Never Again

Capitolul 33

Bryan

Urmăresc cu atenție informațiile legate de ultimele acțiuni ce s-au întâmplat în legătură cu compania stând la birou.

Natasha a decis să stea la parter și să lucreze ce i-am dat. Au intervenit multe informații și probleme în ultimul timp. Sunt atât de multe încât nici măcar nu se simte faptul că i-am dat Natashei de lucru jumătate din ele.

Brusc cineva bate la ușă. Eu îi dau aprobarea și Natasha apare în tocul ușii.

— Bryan, te caută Natalie. 

Îmi spune Natasha și eu o zăresc imediat pe Natalie în spatele ei. Eu mă ridic de pe scaun  și le invit înăuntru. Natasha dă să plece dar Natalie o oprește.

— Nu e nevoie să pleci, Natasha!

Ea clipește, intră în biroul meu și închide ușile duble.

Natalie își mângâie burtica mare și eu schițez un zâmbet.

— Ce s-a întâmplat Nat? Tu nu prea vi aici... Ai parcurs prea mult drum până aici...

Îi spun eu, dar ea nu mă bagă în seamă, scoate un bilet împăturit din poșeta ei și mi-l întinde, cu o oarecare îngrijorare în expresie și gesturi.

— Ce e asta? O întreb luând biletul din mâna ei.

— Ashley mi-a spus ieri să-ți dau asta...

— Ce e asta? Repet eu.

— Nu știu, nu m-a lăsat să o citesc... De asta am venit, plus că Ashley nu răspunde la telefon. Nu am mai văzut-o de ieri seară, când mi-a dat biletul. Mă îngrijorez...

Eu am privit-o atent pe tot parcursul vorbelor ei.

— Trebuie să plec. Am programare la ginecolog. Grayson mă așteaptă la spital...

Continua ea.

— Conduci tu mașina?

O întreabă Natasha.

— Nu. Fratele meu mă așteaptă în mașină.

Răspunde ea.

— Bine, Nat, mulțumesc că mi-ai dat biletul. O să o apelez și eu pe Ashley...

Ea dă din cap și se întoarce spre ușă.

— O conduci tu, Natasha?

— Bineînțeles. 

Răspunde ea și pleacă amândouă.

Mă așez înapoi pe scaunul de birou și despăturesc biletul. Înăuntru se află o scrisoare, scrisă de mână. Scrisul frumos al surorii mele.

„Dragă Bryan,

Ți-am scris această scrisoare fiindcă sunt puține șanse să-ți spun adevărurile următoare cu propria mea voce. Unul dintre adevărurile pe care meriți s-o afli e că vânătaia pe care ai văzut-o acum câteva zile a fost realizată de John, și ți-am confirmat asta în ziua aceea, dar ce trebuie să știi e că John a început să mă abuzeze sexual din a treia lună în care eram împreună. Dar am fost atât de orbită de dragoste încât speram de fiecare dată că el o să se schimbe și o să mă iubească așa cum a făcut-o înainte să înceapă abuzul, - sau mă rog, cum a dat de înțeles c-o face -. Este, alcoolic, dependent de droguri, gelos, posesiv și abuziv, dar l-am iubit atât de mult încât am decis să ignor toate astea și să nu spun la nimeni. Acum trebuie să știi și despre Nash. Nash este aliatul lui Robert și Rosalie (De asemenea, și John), am aflat asta de curând. Ține minte că tata este un trădător. El a plănuit primul asasinarea mamei. El a făcut tot, și ne-a manipulat în așa fel încât să credem toate prostiile pe care el le spune. Am auzit o conversație la telefon, John vorbea cu Robert, mi-a rostit numele și sunt nespus de paranoică. Așa că ți-am scris această scrisoare cu frica de a nu se adeveri paranoia mea. Mai știi când mama mă alinta ca „licurici"? Și că înainte să moară ți-a spus să ai grijă de mine - micul ei licurici - până când o să strălucesc în întunericul nopții? Ei bine ți-ai înfăptuit cerința. M-ai făcut să strălucesc. Și te iubesc atât de mult încât nu am cuvinte să-ți explic. Acum probabil a venit momentul în care eu voi merge și mă voi întâlni cu mama. Să nu uiți vreodată: Te iubesc enorm, și te voi iubi mereu.

Cu dragoste, Surioara ta."

Șiroaie de lacrimi mi se preling pe obraji, și cad pe scrisoare. Nu voi lăsa pe nimeni să-mi rănească surioara mai mică. 

Eu mă ridic frustrat și tulburat de pe scaun, trântesc scrisoarea pe birou și lovesc cu putere cu pumnul peretele, suspinând.

"De ce nu am avut mai multă grijă de ea? DE CE AM FOST ATÂT DE... ORB ȘI... PROST!?"

Mă cert eu pe mine.

Eu mă prăbușesc cu spatele sprijinit de perete și mă ghemuiesc. Acum arat atât de vulnerabil. Exact ca un copilaș speriat.

Exact ca momentul după ce mama a fost înmormântată.

Nici măcar nu realizez când Natasha intră în birou și când îngenunchează lângă mine.

Simt cum ea îmi mângâie spatele și când mă trage la pieptul ei.

— Ce s-a întâmplat, Bray? Șoptește ea, ținându-mi capul lipit de pieptul ei, făcându-mă să îi aud bătăile rapide ale inimii.

— Nu o pot pierde și pe ea, Natasha! Nu pot face asta! Ea este tot ce am! Ea este familia mea!

Spun eu copleșit și strângând-o în brațe.

— Despre ce vorbești? Cum adică s-o pierzi?

Tonul ei sună atât de îngrijorat și confuz încât parcă simt cum mă tulbură și mai tare.

Văd cum ea observă scrisoarea și o ia, revenind lângă mine.

Eu îi strâng genunchiul și o împing cu privirea s-o citească.

După ce termină de citit, expresia ei devină una îngrozită și respirația ei se amplifică.

— Știam eu că băiatul ăla îi face ceva!

Spune ea părând copleșită.

— Trebuie s-o găsesc. Dacă e moartă. Nu știu ce voi face.

Ea continuă să mă privească îngrozită și îngrijorată.

• • •

Eu și Natasha suntem grăbiți spre birourile de IT, supraveghere video și căutare avansată de anumite persoane. (Cum ar veni...)

Intru cu putere și, primul om pe care-l zăresc îl abordez.

— Sam!

El întoarce capul și mă privește nedumerit.

— Gasește-o pe sora mea.

Îi spun eu și îi întind niște acte care îi pot fi de ajutor.

— Ce s-a întâmplat?

Mă întreabă el.

— Nu te interesează. Doar încearcă s-o găsești.

Brusc telefonul îmi sună și ies din birou. "Necunoscut" scrie pe ecran. Răspund și...

— Bryan! Nu crede nimic!

Se aude vocea chinuită a lui Ashley în apel. O furnicătură puternică îmi străpunge corpul. Simt cum mi se face pielea de găină.

— O vrei înapoi?

Recunosc imediat vocea. Voce de femeie. Rosalie. Târfa de Rosalie.

— Dă-i drumul, târfă nenorocită!

Mârâi eu printre dinți. Ea râde.

— Același ai rămas, dragule! Dacă vrei să-ți mai revezi sora, te așteptăm cu toții la sfârșitul Los Angeles-ului, în Nord Est, în primul garaj auto. Dacă o mai găsești vie!