Who are you? 1 & 2

*65*

Dimineaţa a sosit curând, făcându-se văzută şi simţită prin simpla lumină ce te face să te dai cu capul de pereţi când îţi intră în ochi, iar apoi îţi aminteşti că ai uitat să tragi draperie. Mă foiesc uşor în pat şi tristeţea mă învăluie odată ce îmi dau seama că el nu mai este prezent. Mă ridic în capul oaselor şi privesc încet camera, în speranţa că am să găsesc ceva ce îmi va da un indiciu despre el, dar se pare că nu sunt decât lucrurile mele.

După ce îmi mai întind de vreo două ori toţi muşchii adormiţi, hotărăsc că ar fi bine măcar să mă uit la ceas şi constat cu stupoare că este aproape 8 dimineaţa. Mi se pare puţin imposibil, ştiindu-mi stilul de dormit ce nu se pliază deloc pe ce arată ceasul. Mă dau jos din pat, îmi iau câteva haine de schimb, iar apoi intru în baie, unde fac un duş lung şi cald ce mă ajută să mă trezesc mai bine. După ce termin cu spălatul, îmbrăcatul şi aranjatul, cobor încet scările fără a face prea mult zgomot, şi sperând că nu am trezit pe nimeni.

Ajungând în bucătărie, observ ca Jasmin este acolo, oferindu-mi cel mai cald şi sincer zâmbet pe care l-am văzut la o persoană. Îi zâmbesc înapoi şi facem schimb de câteva replici, iar apoi mă aşez lângă ea, la masă, cu o ceaşcă de cafea şi încep să amestec în lichidul negru.

- Şi, îţi place aici? mă întreabă ea zâmbăreaţă

- Da. Sincer, ai o casă perfectă şi te invidiez. Adică piscina, marimea ei, priveliştea şi pădurea din jur mi se par magnifice.

- Stai să vezi și animalele din ea. Nu o să ţi se mai pară atât de frumos.

- Chiar sunt animale sălbatice aici? Adică lupi, urşi şi altele?

- Eu una nu am văzut aşa ceva. Bine, nici nu am ieşit să mă plimb, încă uneori se pot auzi lupii cum urlă, iar ceva vecini au spus că au văzut astfel de animale.

- Nici nu am observat că ar exista vecini în zonă.

- Sunt, însă destul de departe. Acum gata cu astea, vreau să ştiu toate detaliile ce ţin de tine.

- Oh... Sigur, cam ce ai vrea să afli domnişoara FBI?

- Ştiu că tu ai o mulţime de întrebări despre Dylan la care cauţi răspuns, însă eu nu o să îţi răspund, dar da, sunt singura lui rudă ce trăieşte. Ţi-am spus asta ca să nu îmi răspunzi sperând că aşa voi face şi eu. Dacă vrei, o faci, dacă nu, e okay, nu te judec. Acum, ştiu multe despre tine de la el, dar vreau să ştiu dacă tu îl placi cu adevărat, spune ea.

- Erm...

- Oh, da. Nu îţi face griji, el e plecat să cumpere ceva.

- Nu mă deranja dacă auzea, oricum. Ideea e că da, ţin mult la el şi cred că îl iubesc. Ideea e că da, nu prea ştiu ce e aia a iubi, însă când sunt cu el, totul pare mai altfel, mai colorat şi mai viu. De fiecare dată când mă atinge simt că mă topesc în mâinile sale şi mi se pare ceva incredibil. Adică nu i-am văzut chipul în viata mea şi mă simt extrem de atrasă de el, însă e ceva acolo care parcă mă face să mă îndepărtez. Nu îmi e frică de cum arată sau aşa ceva pentru că deja simt că îl iubesc şi acea nevoie nebună de a fi lângă el, dar faptul că nu ştiu nimic despre el mă termină pe dinăuntru. Nu aş pleca de lângă el pentru nimic, dar simt cum nu are încredere în mine şi mna...

- Wow... Sincer, nu prea ştiu ce să spun, adică tu pari că îl iubeşti şi el te iubeşte şi din punctul meu de vedere pare relaţia perfectă. Cel mai bine ar fi să vorbeşti cu el despre asta.

- Eu sincer nu pot înţelege de ce nu îmi arată chipul său. Stai, îmi poţi răspunde la o întrebare?

- Nu promit nimic.