Never Again

Capitolul 17

Bryan

— Natasha?

Vocea mea răsună în toată încăperea.

Natasha apare încruntată și sprijinindu-se de ușă.

— Ce ai pățit? O întreb.

Ea flutură din mână.

— Nimic interesant... sunt doar puțin amețită.

Mă crispez.

— Cum adică "nimic interesant"? Desigur că e interesant...

Mă ridic și mă reped la ea. Îmi pun mâna pe brațul ei dar ea mi-o respinge.

—... haide scumpo... așează-te pe canapea.

Ea clatină din cap ținându-și mâna lipită de osul frontal.

Nici 10 secunde nu durează că brusc cade din picioare. Eu o prind și o strig pe nume, ea scoate un geamăt de abia auzit, își clatină încet capul și încearcă să-și mențină ochii deschiși.

O așez precaut pe canapea,mă reped la telefon și chem un asistent medical.

În scurt timp 2 femei apar.

— Ce s-a întâmplat, domnule Connelly? Mă întreabă Mia, una dintre femei.

— Nu știu... am chemat-o la mine în birou fiindcă aveam nevoie de ceva, a spus că e puțin amețită și când am ajuns lângă ea... ea a căzut din picioare.

Clara, cealaltă asistentă îi verifică Natashei tensiunea arterială, pulsul inimii și temperatura corpului.

— Mda, spune Clara, tensiunea arterială este mică, pulsul este echilibrat și temperatura este mare, 38 cu 7. Îi vom da o pastilă dar avem nevoie și de o compresă cu apă rece pentru răcirea corpului. Vă puteți ocupa dumneavoastră de asta?

Mă întreabă.

— Da, desigur. Imediat mă întorc!

Mă grăbesc spre lift și aștept ca să ajung la parter.

Când ies din lift o văd pe Anna.

— Anna! O strig eu și ea întoarce capul.

— S-a întâmplat ceva? Mă întreabă când ajung la ea.

— Da. Dă-mi te rog o compresă cu apă rece.

— Sigur, se grăbește ea în așa zisa bucătărie din spatele barului. Ce s-a întâmplat?

Repetă ea.

— E vorba de Natasha, are tensiunea arterială scăzută și febră. Spun dintr-o suflare.

Ea îmi întinde compresa și eu ies vâl-vârtej din așa zisa bucătărie grăbindu-mă din nou la lift.

Sper să nu fie nimic rău.

• • •

Am adus-o pe Natasha la ea în penthouse. Eu îi pregătesc acum un ceai pe care l-a recomandat asistentele medicale, un ceai pentru reglarea tensiunii arteriale - cel puțin așa scrie pe cutie -.

Să nu mă întrebați de ce fac toate astea, nu am explicație nici pentru a mă lămuri pe mine însumi.

Iau cana cu ceai fierbinte și urc la etaj. Observ că Natasha s-a trezit și că își tot întinde membrele amorțite.

Mă așez pe pat lângă ea și ea tresare când mă vede.

— Doamne Dumnezeule! Își duce ea mâna la piept. M-ai speriat!

Studiază puțin încăperea și văd o urmă de ușurare pe chipul ei.

— Cum de am ajuns aici? Mă întreabă ea.

Eu schițez un zâmbet mic.

— Tensiunea ta arterială a scăzut și aveai febră. Acum trebuie să bei asta.

Îi întind cana.

— Aoleo, și dacă mi s-au întâmplat astea de ce ești așa de grijuliu cu mine?

Pufnesc.

Doar să te manipulez, desigur! Habar n-ai ce te așteaptă!

Ridic din umeri.

— Doar apreciază efortul! Mă simt eu ofensat dintr-o dată.

Pufnește și ea.

Bea puțin din ceai și se încruntă.

— Dumnezeule! E dezgustător și e fierbinte!... Se ofensează ea și eu râd în sinea mea.

— ... De ce nu mi-ai spus că e fierbinte!? Mă apostrofează ea.

— Pur și simplu nu mi-am dat seama! Dar e amuzant! Ii spun eu cu un zâmbet larg pe față.

— Amuzant!? Imaginează-ți dacă trebuia tu să bei asta! Cu toate că este dezgustător este și fierbinte!

Eu râd.

— Ai mai avut probleme de sănătate în trecut? O întreb.

— Nu cred că le pot spune probleme de sănătate dar oarecum da, niște dureri abdominale abundente. Am observat că nu s-au mai întors de ceva timp.

Ea lasă cana pe noptieră și își întoarce capul privindu-mă în ochi. Contactul nostru vizual îmi dă niște impulsuri, ambiție, tentație.

Cu toate că acest contact vizual e câtuși de puțin cringe nu o să îl întrerup acum. Până când nu îi ating buzele nu îl voi întrerupe - și aparent nici ea nu o face -.

Un zâmbet îmi joacă pe colțurile gurii. Și aparent și ei la fel. Mă aproprii tentant de mult de ea.

Ochii mei coboară la buzele ei rozalii și întredeschise. În scurt timp buzele mele se lipesc de ale ei. Nu este deloc un sărut apăsat sau pasional. De abia ne atingem.

O nimica toată! Mă ocup eu de asta!

Întețesc sărutul și ea mă prinde de ceafă.

Hopaaa!

Ea aprofundează din ce în ce mai mult sărutul. Eu fac un efort și mă urc pe ea, nedespărțind sărutul. Ea își întinde corpul sub al meu.

Eu o sărut cu o anumită poftă. Ea deschide încă o dată gura dându-i limbii mele acces să intre în ea.

Brusc ceva ne întrerupe momentul de tandrețe. Soneria telefonului meu.

Mă dau jos de pe Natasha și observ că persoana care mă sună e Anna. Răspund.

— Da, Anna! Sper că e ceva important! Mă răstesc eu.

— Îmi cer scuze dacă vă deranjez dar fratele dumneavoastră vă caută. Îmi spune ea.

— Fratele meu? Șovăi câteva secunde. Nash?

— Da.

— Bine, vin acum.

Închid apelul și îi aud vocea Natashei.

— Fratele tău? S-a întors din Olanda?

— Aparent da. Spun în timp ce-mi pun sacoul pe umeri. Mă ocup eu de el. Tu bea ceaiul ăla și fi cuminte, nu ai scăpat!

Ea pufnește.

Eu ies în grabă pe ușa penthouse-ului, și îi strig Natashei să închidă ușa cu cardul.

Oare ce l-a făcut pe Nash să apară?