Legion Of The Black

-Capitolul 53.-

Eve's POV.

Stăteam pe canapea și mă uitam la TV. Tot felul de știri handicapate. Același lucru în fiecare dimineață.

Mă duc la geam și mă uit pe afară. Iarna a trecut iar primăvara vine. Soarele strălucește pe cer iar verdeața trebuie sa apară.

Cred ca voi face o plimbare azi. Chiar dacă nu am mai ieșit din casa de vro săptămână. O sa mă simt ca un zombi.

Mă duc la bucătărie și imi iau un măr ca mic dejun. Măcar mai am un măr pentru mai târziu. Trebuie sa îmi caut un job. Trebuie sa fac ceva sa am bani sa umplu frigiderul. Este complet gol.

Oftez și mă duc în cameră. Mă îmbrac în niște haine subțiri și lejere și mă încalț în niște simpli tenesi. Îmi las parul desprins apoi mă duc în living și imi iau telefonul cu cheile.

Ies din apartament și mă duc către lift. Cobor la parter și ies din clădire. Poate cât mă plimb, găsesc un job undeva. Nu mă interesează cât de departe e sau ce trebuie sa fac. Bani sa am.

**

Mă plimb de aproximativ o oră. Nu am găsit nimic. Și dacă am găsit, îmi spunea ca sunt prea mică. Sunt om naiba. Am nevoie de bani. Trebuie cumva sa trăiesc.

Mă îndrept către parc. Parcul este cam gol. Mă așez la trupul unul copac și mă rezem de el. Nici nu îmi vine sa mă mai duc acasă. Oftez și imi las fruntea pe genunchi. Las câteva lacrimi sa îmi alunece pe obrajii palizi.

Cred ca nu o sa mai am nevoie de bani. Mai bine mă omor și am terminat. Așa mă chinui singură. Sunt destul de înfometata. Ce rost are sa mai consum aerul? Nu mai am nimic.

- Hei.. ești ok?

Îmi ridic privirea la vocea care o aud. În fața mea era un băiat cu parul alb, purta piecing-uri, flash-uri și chiar era tatuat. Chiar și pe față. Era îmbrăcat în negru.

- Ești ok?..

Eve: Mda.. sunt bine.

Mint eu. Îmi las fruntea înapoi pe genunchi dar vocea lui nu îmi da pace.

- Nu pari.

Eve: Probleme cu familia.. și chiar viața.

- Familie. Familia creează multe probleme.

Se pusese langa mine și se rezeama de trunchiul copacului. Oftase și se uitase fix la mine.

- Cum te cheamă?

Eve: Eve. Eveline. Dar poți sa îmi spui Eve.

- Oliver. Încântat.

Eve: La fel.

Oliver: Ai putea sa îmi spui ce ai pățit?

Eve: Este o poveste lungă și complicată. Nici eu nu o înțeleg chiar dacă o trăiesc.

Oliver: Viața e grea dacă nu ști sa o trăiești.

Eve: Observ. Mă gândeam ca sunt pregătită pentru viața în orice moment. Dar când am scăpat din mâinile părinților adoptivi, îmi vine sa mă omor. Nu am nimic.

Oliver: Ești adoptata?

Eve: Da.. și aici e o poveste lungă.

Oliver: Sa fii adoptat, cred ca este un lucru bun.

Eve: Deloc. De când părinții mei naturali au scăpat de mine, viața mea s-a schimbat radical și de atunci trăiesc un calvar.

Oliver: Părinții tai aripile copilului. Dasta sunt și singur. Deși am doar 19 de ani. Sunt al nimănui.

Eve: Și eu tot a nimănui sunt.

Oliver: Dar viața mea pot spune ca e roz. Muncesc, îmi câștig banii și am o casă.

Eve: Unde muncești? Și eu caut un job.

Oliver: Nu pot da detalii oricui.

Eve: Nu mă interesează despre ce e vorba. Eu vreau bani sa pot trăi.

Oliver: Chiar nu îți pasa ce vei face pentru niște bani?

Eve: Nu. Chiar dacă este o muncă murdară.

Nu spusese nimic. Pur și simplu scosese din buzunar o cutie din metal. Acolo își construia țigări. Își făcea singur țigări.

Eve: Aia nu e marijuanna?

Oliver: Ba da.

Eve: Este vorba despre droguri?

Oliver: Shhh..

Eve: Cu ăsta lucrezi?

Oliver: Da. Parcă voiai bani fără sa conteze ce faci.

Eve: Da.. Adică da!

Preparase o țigară și mi-o dăduse. Îmi daduse o brichetă, iar eu acum trebuia sa consum ăsta. Pentru bani fac orice..