Idolul meu

8

M-am trezit următoarea zi atât de voioasă şi fericită, încât m-am speriat de propria-mi reflexie. Părea că un demon îmi posedase corpul în timp ce dormeam, dar eram atât de euforică încât nu îmi păsa. Azi aveam şansa să primesc un job, iar astfel mă întreţineam singură. Puteam deveni în adevăratul sens al cuvântului, o femeie puternică şi independentă. Abia aşteptam.

Mă îmbrac repede cu o cămaşă albă şi nişte pantaloni negri, sperând că arătam cât de cât profesional. Mă uit prin dulap, căutând un sacou sau ceva de genul, dar niciunul nu îmi plăcea în mod special în ziua asta. Aşa că mi-am pus hanoracul lui Taehyung, gândindu-mă că înainte să intru la interviu să-l dau jos.

Am ieşit din cameră, încuind uşa în urma mea. Mai aveam exact 5 minute pe ceas până când Aja mă va suna, probabil urlând din cauza timpului ei preţios pierdut. Alerg până la banca noastră, ajungând în 7 minute. Însă Aja mă privi uşor nervoasă, nezicându-mi nimic. Îmi ridic o sprânceană uimită.

-Nu o să mă baţi că am întârziat? o întreb pe un ton zeflemitor.

-Nu de data asta, îmi răspunde ea privindu-mă ciudat. Azi te iert. E ziua interviului.

-Ah, mersi, zic eu, nu prea bucuroasă că îmi amintise.

După ce am băut o cafea fierbinte pe care ni-o adusese Aja mie şi lui Christine de la locul ei de muncă, am intrat în universitate, îndreptându-mă spre sala de curs.

Cursurile au trecut repede, împotriva voinţei mele. Îmi era frică de interviu, iar cu cât se apropria mai mult, cu atât simţeam că o să îmi cedeze nervii şi nici măcar nu am să mai prezint la agenţie. Uram să trăiesc cu stres, însă uram să trăiesc pe străzi, aşa că aveam o motivaţie destul de bună ca să mă duc până la urmă.

Într-un final cursurile se terminară, profesorul ieşind silenţios pe uşă, făcându-mă să realizez că eu chiar trebuia să merg la interviu. Nu puteam să fug, nu puteam să mă ascund, ci trebuia să apuc taurul de coarne şi să îmi înving fricile. Uşor de zis, greu de făcut. Eram bună la teorie, dar la practică mereu dădeam bir cu fugiţii.

Oftez adânc, ridicându-mă de pe scaun şi ieşind cu capul plecat din sală. Mai aveam o oră până la interviu, pe care o probabil am s-o petrec căutând sediul agenţiei cu google maps, sau dacă mai găseam câţiva bani prin buzunari, puteam lua un taxi. Însă la a doua variantă nu eram chiar atât de sigură.

Ies din universitate, auzind şuşote în dreapta şi în stânga mea. De fapt erau peste tot. Iar printre toate murmurele astea suspicioase îmi auzeam numele.

-Cu Taehyung?!

-....da....

-...uite ....poza..

-Acasă la el?!....

-Idioata!....o...distrug....

Îmi casc gura la fetele din dreapta mea, care frecau înnebunite un telefon. Şi cred că ştiu la ce se uitau atât de înflăcărate.

La poza lui Taehyung cu mine pe care o postase pe Twitter.

Ştiam că odată şi-odată o să dea peste ea şi o să îmi rupă beregata, dar de ce tocmai azi când aveam şi eu o şansă la libertate? Puteau să o facă în ziua precedentă, când încă credeam în mod depresiv că eram destinată străzilor din Seul.

Dar nu eram pregătită să mor. Cel puţin nu încă.

Aşa că mă dau tiptil cu spatele, reintrând în universitate, şi mă ascund după un colţ întunecat, aşteptând să plece toată lumea ori la cursuri, ori dracu ştie unde, numai să plece naiba odată.