Idolul meu

2

M-am trezit panicată, crezând că am întârziat la primul curs. Însă era totul ok, era abia 7:00. M-am dus repede în baie, m-am spălat pe faţă şi pe dinţi şi m-am machiat puţin, nevrând să par prea stridentă. M-am îmbrăcat în nişte blugi albaştri, rupţi şi un tricou negru, larg, dar nedecoltat, ca să nu mi se vadă tatuajul –nu ştiam dacă erau permise sau nu tatuajele, dar nu voiam să risc, cel puţin nu în prima săptămână. Mi-am luat o geantă albă de umăr în care mi-am pus telefonul, căştile, un mini-dicţionar română-coreeană şi un caieţel micuţ alături de un pix. Plus banii care erau indispensabili. Mi-am periat părul şi am ieşit din cameră, încuiând-o şi aruncând cheia în poşetă alături de restul lucrurilor.

Festivitatea de deschidere a fost în urmă cu vreo 3 zile, când eu eram încă în România. Acum începeau direct cursurile. Am ajuns în faţa universităţii, admirând-o de parcă o vedeam pentru prima oară. Era atât de mare şi impunătoare, păream o furnică pe lângă ea. Mi-am scos caieţelul în care aveam harta sălilor de curs, pe care mi-o înmânase secretara când am semnat documentele pentru admitere. Am studiat-o puţin şi am cam înţeles în ce parte era sala pentru cursul de coreeană. Am mers uşor, uitându-mă când în hartă, când în faţă, simţindu-mă privită din toate părţile.

-KIM TAEHYUNG!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Mă uit oripilată înspre sursa urletului extraordinar şi văd cum o fată, grasă –coreeni graşi?? o doamne, nu ştiam că există- aleargă înspre mine, ţipând extaziată. Intru în panică neştiind ce se întâmplă.

Intră în mine, căzând grămadă peste mine. Simţeam că am să mă sufoc sub ea. Am încercat să o dau jos, dar se zbătea, încercând să se ridice. Deodată, reuşeşte să se pună pe picioarele ei uriaşe, iar eu răsuflu uşurată încercând să inhalez cât mai mult oxigen.

-ionfowbevuewb?

Un băiat superb, cu părul şaten, cu breton şi nişte ochi negri pătrunzători îmi întinse mâna, ca să mă ajute să mă ridic. Dracu ştie ce a spus. Vorbise prea repede ca să pot să îmi dau seama măcar de un cuvânt. Apoi deodată mă izbi realitatea.

Tipul acesta, după cum zisese şi dolofana care mă dărâmase, era Kim Taehyung, a.k.a idolul din BTS, trupă coreeană după care Maria era înnebunită. Auzisem atât de multe despre el încât numai faţa lui mă sictirea deja.

-Sunt bine, îi zic rece în coreeană, sperând că îi răspunsesem la întrebare.

Îi ignor mâna şi mă ridic în picioare. Îmi iau harta de pe jos şi îmi continui drumul spre sală, însă el se ţinu după mine, începând să vorbească. Îl întrerup tăios, privindu-l distantă:

-Nu ştiu coreeană, vorbesc engleză.

El clipi confuz şi se uită mai atent la faţa mea, realizând că nu sunt coreeancă. Şocant.

-Ştiu puţină engleză, zice într-o engleză de baltă, cu accent corean.

-Minunat, zic eu, încercând să fiu politicoasă.

În urma noastră, alaiul lui de fani îl urmărea de parcă era Iisus Hristos venit pentru a doua oară.

-Din ce ţară eşti?

De ce nu pleca? De ce îmi vorbea mie un idol renumit?

-Din România.

Se uită la mine dezorientat.

-Dracula?

Şi mai dezorientat.

Oftez zâmbind şi îi fac semn spre uşa sălii unde aveam primul curs.