Idolul meu

7

Apăs pe email, simţind cum degetele îmi tremurau nervoase. Asta era şansa mea să câştig bani pe cont propriu ca să pot rămâne în Coreea. Dacă nu eram acceptată... trebuia să mă mai gândesc la oferta lui Taehyung, lucru pe care nu l-aş fi suportat –chiar nu voiam să iau bani de la el, mai ales că ne hotărâsem că eram prieteni şi nu 2 oameni care se foloseau reciproc.

Aja şi Christine mă priveau confuze, neştiind despre ce era vorba. Mă simţeam puţin jenată de toată situaţia mea, aşa că voiam să îmi ţin gura până când îmi confirmam eu însămi că eram sortită pieirii.

Citesc email-ul în grabă, trecând de formalităţile plictisitoare. De ce nu scriau admis/respins şi atât, singurul lucru care, de fapt, interesa pe toată lumea?

Şi ajung la sfârşit.

-Mă cheamă la interviu, şoptesc şocată, nevenindu-mi să cred ochilor.

-Ce? Ce e aia? mă întrebă Christine, observându-mi schimbarea bruscă de spirit.

-Am aplicat pentru un job la o revistă, şi am fost acceptată la interviu, le explic eu, sperând că nu mă vor întreba de ce aş face asta atâta timp cât primeam bani de la părinţi.

-Oh, super! Bravo! Eu lucrez la o cafenea de prin centru, îmi zise Aja, ochii sclipindu-I veseli.

-Eu la o bibliotecă, spune Christine aprinzându-şi o ţigară. Îmi place că e liniştit. Nu aş suporta să lucrez într-un loc zgomotos.

Aja îşi dădu ochii peste cap, întorcându-se cu faţa la ea.

-E prea mişto când e zgomot, simţi cât de plin de viaţă e locul respectiv, îi explică ea, probabil ofensată de comentariul Christinei, având în vedere că lucra într-o cafenea, unde, bineînţeles, nu era chiar atât de liniştit ca într-o bibliotecă.

Oftez, privind fericită email-ul. Reuşisem. Trebuia să merg următoarea zi pentru interviu. Trebuia să-l sun pe Taehyung, să-i explic de ce mâine nu am să vin la el după cursuri. Îl apelez, iar Aja mă priveşte sceptică, neştiind pe cine sunam. Mai bine că nu ştia.

Îmi răspunse o voce necunoscută.

-Alo? zise un bărbat, probabil, pe un ton confuz.

-Um, îl caut pe Taehyung, îi zic, extrem de jenată.

Dacă era asistentul lui personal, sau managerul lui, sau orice altă persoană importantă, care putea să tragă concluzia greşită?

O simt pe Aja cum se agită lângă mine, auzindu-i numele lui Taehyung. Îmi pun un deget la gură, făcându-i semn să tacă.

-Cine îl caută? mă interogă el, dezorientat.

-O prietenă de la facultate, îi zic, neştiind dacă el spusese sau nu că face meditaţii cu mine la engleză.

-O prietenă, repetă tipul, pe un ton sceptic.

-Da, afirm eu, simţindu-mă şi mai ruşinată.

Se lăsă o tăcere stânjenitoare, iar apoi, deodată, făcându-mă să tresar şi să îndepărtez telefonul, tipul îmi urlă în ureche.

-Tae! E iubita ta la telefoooon!

Şocată, n-apuc să zic nimic până când Taehyung preluă apelul.

-Hyung, nu e iubita mea! strigă el ofensat, deşi îi simţeam zâmbetul în voce.

Revenind concentrat asupra mea, mă întrebă pe un ton voios, dulce şi enervant: