Never Again

Capitolul 25

Bryan

— A fost un bărbat, a intrat în voi intenționat... după spune șovăind. Robert Colton a fost...

Spune Grayson și eu am încremenit pentru un moment.

— Te rog, nu-mi spune că nu a suferit nimic că îmi pierd mințile! Spune Natasha agresivă.

— Ba da, se grăbește Grayson să spună, are o fractură la antebraț și una la tibie. Impactul a fost puternic, până la urmă v-a rostogolit prin aer, e un miracol faptul că ați supraviețuit, și chiar fără fracturi, dar răni adânci.

Simt cum furia îmi circulă prin vene. Îmi simt maxilarul pulsând când îl încleștez.

— Îl omor.

Rostesc printre dinți strângând pumnii.

Vreau să mă ridic dar Grayson mă împinge cu grație pe pat.

— Momentan nu este indicat să te ridici, o să cazi din picioare.

Întorc capul spre Natasha și o lacrimă îi cade pe osul nazal.

Nu-ți face griji iubito... Omul ăsta o să plătească pentru tot, pentru ce ți-a făcut ție, mamei mele, copilului nostru....

— Auziți? Începe Grayson către persoanele din salon și fluturând cu mâna spre ieșire. Ce spuneți să mai aerisim puțin aici? Suntem prea multe persoane și ei au nevoie de aer.

Majoritatea din ei aprobă din cap și ies pe ușă. Brusc asistenta de data trecută apare pe ușă urmată de alt bărbat. Care nu e Grayson.

La fel de subit simt că rămân fără aer, că mă sufoc. Bărbatul s-a grăbit spre mine și mi-a pus masca cu oxigen.

A câta oară e când o port?

Pieptul meu urcă și coboară precipitat și parcă necontenit.

Simt că simptomele astea nu se sfârșesc.

Viziunea îmi devine încețoșată și gâtul mi se usucă. Acum mă simt nehidratat, efectiv simt de toate în același moment.

Nu durează mult până mă scufund din nou în întuneric. Oare a câta oară?

• • •

Deschid ochii și examineaz toată încăperea până realizez că sunt în salon.

— Ești slăbit, Bray... spune Grayson. Șocurile te termină în momentele astea...

Clipesc încet la auzul acestor cuvinte.

Masca cu oxigen încă este pe fața mea. Las încet capul într-o parte și închid ochii pentru puțin timp.

— Ești foarte ciufulit Bray... spune din nou Grayson atingându-mă pe păr.

Întorc capul spre direcția Natashei și inima începe să-mi bată mult mai tare când nu o văd acolo, când nu o văd pe nicăieri.

Întorc din nou capul, rapid, spre Grayson cu o expresie terifiată și îngrijorată pe chip.

— Nu te îngrijora... a ieșit puțin la aer. O să se întoarcă.

Bătăile inimii mele se slăbesc. Și ochii mei revin la starea actuală. Oboseală.

— Ea a fost mai grav rănită, a pierdut copilul și tot tu ești cel slăbit. Ciudat.

Eu ridic vag din umeri.

Închid ochii din nou și îmi amintesc visul superb pe care l-am avut. Mama era aceeași, ca și în celelalte vise, frumoasă, teribil de frumoasă și cu rochia ei vaporoasă care îi flutura cu ajutorul brizei rece.