu ai nici o idee." Spune şi mă încrunt simţindu-mi stomacul durând e la cât de fericită şi îngrijorată mă simt.

Sunt aşa recunoscătoare că este dispus să-i dea o şansă pentru mine, dar aşa cum a spus, aici este o şansă mare ca el să se întoarcă şi dacă o face, atunci ştiu că nu voi fi capabilă să-i schimb gândirea. Nu în legătură cu ceva aşa emotiv ca asta.

"Nu mă vei pierde, okay? Sunt aici, Harry. Promit că voi fi aici mereu cu tine." Spun pentru ce pare să fie a suta oară şi în sfârşit se uită înapoi la mine dând din cap delicat, faţa lui aplecându-se la atingerea mea care este încă pe obrazul său.

"Şi înţeleg că este speriat, dar promit că vom face paşi mici. Totul o să fie bine. Promit că voi fi mereu aici să-ţi strâng mâna de-alungul drumului." Continui.

El oftează slab dându-mi drumul la mână pe care încă o ţinea şi o înconjoară în jurul taliei mele în schimb trăgându-mă în el.

Braţele mele se înfăşoară automat în jurul gâtului său şi nu mă pot opri din a mă apleca şi a-i da un sărut rapid pe buzele lui fine.

"Te iubesc aşa mult, prinţeso. Ştiam că este imposibil să iubeşti o altă persoană aşa de mult până prima dată când m-ai sătutat înapoi. Eşti totul pentru mine. Mulţumesc aşa mult pentru că eşti aşa extraordinară şi că te-ai pus cu mine. Sunt o persoană aşa încurcată." Spune şi mă aplec pentru a-l săruta din nou, degetul meu mare masându-i spatele gâtului.

"Nu eşti încurcat, doar puţin pierdut şi nu este nimic ce aş prefera să fac decât să te ajut. Te iubesc, Harry."

În situaţia în care suntem acum, nu cred că a fost ceva ce l-ar fi putut face să se simtă mai bine. Nu cred că aş putea face sau spune ceva ca să-l aduc într-o stare mai bună.

Aceste două cuvinte i-au făcut ochii să se lumineze şi au adus cel mai frumos zâmbet înapoi pe faţa lui. Faţa care avea o expresie îndurerată pe ea acum o secundă.

Nici măcar nu mă gândesc înainte să las cuvintele să alunece din gura mea şi sincer nu-mi pasă că am spus asta. El mi-a spus aceste cuvinte în fiecare zi de săptămâni, deci de ce ar trebui să le mai păstrez? Nu mai vreau să-mi ţin sentimentele ascunse de el. Nu-mi mai pasă de mândria mea şi ce ar spune oamenii că e greşit sau corect.

Prinţul iubeşte prinţesa şi prinţesa iubeşte prinţul. Nu mai văd cum ar putea fi greşit.

"Chiar? Chiar mă iubeşti?" Întreabă având o privire plină de speranţă imprimată pe toată faţa lui şi nu-mi pot abţine zâmbetul.

"Da, Harry. Chiar te iubesc."

***

Ore mai târziu, Harry şi cu mine încă stăm în pat, singura diferenţă fiind că acum amândoi suntem întinşi, capul meu întinzându-se pe pieptul său şi braţele lui s-au înconjurat în jurul meu când amândoi am sfârşit cumva îmbrăţişându-ne. Şi nu-mi pasă.

Îi pot auzi inima bătând sub mine. În loc să bată prea rapid şi tare în pieptul lui, acum este mai calmă. Bate normal acum şi sunt mulţumită că în sfârşit s-a relaxat din nou.

Am venit cu primul pas la cum să scape de paranoia lui, dar încă nu am spus-o tare. Ştiu că nu-i va plăcea şi deja pot să presupun care este răspunsul. A spus deja nu de aşa multe ori. Sper că va face asta pentru mine.

"Harry?" Întreb delicat ridicându-i capul să mă uit la el auzindu-l zumzăind ca răspuns.

"Ce spui dacă am face primul pas mâine? După ce pleacă muncitorii putem merge afară pentru o plimbare în grădină şi să luăm nişte aer proaspăt. Înainte să se întunece desigur." Spun, muşcândsu-mi buza agitată după ce am spus ultimul cuvânt.

Harry lasă o răsuflare adâncă înainte să înghită, buzele lui depărtându-se ca şi cum ar vrea să spună ceva, dar nici un sunet nu iese.

"Ştiu că nu-ţi place, dar promit că nimic rău nu se va întâmpla. Vom fi doar noi doi mergând la o plimbare mână în mână. Nimic altceva." Îl asigur şi după un minut în sfârşit vorbeşte.

"Trebuie să fie mâine?" Întreabă.

"Nu trebuie să fie dar mă refer, cu cât mai repede cu atât mai bine, corect?" Întreb şi îi ia câteva secunde să răspundă.

"Cred."

El sună nesigur pe el şi nu pot face nimic ca să observ cât de agitat pare din nou. Cum inima lui a început să bată mai tare şi cum respiraţia i-a devenit greoaie.

Mă aplec şi închid spaţiul mic dintre noi plasându-mi buzele peste ale lui şi oferindu-i un sărut liniştitor simţindu-l relaxându-se în el după ceva timp.

Chiar acum se simte aşa slab şi rănit sub corpul meu. Este o nebunie să cred că acum câteva săptămâni era terifiată de el. Acum a ajuns să fie cea mai apropiată persoană de inima mea. Cea pe care o iubesc şi vreau să o ajut mai mult ca pe celelalte.

O să-l ajut pe Harry să-şi ia viaţa înapoi.