Who are you? 1 & 2

*17*

Anonim's pov

Ii tineam strans mana intr-a mea. Nu vreau sa o pierd. De cand a aparut in viata mea am inceput sa ma schimb. La inceput, recunosc, a fost doar un joc stupid, dar acum realizez ca nu vreau sa o pierd. Nu vreau sa dispara din tiata mea.

Mana sa care inca mai are cateva urme de taieturi mai vechi incepe sa fie din ce in ce mai grea. Ma uita panicat la fata ei si vad cum incepe sa cada intr-un somn adanc. Ma apropii de ea si ii ascult respiratia. Era normala. Parca dormea. Cris vine langa mine si se uita panicat. Acesta incepe sa ii bandajeze ranile cu fasii mici si albe, stergand picaturile rosii de sange.

Urasc sa o vad asa. Jur ca o sa o omor pe acea persoana care i-a facut asta. Aceasta fata imi coloreaza viata. Nu stiu inca sigur daca o iubesc, dar stiu sigur ca o simt ca pe o sora pe care nu vreau sa o pierd. Cristian este forte concentrat la ce face pe trupul micutei mele.

   - Cum s-a intamplat? ma trezesc intreband

   - Nu stiu exact. Din cate am inteles, a cazut la ora de sport din cauza unui gard care era mai sus. Dar cred ca pe jos erau cioburi, adica uita-te la ranile ei... spune el

   - Sti cumva cine e de vina? intreb devenind nervos

   - Nu. spune sec

   - Nu ma mintii.

   - Nu e cazul sa reactionezi asa. O sa aflam mai incolo

   - Ce o sa aflam? O sa se uite totul pana maine. Nu vreau sa o pierd... ultima parte chiar nu vroiam sa o spun, si cred ca voi platii scump dentru neatentia mea

   - Tu o iubesti cumva? intreaba micutul curios care totusi este mai batran decat mine

   - Ce? Nu. Adica deabea o cunosc.

   - Si de cate ori ai salvat-o? Cum de erai mereu langa ea?

   - A fost o pura coincidenta. Daca i se intampla altcuiva faceam la fel.

   - Da sigur... spune el necrezandu-ma

   - Ai terminat? intreb schimband subiectul

   - Nu.

L-am lasat pe Cristian sa isi continue munca, iar eu am mers pana la magazin. Ramasesem fara tigari si fac pariu ca micutul ingeras nu o sa refuze o ciocolata. In magazin era o aglomeratie mare, lucru ce m-a facut sa ma enervez mai tare.

Cand m-am reantors acasa, Cristian terminase si imi spuse ca avusese dreptate. Rue chiar a cazut pe niste cioburi. Se pare ca inca mai avea unul infipt in picior. Se pare ca boul din fata mea nu ma lasa sa imi o vad, pe motiv ca trebuie sa se odihneasca. Tot nu inteleg, ce rau ii fac daca stau langa ea si astept sa se scoale...

Pana la urma, l-am ascultat constiincios si m-am trantit pe canapeaua din living, pornind televizorul si scotandu-mi o tigara din pachet. Deabea astept sa se scoale Rue. Chiar daca nu va avea ocazia sa ma vada... Uneori asa urasc faza cu ascunsul personalitatii mele, dar sincer imi este frica sa nu se sperie de mine, sau sa fie dezamagita de cum arat si sa nu ma placa. Ma voi arata doar cand ea va fi convinsa ca tine la mine.