Never Again

Capitolul 10

Bryan 

— Haide, Natasha, deschide ușa! Nu-ți fac nici un rău! Rostesc surescitat. 

— Dispari! se aude glasul ei de după ușa băii.

Isuse, căt de mult mă enervează! Este 12 noaptea și ea nu vrea să iasă din baie. E de o oră închisă acolo. De când am ajuns de la restaurant. Oare îi e frică de mine?

— Dacă nu o deschizi o sparg!

— Tu o plătești!

— Crezi că mă poți intimida cu asta?

— Nu ai plecat!?

Oftez zgomotos și dau cu pumnul în ușă. Nu renunțam dacă nu eram obosit... dar oricum Natasha va știi cu cine are de-a face.

Mă prăbușesc în pat, făcându-mă comod și surprinzător adorm.

• • •

— Mamă?

Sunt pe o șosea, o șosea aparent goală pe care nu circulă nici un vehicul de transport. Mama nu este pe nicăieri. Știu că am văzut-o alergând pe aici!

— Bryan! Îi aud vocea mamei din spate și mă întorc cât ai zice "pește".

— Mamă! Alerg spre ea și dau s-o iau în brațe dar brațele mele parcă au trecut printr-un nor.

— Bryan, eu nu mai exist. Înțelege asta, ești deja un bărbat în toată firea.

Mă uit pieziș la ea.

— Atunci ce faci aici? De ce ai venit?

— Să te avertizez, fiule. Tatăl tău nu e cine crezi că e. Robert și Rosalie te caută. Nu îi lăsa să-ți strice viața!

E atât de frumoasă, are păr blond închis care flutură cu ajutorul vântului, e îmbrăcată cu o rochie albă vaporoasă și ochi albaștrii care strălucesc în lumină.E mult mai frumoasă de când am văzut-o ultima dată.

— Timpul îmi expiră, fiule. Te iubesc extrem de mult, ai grijă de tine!

— Nu... gâfâi eu când văd că începe să se evapore.

— Te iubesc extrem de mult, Bryan! Ai grijă de sora ta și de Natasha! E o fată bună!

Cad în genunchi și lacrimile îmi șiroiesc pe obraji.

— Mama!

Mă trezesc și simt un gol în stomac. Am obrajii umezi,mă ustură ochii și mă doare capul, infernal de tare.

— Hei... ești bine? O voce suavă îmi cuprinde auzul.

Clatin lent din cap.

— Ce s-a întâmplat? Mă întreabă Natasha.

Încă o lacrimă îmi coboară pe obraz.

— Plângi? Întreabă ea surprinsă.

Mâna ei îmi tot mângâie spatele și se așază pe pat lângă mine.

— Ai visat-o pe mama ta?

Afirm încet din cap și-mi las capul în palme în timp ce expir îndelungat.

— Ai anunțat compania de zbor că mâine ne întoarcem? Schimb eu subiectul.

— Da, acum câteva ore, dormeai.

— Ore? Întreb perplex. Cât e ceasul?

— 6 jumătate.

Îmi trag o palmă zdravănă pe frunte. Chiar dacă nu înțeleg din ce motiv.

— La cât e zborul? Sau ai dat tu o oră?

— La 1, e destul timp să ne organizăm...

Mă ridic de pe pat și mă duc la baie. Nu pot să cred că literalmente am plâns în fața Natashei...

Off... Robert și Rosalie... Acești doi idioți se joacă al naibii de mult cu focul. Acești doi frați și tatăl lor i-au plănuit moartea mamei mele. Da, ați auzit bine! Mama mea nu a murit de cancer de colon. Dar am aranjat totul în așa fel în cât presa și toată lumea să pretindă că ea a murit din probleme legate de sănătate. Mama mea a fost asasinată, în timp ce făcea curățenie în podul casei familiei noastre. Eram la școală când s-a întâmplat asta, și Ashley la fel, oricum eram doar niște copii care nu prea erau puși la punct cu ce se întâmplă în viața de zi cu zi. S-a dovedit că tatăl lui Robert și Rosalie a fost îndrăgostit de mama mea dar ea s-a îndrăgostit de tata și l-a refuzat de zeci de ori dar Henry (tatăl fraților) se săturase de toate refuzurile mamei. Prima dată a plănuit să îl ucidă pe tata – și aparent și pe mine și sora mea – pentru a fi fericit cu mama.  Dar se pare că a decis să-și schimbe victima. Robert și Rosalie, deși erau copii , au reușit să-și ajute tatăl la o crimă. Ei doi s-au interesat când mama e singură acasă, când e momentul și unde este locul potrivit puntru ca persoana angajată de tatăl lor să-mi împuște mama. Tatăl lor e după gratii acum. A primit 25 de ani sentință. Sunt deja 15 ani de când mama a murit.

Simt că am nevoie de un duș fierbinte. Și chiar asta fac.

• • •

— Uber-ul ăsta nu vine mai repede?

Rostesc exasperat.

— Ai răbdare, nici 3 minute nu sunt de când l-am comandat!

Spune Natasha în timp ce își pune telefonul în poșetă. Mă aproprii cât mai mult de ea.

— De ce te-ai închis aseară în baie? O întreb glacial și nerăbdător.

Ea clipește și oftează îndelungat.

— Păreai puțin... turmentat... răspunde ea fără să-mi întâlnească ochii.

— Nu eram turmentat Natasha, am băut doar un pahar de vin, atâta tot.

Probabil a dat să pretindă asta și din pricina cuvintelor pe care i le-am adresat aseară. Mi-a plăcut să mă joc cu inocența ei, chiar foarte mult.

În câteva minute uber-ul a venit și am plecat spre aeroport.

De abia aștept să ajung în Los Angeles...