Who are you? 1 & 2

*21*

Zileleau trecut una cate una. Scoala s-a terminat. Craciunul a trecut. Totul pare pierdut. Zilele astea au fost cele mai lungi si oribile din viata mea. Nu trecea o ora in care sa nu am lacrimi in ochii. Nu am vorbit cu mineni de mult timp si ma simt ca o ciudata. Simt ca ceva s-a rupt din mine din acea zi. Ziua cand el mi-a spus sa il uit. De atunci s-au schimbat multe. Parintii mei au inceput sa devina mai suspiciosi si se pare ca pleaca din ce in ce mai des. Cred ca ultima oara cand i-am vazut a fost in ziua aceea, cand am primit ultimul mesaj de la el.

Pentru ca soarta mea nu era destul de rea, se pare ca micuta fiinta care ma inveselea tot timpul a murit. Da, Roni a murit. Ma simt atat de rau cand ma gandesc cum ea a traita atat de mult si m-a facut sa zambesc in fiecare clipa. De mica a fost ca o mica mamica pentru mine. Statea mereu langa mine, iar atunci cand plangeam se aseza cu capul in poala mea si plangea cu mine. Ea ma asculta mereu si imi stia toate sentimentele. Imi pare rau ca nu mi-am luat ramas bun de la ea. Eu eram plecata la magazin, iar cand m-a intors am gasit-o zacand fara viata. La inceput m-am speriat, dar apoi sentimentul de vina si toate amintirile m-au lovit si am inceput sa plang. Eram singura cand s-a intamplat asta, asa ca am putut plange in liniste.

Dupa cum am spus, parintii mei au inceput sa plece de acasa, iar de fiecare data cand ii sun, ori au treaba, ori sunt in sedinte, ori au telefoanele inchise. Odata am crezut ca vor sa scape de mine, dar mi-am dat seama ca s-ar putea sa gresesc, asa ca mi-am alungat acel gand din cap. Apoi, cand ei erau acasa i-am intebat despre afacerile lor, iar ei m-au evitat, lucru care mi-a comfirmat acel gand.

Stateam in fata oglinzii din baie. Aratam oribil. Sub ochi aveam cearcane proeminente, iar ochii care acum mult timp erau plini de culoare, acum erau parca in ceata. Parul imi era incalcit si arata groaznic. Pielea imi era alba. Poate prea alba. Satula de viata asta de cacat, am luat telefonul in mana si am cautat prin agenda.

Eu: Cris, imi pare rau. Chiar imi pare rau, dar nu mai pot. Vreau sa plec. Vreau sa ma duc la Andrew. La mama, la tata si la Roni. Imi pare rau. Stiu ca suna atat de egoist din partea mea, dar nu mai pot. Te iubesc. Nu vreau sa plangi dupa mine. Nu, te rog nu fa asta. Daca te-as vedea plangand, inima mi s-ar rupe in doua. Nu merit lacrimile tale. Sunt un nimeni aici. Vreau sa plec. Sa merg intr-un loc mai bun. Iti multumesc ca ai avut grija de mine. Multumesc ca ai avut grija de viata mea si ca nu ai lasat-o sa se sfarseasca, dar acum ea chiar trebuie sa se opreasca. Imi pare rau. Am fost ca un ghimpe in fund pentru tine. Si nu numai pentru tine. Pentru mama, pentru tata, pentru ingrijitorii de la orfelinat, pentru Andrew, pentru Roni, pentru mama mea vitrega, pentru tatal vitreg, pentru tipul ala pe care nu il cunosc. Pentru toti. Imi pare rau. Nu mai pot traii asa. Viata mea a fost neagra mereu. De fiecare data cand i s-a oferit culoare, ea a pierdut-o devenind la felde neagra. Promit ca voi avea grija de tine, la fel cum ai facut si tu cu mine. Transmite-i acelui baiat, ca pentru el, chiar daca nu il cunosc, voi fi INGERUL sau pezitor.Te iubesc, nu uita...

Dupa ce am trimis mesajul, am lasat telefonul sa cada pe jos si am luat in mana licutul obiect de metal. Era atat de ascutit. Stiu ca am promis ca nu o voi mai face, dar chiar nu am de ales. Vreau sa plec. Mi-am ridicat maneca si ma-m uitat la incheietura mea aproape curata. A trecut ceva timp de cand nu am mai facut-o. Am pus lama pe pielea mea fina, iar apoi am inceput sa aplic putina presiune, aceasta intrand adanc in piele. O lacrima imi cazu pe boraz. Am inceput sa trasez alte linii. Cate una pentru fiecare om care mi-a intrat in viata. Pentru fiecare om care mi-a influentat viata. Mama, tata, mama vitrega, tatal vitreg, Andrew, Cristian, si una pentru acel baiat. Acea taietura a fost cea mai puternica. Fiind nemultumita de opera mea, am inceput sa pun in ordine cateva litere sub acele linii: M, T, m, t, A, C, si D. Si de data aceasta "D"-ul a fost mai apasat. Sangele era peste tot. M-am uitat la reflexia mea si am zambit multumita. Am inceput sa ametesc usor-usor. Brusc, am simtit gresia rece sub mine. Deabea astept sa il vad pe Andrew si sa imi revad parintii. Chiar imi este dor de el

NU IGNORA! ↓↓↓

ΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔΔ

Hei, se pare ca Rue prefera calea cea mai usoara: sa renunte.

Credeti ca ea chiar isi va intalnii parintii si pe Andrew? Vreau sa stiu cum va imaginati mai departe. Care e ideea voastra.

Next pun cand am 20 de opinii.