Scar [H.S] - Tradusă

48. Cruelty ✔

48. Cruelty [Cruzime]

Felicity's POV

După câteva ore cu mine a început să se facă întuneric afară, deci am pornit lampa de pe noptieră, lumina de la această doar părând foate estompată în camera mare, dar găsesc asta confortabil într-un fel.

Mintea mea nu s-a simţit niciodată aşa încurcată ca acum. Mă simt ca şi cum mă trage în sute de direcţii diferite. Într-o secundă îmi spune că find cu Harry este greşit, iar în următoarea aproape încep să plâng pentru că m-am gândit la asta.

Îl iubesc pe Harry şi el mă iubeşte pe mine. De ce trebuie să fie asta aşa complicat? De ce trebuie să mă îngrijorez dacă merit bine sau nu?

Harry este un bărbat extraordinar, dar felul lui de gândire este aşa depărtat de al meu. Dacă am fi schimbat locurile, nu aş fi luat niciodată libertatea de la el. Niciodată nu l-aş fi ţinut departe de cei iubiţi lui.

Toate dăţile când m-a văzut cedând. Toate dăţile când am început să plâng şi i-am spus că-mi lipseşte familia mea, nici un cuvânt nu a căzut dintre buzele lui. El a devenit tăcut. Tot ce făcea era să mă îmbrăţişeze şi eu să-mi las supinele în pieptul său.

Mă face să mă întreb dacă el chiar mă iubeşte, pentru că atunci când iubeşti o persoană aşa şi ştii că eşti cel care poate lua durerea şi să facă totul în regulă din nou, de ce nu ai face-o? Cum poţi vedea pe cineva pe care-l iubeşti trecând prin ceva ca asta şi să nu reacţionezi un pic? Măcar se simte vinovat?

Nu ştiu, dar ştiu că trebuie să aflu. Trebuie să primesc nişte răspunsuri înainte să înnebunesc. Am fost aici înăuntru câteva ore, dar nu contează ce fac, nu pot găsi liniştea în capul meu.

Am încercat orice ca să-mi iau mintea de la situaţia în care sunt. Am încercat să privesc la televizor, chiar am probat unele din hainele pe care Harry le-a cumpărat pentru mine. Doar o persoană mă poate face să mă simt bine din nou.

Mă ridic din poziţia din pat şi merg spre telefonul casei apucându-l şi punându-l la urechea mea înainte de a apăsa patru. Îmi amintesc că a spus că ăsta este numărul dormitorului său.

Trec vreo cinci secunde înainte ca telefonul să fie ridicat, respiraţia lui sunând clară în urechea mea.

"Prinţeso."

Chiar sunetul vocii lui poate aduce un fel de calm în mine. Sună aşa bine şi caldă pentru mine. Mă face slabă.

"Hei." Este tot ce reuşesc să expir.

Nu cred că m-am simţit niciodată aşa agitată despre a face ceva cu el înainte. Mă simt oribil pentru că trebuie să am această discuţie cu el. Ştiu cât de distrus îl face asta, dar trebuie să ştiu. Trebuie să ştiu tot sau nu ştiu cum o să trec peste situaţia asta.

"Hei, iubito. Cum eşti? Ai nevoie de ceva?" Întreabă aşa dulce şi mă uit la picioarele mele închizându-mi ochii şi luând o respiraţie adâncă.

"Da, am nevoie de tine aici, Harry. Trebuie să vorbim."

Celălalt capăt devine tăcut pentru un minut, ca atunci când l-am întrebat mai devreme dacă pot primi puţin timp pentru mine. Nu-mi pot imagina ce trece prin capul lui chiar acum.

"Despre ce?" Atunci întreabă el şi eu oftez.

"Nu ştiu. Totul cred. Trebuie să clarificăm tot sau nu ştiu cum vom trece peste asta." Spun sincer şi încă o dată celălalt capăt devine tăcut pentru o secundă înainte să vorbească.