Legion Of The Black

-Capitolul1.-

Eve's POV.

Totul a început de la gândurile tampite ale părinților mei.
De fapt, nu pot sa îi mai numesc părinți.
Nici animalele nu isi părăsesc puii.
Si acum vorbesc de oameni.
Singurele ființe care gândesc.
O mamă, niciodată nu îsi lasă pui.
Asta nu este mamă.
Să spui ca te face de râs, fiindcă ascultă un gen de muzică mai neobișnuit.
Sa îi spui ca arată ca moartea.
Sa îi spui ca este mana satanei.
Ca aduce râul.
Atâtea cuvinte dureroase.
Dar sunt spuse de o mamă.
Pentru mine astea erau alintarile.
In loc de "te iubesc", "sunt mândră de tine", am avut parte de "Nu te mai îmbrăca in negru!", "porti doliu in fiecare zi", "Esti o emoista", "ma faci de râs peste tot unde merg cu tine".
Sunt o grămadă de cuvinte "frumoase".

Acum, sunt in ultimul hal.
Părinții mei au plănuit sa scape de mine.
Să ma dea la un centru de adopție. Centru de adopție, puțin spus. Aici este un loc blestemat.
Negru.
Ingrijitori care par sa fie de la spitalul de psihiatrie. Care nu au grija de absolut nimeni.
Din potriva. Noi suntem victimele lor.
Care noi?
Nu sunt singura in infernul asta.
Sunt sute de copii, adolescenți nedoriți de catre părinții lor.
Unii chiar fac misto de alți si chiar sunt bătuți.
Printre care am fost si eu.
Îmi doresc atat mult sa plec de aici.
Sa pot zâmbi din nou. Chiar daca aveam un zâmbet fals..

A trecut mult timp.
Mult timp fără lumină.
Inima mea s-a spulberat. S-a întunecat.
Nu stiu ce înseamnă sa mai zambesti. Sa râzi. Sa fii fericită.
Nu mai stiu absolut nimic.
Decat, plansete, țipete de disperare uneori de durere.

Atât.