Idolul meu

5

-Ce dracu crezi că faci? mă întrebă o fată slabă şi înaltă în coreeană.

Îmi ridic o sprânceană, privind-o amuzată.

-Ce vrei să spui? zic eu, începând să vorbesc mai bine şi mai clar în limba lor.

-Ce crezi tu că faci cu Taehyung-oppa?? se băgă în seamă una dintre cele 3 prietene ale ei, care mă încolţiseră de parcă eram un şoarece prins în capcană.

Îmi dau ochii peste cap, ştiind cât de arogantă păream. Dar chiar uram să fiu interogată.

-Nu cred că este problema voastră, le răspund dând să plec, însă una dintre ele mă împinse înapoi.

O privesc şocată, nevenindu-mi să cred ce tupeu aveau.

-Stai departe de el. E al nostru.

Scot un sunet de surprindere la afirmaţia ei prostească şi încep să le înjur în engleză, dându-mi seama că niciun cuvânt pe care-l ştiam în coreeană nu ar fi putut să exprime ce nervoasă mă simţeam.

-Nu te mai da mare că ştii altă limbă şi răspunde-ne!

-Calmează-te, Ae Cha. Uită-te la ea cât de proastă e, nici măcar nu ne înţelege, zise fata care mă împinsese, iar tot grupul începu să râdă.

Însă spre surprinderea lor şi a mea, înţelesem aproape tot. Vorbeau normal şi clar, nu ca Taehyung care turuia în coreeană de ziceai că îl fugăreşte cineva. Iar după o vară întreagă de cursuri plus o lună în care am învăţat coreeana în Coreea, începusem să prind cam tot ce se vorbea, cu mici excepţii.

Încerc să mă liniştesc, nelăsându-le să mă acapareze în halul ăsta. Era doar nişte fane nebune şi obsedate. Eventual, o să treacă peste.

-Ya! Răspunde-mi! zise lidera, privindu-mă cu ură.

-Răspunde-i! repetă tipa tupeistă, împingându-mă din nou.

Îmi închid ochii, sperând că nu am să sar în părul lor. Respiră, respiră, respiră...

-Hei, ce se întâmplă?

Apăru Jimin, zâmbetul ştergându-i-se de pe faţă observând atmosfera tensionată.

Fetele începură imediat să se poarte drăguţ şi dulce, realizând că un idol se băgară în seamă cu ele. Însă Jimin mă privea pe mine şi pe fata care mă împinsese până acum de 2 ori.

-Dacă o mai loveşti o dată, mă duc la director, o ameninţă el, privind-o dur, tupeista scoţând un sunet surprins, de parcă stăpânul îşi lovise căţelul.

Îl privesc, uimită că îmi luase apărarea. Profitând de situaţie, mă strecor printre ele, ele nebăgându-mă în seamă, complimentându-l în continuare pe Jimin că e aşa "grijuliu şi drăguţ". Grijuliu un căcat.

Ies din universitate, căutând cu privirea limuzina neagră. Însă nu era nicăieri. Pentru câteva secunde, dezamăgirea mă acaparează, însă imediat realizez cât de stupidă eram. De ce te simţeai dezamăgită? Că nu îi predai engleză unui idol îngâmfat şi arogant? Ar trebui să fii în extaz.

Mda, aşa ar fi trebuit. Dar nu eram.

-Pe mine mă căutai?

Mă răsucesc, surprinsă să-l văd pe Taehyung stând în spatele meu, afişându-şi zâmbetul pătrăţos ca de obicei.

-Nu, mint eu, răspunzând prea repede, făcându-l să râdă suspicios.

-Dacă zici tu... mergem? zice el, ţinându-şi braţul de parcă se aştepta să îl prind de mână.