Idolul meu

19

Alarma telefonului mă făcu să îmi deschid ochii speriată, tresărind îndurerată. Mă durea spatele destul de tare, iar capul meu bubuia, probabil din cauza lipsei somnului. Îmi iau telefonul de pe birou şi opresc alarma, ridicându-mă pe marginea patului, oftând grav.

Deodată, un braţ mă apucă de mijloc, trântindu-mă înapoi în pat.

Mă holbez la chipul adormit al lui Taehyung, iar amintirile de aseară îmi revin instantaneu, făcându-mă să mă înroşesc atât de rău încât încep să ţip de fericire în sinea mea că avea ochii închişi.

Îi desfac blând mâinile din jurul meu şi fug în baie, rezemându-mă de uşă, încercând să îmi potolesc inima. Totul părea aievea, de parcă era doar un vis şi dacă el mă va mai atinge o dată, mă voi trezi, iar dezamăgirea mă va înghiţi în imensitatea abisului.

Mă spăl repede pe dinţi şi pe faţă şi mă înjur în sinea mea că nu mi-am pus şi eu nişte schimburi în baie, cum face şi el.

Aparent am câteva lucruri de învăţat de la Taehyung, oricât de nebunesc suna asta.

Ies din baie, vrând să îmi iau nişte haine, însă Taehyung era deja în fund, pe pat, uitându-se confuz la mine.

Înjur în sinea mea că s-a trezit deja, însă în realitate îi zâmbesc dulce, iar privirea lui devine şi mai confuză.

-Te-am trezit? Scuze, spun eu repezită, îndreptându-mă încet către dulap.

El mă ignoră, holbându-se la mine în continuare, cu ochii lui mici întredeschişi şi părul roşu ciufulit în cap, faţa lui abia trezită fiind atât de adorabilă încât îmi făcea inima de gheaţă să se topească.

Se aruncă în pat, înfăşurându-se cu pătura de parcă era un cocon.

Îmi iau hainele din dulap şi mă uit din nou la el, observând că adormit din nou. Oftez amuzată şi mă aplec asupra lui, privindu-i chipul paşnic şi obosit.

Era ciudat. Adormise înaintea mea şi tot îi era somn? Oare cât dormea copilul acesta în general? 24 de ore?

-Taehyung, îl strig eu începând să râd când îi observ încruntătura fină dintre sprâncene.

Îi pun mâna pe frunte, bănuind că poate era bolnav sau ceva de genul având în vedere starea lui somnoroasă. Dar era complet sănătos.

Oftez din nou, dând din cap deznădăjduită.

-Ya, Taehyung, repet eu, încercând să-l trezesc.

Tăcere.

Îmi dau ochii peste cap şi încep să-l zgâlţâi, renunţând la a-l lua cu binişorul.

-Hai la şcoală, îi zic eu, aruncând un ochi la ceas şi observând că deja era 7:40.

-Încă 5 minute, şopti el atât de slab, încât nu eram sigură dacă-l auzisem sau era imaginaţia mea.

-Bine. Eu mă duc să mă schimb şi când mă întorc tu te trezeşti. Ok?

Dădu uşor din cap. Măcar era destul de lucid încât să-mi răspundă.

Mă îmbrac repede cu hainele pentru şcoală şi îmi pun hanoracul lui, amintindu-mi că trebuia să mă întâlnesc cu managerul lui după cursuri. Dacă tot voiam să o duc până în capăt, măcar să arăt din toate punctele de vedere cât de hotărâtă eram.

Reintru în cameră, iar el nu îşi schimbă nici măcar cu un centimetru poziţia. Îmi dau din nou ochii peste cap şi trag pătura, lăsându-l descoperit. El începu să murmure, vizibil enervat de gestul meu.