Idolul meu

Epilog

— Spune.

— Nu.

— Spune!

Am oftat din toţi rărunchii şi i-am aruncat o privire ucigătoare. El încă mă privea ca un copil mic, entuziasmat şi fericit.

— O...

— Oooo?

— Op... Oppa.

— Yay!

Mi-am îngropat faţa în mâini, nevenindu-mi să cred că spusesem cuvântul acesta. Nu îmi plăcea absolut deloc şi suna foarte copilăros şi enervant. Taehyung bătu din palme, fericit că mă făcuse să zic aşa ceva.

— Aşa. Acum spune în continuare.

Mi-am căscat ochii la el, uimită că îi făcea atât de multă plăcere să mă chinuie.

— Taehyung...

Îmi aruncă o privire nervoasă, iar eu mă redresez repede:

— Ăăă, Tae, Tae, Tae! am spus grăbită, nevrând să-l enervez.

Schiţă un zâmbet, însă îşi încrucişă mâinile la piept, aşteptând. Am oftat din nou, realizând că nu aveam cale de scăpare.

— Of, bine, bine, bine! Tae-oppa, eşti idolul meu.

Am apucat perna din spatele meu şi mi-am afundat capul în ea, amortizându-mi ţipătul frustrat. El începu să râdă şi se aruncă peste mine, în pat, îmbrăţişându-mă strâns şi lipindu-mi spatele de abdomenul lui gol.

Am stat aşa câteva minute, însă, deodată, el îmi oftă în ureche, făcându-mă să-mi răsucesc capul înspre el, privindu-l întrebătoare.

— Mâine începi facultatea.

Se bosumflă, încruntându-se, iar eu îi ating spaţiul dintre sprâncene, netezindu-i fruntea.

— Credeam că te-ai plictisit de mine toată vacanţa asta, i-am spus eu, mai mult în glumă, deşi nu în totalitate.

El se încruntă din nou, privindu-mă de parcă eram nebună.

— Crezi că dacă mă plictiseam de tine mai stăteam cu tine în aceeaşi casă? mă întrebă el, iar eu dau din cap, realizând că avea o oarecare logică.

— Şi aşa eşti un nenorocit că nu mai vii la facultate, i-am reproşat eu, încruntându-mă la faţa lui care se limpezi dedoată.

— Eh, ştii doar că nu mai avem timp de aşa ceva. Sunt prea multe spectacole, concerte, repetiţii, pluus...

— Dacă îmi mai zici o dată de drama aia coreeană în care joci, îţi rup capul, l-am avertizat eu, afişând o expresie serioasă.

El îmi râse în faţă, strângându-mă mai tare în braţe.

— Ţi-am mai zis o dată că nu am scene în care trebuie să sărut pe cineva sau ceva de genul, deci calmează-te...sau, de fapt, poţi să continui. Eşti drăguţă când eşti geloasă.

Mi-am dat ochii peste cap, încercând să mă eliberez din braţele sale de fier, însă el nici că îmi dădea drumul.

— O să mai fiu drăguţă când o să îţi rup capul? l-am întrebat eu, enervându-mă că nu mă lăsa să mă ridic din pat.

— Probabil că da, dar eu aş prefera să nu. Îmi place cum îmi stă cu capul pe umeri, spuse el dând din umeri şi scuturându-şi capul idiot.