The Only One(Seria One-Volumul 1)

27. Acuzații

Alergam ca un nebun si drumul parca nu se mai termina. Muschii gambelor ma dureau, dar incepusera sa-mi amorteasca. Nu stiu de cat timp alergam insa nu ma opream. Trebuia sa ajung undeva, nu stiam unde, dar stiam ca trebuia.

La un moment dat am inceput sa aud niste soapte si am marit pasul. Se auzeau din ce in ce mai tare. Soaptele se transformasera in strigate; strigate dupa ajutor. Recunosteam vocea aceasta. De fapt era voce pe care adoram sa o aud. Am vazut ceva alb la cativa zeci de metri distanta. Am simtit un junghi in piept si m-am pus din nou pe alergat. Era un trup firav imbracat cu o rochie alba ce era patata de sange. Mi-am dat seama imediat ca ceva nu era bine. In fata trupului firav statea o silueta masiva, dar dintr-un oarecare motiv nu-i puteam vedea nicio trasatura umana era ca un spectru format din umbre. 

Cand am ajuns langa trupul neinsufletit, spectrul a disparut in intuneric. De cum am privit acel chip angelic care acum statea intins pe pamantul rece, lacrimile mi-au brazdat chipul instant. Nu, nu se poate! M-am prabusit in genunchi si am incercat sa-i ating chipul palid, dar apoi a disparut de tot.

-Ce? Nu, nu, intoarcete! strig speriat. Te rog, nu ma lasa! 

O lumina puternica mi-a aparut in fata si am incercat sa-mi protejez ochii cu mainile. Patru siluete luminoase mi-au aparut in fata. Pareau niste ingeri. Cea mai inalta dintre ele s-a apropiat de mine si cu mana mi-a prins barbia si mi-a ridicat privirea catre ea. Lumina stralucitoare mi-a mangaiat fata si apoi am putut vedea:

-Iubito? am soptit cu vocea sugrumata din cauza plansului.

Nu se poate sa fie ea. Astea inseamna ca cele trei siluete mai mici sunt... Nu, nu, nu ce faceti ? Toate patru se departeaza de mine si incep sa se estompeze. Ma ridic si incerc sa ii prind din urma. Una dintre cele mici se intoarce spre mine:

-Nu, tati!

Vocea asta... ma opresc inmarmurit.

-A-adam? ma balbai. Unde, unde va duceti? atrig apoi.

-Acolo sus! spun celelalte siluete micute aratand spre cer. Nu recunosc vocile astea, dar ceva imi spune ca stiu cine sunt ele:

-Maya? Theon? intreb intr-o doaga.

-Pa-pa tati! spun ele la unison.

Incerc din nou sa ajung la ei, dar de data aceasta sunt oprit de ea.

-Nu, Christopher! Tu nu vi cu noi! Nu ne-ai protejat de ei...

Dupa ce aud aceste cuvinte, toate cele patru siluete dispar, iar eu raman singur. Ma prabusesc din nou la pamant si incep pa plang si sa lovesc cu pumnul. Imi bag mainile in par parca dorind sa-l smulg din radacini . Nu se poate sa-i fi pierdut; nu se poate! De ce? La dracu, de ce nu i-am putut proteja! Ma intind pe pamant si imi intind bratele si picioarele privind spre cer. Cateva stele incep sa straluceasca mai tare si stiu ca sunt ei.

-Nuu! strig cat ma tin plamanii.

Christopher se ridica brusc atunci cand e scuturat de doua brate. Obrajii ii sunt umezi si corpul ii e transpirat. Gafaie ca un animal si imaginile acelui cosmar ii revin in minte facandu-i mainile sa tremure. Este cuprins in brate de Hope care-l mangaie frenetic pe spatele gol incercand sa-l linisteasca.

-Gata iubitule, esti bine, a fost doar un cosmar! Linisteste-te. 

El o strange puternic in brate dorind sa se convinga ca e langa el, ca e in siguranta.

-Te iubesc, te iubesc atat de mult! Tu si copii sunteti totul pentru mine si nu vreau sa va pierd! spune fara sa respire.

Hope se crispeaza. Ii prinde fata in palme si il obliga sa se uite la ea. Ii sterge lacrimile de pe fata si ii saruta incet buzele. Nu-l mai vazuse niciodata atat de slab si de vulnerabil.