Who are you? 1 & 2

Capitolul 6

Îmi deschid rapid ochii și încerc să mă ridic cu putere, însă sunt tras înapoi de ceva dur, metalic și rece. Realizez că în jurul meu este întuneric beznă și că nu pot să văd absolut nimic, fiind legat probabil cu niște cătușe la spate, lipit de un zid.

Câteva amintiri mă lovesc rapid și îmi aduc aminte că mă aflu într-un fel de beci, plin de mucegai. Îmi amintesc că ultimul lucru pe care l-am vazut înainte să adorm a fost chipul ei ce strălucea în puțina lumină pe care ușa o lăsa să intre. 

Era superbă, așa cum mi-o aminteam. Buzele cărnoase, ochii mari și frumoși, trupul subțire, totul era exact la fel.

- Alina...? întreb confuz și încerc să mă ridic încet, însă sunt tras înapoi.

- Nu. 

Vocea era aceeași, exact cum mi-o aminteam, însă era imposibil. Mă mai uit încă o dată la ea, dar nu înțeleg ce se întâmplă în jurul meu,

- Cine esti?

- Îți amintești că am avut exact această întrebare acum ceva timp? spune es și se așază în fața mea tacticos, părând supărată și total în controlul situației.

- Eu...

- Eu vorbesc acum! spune ea pe un ton ridicat. Acum este rândul meu. Spune-mi, îți amintești când te întrebam exact același lucru, iar tu mă luai cu abureli? Cred că îți amintești destul de bine. nu?

- Da... spun eu aproape șoptit.

- Bun, mă bucur. Nu o să fac același lucru cu tine, însă crede-mă, vei ajunge să nu îți dorești să mă fi întrebat. 

Se ridică lent, țintindu-mă în ochi, parcă voind să mă vadă în acel moment mort. Pașii ei erau eleganți, exact așa cum îmi aminteam, iar mișcările ei mă fascinaă, însă atunci când am vrut să o ating, lanțurile m-au tras înapoi, făcându-mă să țip după ea. 

S-a întors mirată spre mine și un zâmbet înspăimântător i-a apărut în colțul gurii.

-Scuză-mă, ai spus cumva ceva?

- Da, te-am întrebat cine ești! țip eu disperat.

- Văd că nu mai ai răbdare. Ei bine, îți voi spune cine sunt, dar asta te va costa mult în viitor. 

Face o pauză lungă în vorbire, iar eu înghit în sec văzând că ea este în continuare serioasă și nu se mișcă deloc, fixându-mă cu acea privire.

- Credeam că  o să îți amintești totuși de mine... Nu mă așteptam să ai o memorie atât de scurtă. Mă voi mai prezenta încă o dată pentru tine, dragul meu.

Face câțiva pași spre mine și îmi prinde rapid mâna, băgându-și unghiile în carnea mea.

- Dacă faci vreo mișcare stupidă, vei rămâne fără mână.

Dau ăncet din cap în semn de aprobare și mă uit la ea cum scoate un briceag ascutit. Îmi flutură lama ascuțită în față, iar eu înghit din nou în sec. Îmi spune să mă uit în tavan și să nu mă mișc, altfel voi muri, iar eu mă conformez. 

O durere înțepătoare mă cuprinde, făcându-mă să îmi doresc să țip. O lacrimă mi se prelinge pe obraz și îmi mușc puternic interiorul buzei. Mă durea, iar ea nu continua să se oprească din a se plimba cu lama pe mâna mea.

După mult timp, aud câțiva pași, apoi vocea ei impunătoare mă trezește.

- Sper să îți răspundă la întrebare. Obișnuiește-te cu durerea, spune, iar apoi ușa se închide, lăsându-mă singur cu becul ce îmi ține companie.

Mă uit la mâna mea, însă tot ce pot vedea este antebrațul meu plin de sânge. Mă șterg rapid de haine, iar pentru câteva secunde pot vedea scrijelit în pielea mea 3 litere. 

Era ea.

Știam eu că era ea.

Rue a mea.

Hello, zilele acestea mai pun un capitol, deci stați pe aproape/