Never Again

Capitolul 24

Natasha

Eu și Bryan suntem în salon, singuri. Nici unul nu scoatem nici un sunet.

Ce i-ași putea spune?

Adevărul.

Adevărul este că îmi era frică să-i spun de copil fiindcă credeam că nu o să-i pese, că o să-mi ceară să fac avort. Plus că după ce mi-a spus toate lucrurile acelea îmi era greu să am încredere în el.

Vestea că sunt însărcinată cu el m-a devastat. Și vestea că am pierdut copilașul m-a lovit profund.

Să-ți pierzi copilul înainte - și după - naștere este o durere enormă. Agonică.

Știam că după ce începea să se observe mă putea întreba ce s-a întâmplat de m-am "îngrășat" așa.

Grayson și încă o femeie intră în salon cu două pungi cu care ne va înlocui perfuziile.

— Ce faceți porumbeilor? Se amuză Grayson.

— Taci dracu' din gură! Spune Bryan și eu îmi dau ochii peste cap.

— Nu fi nesimțit Bray! Spune Grayson prefăcându-se revoltat.

— Nu sunt!

[...]

M-am simțit slăbită de când mi-a înlocuit tratamentul. De abia îmi pot menține ochii deschiși. Mă simt atât de slăbită că doar capul îl pot mișca, dar și ăla cu dificultate.

— Natasha? Vocea lui Bryan îmi răsună în urechi că un ecou.

Întorc capul spre el semn că îl ascult.

— Îmi pare rău... spune el clipind des... pentru tot. Am fost un idiot. Îmi pare rău că m-am purtat în halul ăla în acea seară, nu știu ce a fost în capul meu.

Schițez un zâmbet mic. Nu știu ce să spun...

— Dar, până la urmă... De ce mi-ai ascuns sarcina?

Trebuia să mă întrebe asta! Inspir îndelungat pe nas și după încep explicația de care are nevoie.

— Am crezut că nu îl vei vrea, am crezut că îmi vei cere să fac avort, că nu îți dorești un copil cu mine... Secretara ta.

El a mijit ochii.

— Cum a-și putea să îți cer asta? Și de ce nu l-ași vrea?

Pufnesc ușor.

— Imaginează-ți, Bryan... Stai liniștit pe canapea privind un program random și dintr-o dată vezi o știre: "Natasha Cooper, secretara lui Bryan Connelly, șeful companiei de imobiliare Connelly's Company este însărcinată. Cu nimeni altul decât cu șeful ei!".

— Nu mă interesează ce spune presa dau canalele de știri despre mine și viața mea personală, spune el imediat, poate să-și bage știrile și opiniile în fund dacă e nevoie!

Eu chicotesc, încă încercând să țin ochii măcar întredeschiși.

— Îmi pare rău, Bryan... Nu am vrut să te rănesc ascunzăndu-ți sarcina. Chiar am crezut că e necesar să fac asta, chiar dacă eram conștientă că atunci când va trece timpul și burta se va cunoaște mă vei trage la răspunderi... Dar acum... când copilașul... Copilașul nostru nu mai există nu mai putem face nimic...

Am simțit un gol în suflet când am spus asta. Cu toate că nu mă simțeam pregătită să devin mamă și nici nu voiam. Dar nu a-și îndrăznii niciodată să fac avort, până la urmă este un suflețel care crește în mine - sau, mai plauzibil, era -.

— Îmi pare extrem de rău că l-ai pierdut, Natasha, știu că eu sunt vinovat pentru tot. Eu te-am lăsat însărcinată și tot eu am omorât copilașul... Mă simt atât de vinovat.

— Nu... șoptesc eu clătinând din cap. Nu e adevărat! Nu tu l-ai omorât! Nenorocitul care a intrat în noi a făcut asta. Nu ești tu vinovatul pentru asta!

Dintr-o dată, o fată șatenă și părinții mei intră în salon. Pe chipul meu a apărut un zâmbet slab dar plin de fericire când îi văd - dar mai mult pe tata, pe mama nu o prea mai simpatizez - .

Tata se aproprie de mine.

— Scumpo... murmură el.

— Ia-o ușor, Lane!

Îmi înghit nodul din gât când o aud pe mama.

— Cum te simți scumpo? Mă întreabă tata și mă sărută pe frunte.

Eu și tata avem o relație foarte strânsă. A fost și este un tată excelent pentru mine, l-am iubit și îl iubesc enorm. Fără el copilăria mea nu putea fi la fel. El este foarte politicos, compătimitor, afabil și ambițios. În comparare cu mama, care la prima vedere pare narcisistă, dar nu e chiar așa, are câteva aere de egoism câteodată și uneori vede doar partea frumoasă din oameni, și o dată crezând asta așa își păstrează părerea - exact cum s-a întâmplat cu Forest. O iubesc, dar exagerează de cele mai multe ori.

— Sunt bine... oarecum.

— Știi că ai fost însărcinată, nu? Întreabă mama.

— Zoey! O apostrofează tata.

Expir îndelungat și răspund la întrebare cu calm și lehamite.

— Da, mama, știu! Știu și că l-am pierdut! Era necesar să ne amintești - mie și lui Bryan - asta?

Ea a ridicat din umeri.

— El este Bryan, nu? A întrebat tata arătând spre Bryan.

Eu închviințez din cap și, subit, tata se repede la patul lui Bryan și se prezintă. După cum am spus... e ambițios.

Aparent, ușa salonului se deschide și întră și Grayson - îmbrăcat în uniforma lui de neurochirurg -, Natalie, Ashley și Ava. Sunt foarte multe persoane aici.

Tata a făcut cunoștință cu Bryan și fata șatena a venit la mine.

— Bună! Mă salută ea și eu fac la fel.Eu sunt Evelyn, verișoara lui Bryan! Locuim pe același coridor.

Ea întinde mâna și eu i-o scutur încet.

— Eu sunt Natasha, încântată.

— Auziți? Vocea lui Bryan se aude în tot salonul.

Toți ne uităm nedumeriți la el.

— Știți cumva cine a intrat în noi ? Continuă el și eu aștept atentă răspunsul.

Îl văd pe Grayson cum înghite în sec și după spune încet, în liniștea din salon.

— A fost un bărbat, a intrat în voi intenționat... îl privește pe Bryan și după spune șovăind. Robert Colton a fost...