Never Again

Capitolul 11

Natasha

După 2 săptămâni.

Sunt în biroul meu din companie și-mi beau cafeaua zilnică. Brusc Bryan intră fără să bată la ușă.

- Ce faci? mă întreabă el apropriindu-se de mine.

- Stau... aparent... rostesc nesigură.

El îmi zâmbește blând. Am impresia că e ceva neînregulă cu el. Bryan își sprijină palmele de masă și se apleacă spre mine.

- De ce? întreb.

- Am o surpriză pentru tine. Îmi răspunde el privindu-mă în ochi.

Întorc capul într-o parte refuzând să îl privesc în ochi. Urăsc contactul vizual cu el.

- În ce sens?

- Vei vedea. Acum, hai, i-ați haina pe tine și vin-o cu mine.

Mă încrunt și sovăi puțin. Să merg cu el, sau să nu merg cu el?

Compania lui nu prea mă relaxează. Nu o să uit niciodată seara aceea din Phoenix. Uneori mă judec penibil de crunt pe subiectul ăsta.

Expir îndelungat și-mi pun paltonul pe umeri.

- Hai mai repede, în momentul ăsta nu am toată răbdarea din lume. Spuse el rigid.

Evident, schimbare de comportament. Nu e deloc o noutate.

Amândoi urcăm în - aparent - mașina lui și pornim spre locația „necunoscută".

- Este departe? Îl întreb.

- Surpriza? Nu, ajungem imediat.

Dau din cap și totodată lăsând capul în pămând. Dar îl ridic din nou imediat.

- Cum de ți-ai făcut timp pentru cadoul meu? rostesc ultimele cuvinte sarcastică.

- Nu am avut atât de mult de muncă la birou. răspunde el și eu pufnesc disprețuitor.

- Oh, ba da ai, fac eu. Știi... dar eu nu înțeleg ceva...

- Ce anume? Întreabă el fiind atent la drum.

- Dacă tu ești CA-ul din întreaga companie... atunci cine este CEO-ul?

El pufnește și se încruntă.

- Serios? Chiar mă întrebi asta?

Nu spun nimic, doar mă holbez la el și îmi încrunt sprâncenele. El oftează.

- Faptul că lucrezi de vreo 2 saptămâni în compania asta și nu cunoști această informație ... Oricum, ca să-ți răspund la întrebare... Tata este - teoretic - CEO-ul dar practic eu sunt amândouă. Adică și CA-ul și CEO-ul.

- Dar de ce nu ești și teoretic CEO-ul? întreb eu din nou.

- Isuse, parcă-i vorbesc unui copil! face o pauză și începe din nou. Tata nu vrea să-mi dea postul de CEO, nu știu de ce... Pur și simplu nu dorește s-o facă.

Eu dau din cap si întorc capul spre drum. Exact în momentul ăla el oprește când lumina roșiatică a semaforului strălucește.

El scoate un pachet de țigări și-și aprinde una. Prima dată când îl văd făcând asta...

- Ești fumător? îi adresez încă o întrebare.

El trage din ea și suflă fumul în aer.

- Nu. Dar din când în când mai aprind una sau două.