Never Again

Capitolul 28

Natasha

După ce am citit bilețelul ăla și am reușit să îmi recapăt eforturile necesare, l-am rupt în bucățele mici și l-am aruncat la gunoi. Alături de trandafiri și cutia plină cu hârtie creponată.

Voiam să plec acasă înainte să-mi dea Anna cutia... Dar acum mi-e frică să ies din clădire. Dacă Forest este la ieșire și mă așteaptă pentru a-mi face rău? Sau poate se ascunde și mă va urmării până la Bloom...

Întregul corp îmi tremură și inima mea bate de parcă ar putea ieși din pieptul meu în orice moment.
Respirația îmi este neregulată și ochii îmi sunt înlăcrimați în așa fel încât să am viziunea încețoșată.

Am impresia că voi avea un atac de panică, sau poate chiar îl am.

Mă așez pe scaunul de birou când simt cum pământul literalmente îmi fuge de sub picioare.

Cuvintele de pe bilețel îmi tot bântuie mintea, alături de amintirile îngrozitoare când Forest mă lovea.

Încep să aud un fel de bâzâit îngrozitor în urechi. Îmi pun degetele pe tâmple atunci când bâzâitul se amplifică. Strâng din dinți și îmi transform nasul într-o grimasă.

Brusc aud un ciocănit la ușă - chiar dacă e deschisă - și bâzâitul a încetat.

— Hei... ce ai pățit? Aud un glas suav asemănătoar unui ecou, ridic capul și-l văd pe Bryan, în costumul lui alb stând în tocul ușii.

Expir îndelungat și profund.

— Nimic. Încerc eu să fiu încrezătoare, fiind conștientă că nimeni nu ar crede asta după ce îmi vede starea frapantă și cutremurătoare.

El expiră brusc iritat.

— Mă crezi prost?

Mă întreabă el, eu oftez și schimb subiectul.

— Pleci acasă? Îl întreb eu, apăsându-mi mâna pe piept.

El își dă ochii peste cap la conștientizarea schemei mele.

— Da. Am venit să verific dacă ai plecat.

Eu clipesc de mai multe ori.

— Pot să vin cu tine? În întreb eu în timp ce-mi frec capul cu degetele.

El ridică sprâncenele nedumerit.

— Da, desigur!

• • •

Când am ajuns la ușile penthouse-urilor noastre Bryan mi-a adresat o întrebare, și cu explicație după.

— Vrei să dormi în seara asta la mine?

Eu ridic sprâncenele confuză.

— Vreau să te știu în siguranță, lângă mine... continuă el.

Eu stau puțin și îl privesc în ochi.

— Bine... dacă tu vrei... Dar trebuie să-mi iau niște pijamale...

El se uită de la mine la ușa penthouse-ului meu.

— Bine, du-te repede, te aștept aici.

Eu intru în penthouse și mă întorc mai repede decât plănuiam. Mi-am luat niște pijamale, roșii scurte din satin.

[...]