Never Again

Capitolul 34

Bryan

— Nu trebuia să veniți cu mine.

Spun eu frustrat și tulburat bătând cu degetele în schimbătorul de viteze, așteptând în trafic.

— Te-am lăsat eu vreodată la greu? Mă întreabă Grayson.

— Exact. Spune Evelyn, verișoara mea, care încă citește scrisoarea de la Ashley.

Natasha stă tăcută, cu capul sprijinit de palmă și privind pe geam.

Eu oftez și strâng volanul.

— E moartă...

Șoptesc tulburat.

— Nu e moartă. 

Rostesc Grayson și Evelyn în cor.

— Și dacă este?

Spun eu.

— Nu este. Încetează să fii paranoic. 

Spune Evelyn.

Eu înaintez cu mașina ușor și observ că traficul se răsfiră repede. În scurt timp începem să ne mișcăm mult mai repede. 

• • •

Am ajuns la destinație. Flancați de poliție, în spatele nostru. Ce? Credeați că vom venii singuri? Am parcat mașina puțin mai departe de garajul auto la care mi-a spus Rosalie să vin. Ca precauție, bine înțeles.

— Vin cu tine. Spune Grayson.

— Nu. Mă duc doar eu, tu ai grijă de fete. Vă dau semnalul pe care l-am stabilit dacă am nevoie de voi, bine?

El oftează și își dă ochii peste cap. Eu îmi scot pistolul și îl încarc cu gloanțe.

— Ai grijă, Bryan... 

Astea trei cuvinte sunt primele pe care le-a scos Natasha din gură. Eu întorc capul spre ea și o privesc pentru câteva secunde. După deschid portiera și ies din mașină. Înainte să închid portiera mă aplec și îi vorbesc lui Grayson.

— Treci tu aici. Gesticulez spre locul șoferului. Trebuie să fim cât mai precauți...

El deschide portiera și vine lângă mine. 

— Să le reamintiți polițiștilor de semnal!

Ei trei dau din cap și eu merg înainte. Ajung repede în fața garajului auto și trag aer profund în piept pentru a-mi alunga paranoia.

Ușa cea mare era deschisă, am intrat șovăind puțin.

— Alo? Ridic eu tonul, ecoul auzindu-se în tot garajul. E cineva aici?

Brusc niște sunete de tocuri care calcă rar pe podea se aud. Din umbră iese Rosalie. Frumoasă ca întotdeauna. Dar aparențele mereu înșală. Blondă, ochii căprui și stilul ei elegant e orbitor.

— Măi să fie! Te-ai ținut de cuvânt! 

Spune ea, auzindu-i vocea plină de cruzime după atâta timp m-a făcut să-mi dau ochii peste cap. Ea se aproprie din ce în ce mai mult de mine.

— Unde este sora mea? O întreb eu aspru.

Ea chicotește întunecat. Ajunge la mine și îmi dă un ocol lent, atingându-mi fața, și după mâna ei alunecă pe umerii și omoplații mei.