Idolul meu

17

-Andreea.

O voce dulce şi familiară încearcă să-mi pătrundă în tărâmul viselor. O ignor, afundându-mă şi mai mult în somn. Mă foiesc, căutând o poziţie mai bună, simţindu-mi capul amorţit. Perna asta era destul de tare. Mă încrunt, punând o mână pe ea, încercând să o netezesc.

-Ce faci? Mă pipăi? Ştiam eu că nu eşti aşa inocentă.

Îmi deschid ochii imediat, tresărind, şi ridicându-mă atât de repede în fund încât mă ia ameţeala.

Taehyung mă privea amuzat, ochii lui licărind intrigaţi de expresia mea confuză şi speriată. Oftă, luându-mă de mână şi aşezându-mă din nou cu capul pe pat, de data asta pe o pernă adevărată. Se răsuci pe o parte, cu faţa înspre mine.

-Cât e ceasul? îl întreb, cu o voce obosită şi dezorientată.

-8:32 dimineaţa.

Stau câteva secunde, gândindu-mă la ce ar fi trebuit să fac astăzi. Era marţi. Aveam cursuri... şi începeau la ....

-Rahat!

Mă ridic repede din pat, căutându-mi geanta şi telefonul, disperată să plec cât mai repede, pentru a ajunge la timp. Profesorul de engleză nu tolera întârzierea. Încep să înjur în română, realizând că eram îmbrăcată în rochia de aseară şi cu siguranţă nu aveam timp să ajung pe acasă ca să mă schimb.

Îl simt pe Taehyung cum se foieşte în spatele meu, ridicându-se cu greu din pat.

Îmi găsesc geanta şi mi-o pun pe umăr, sperând că nimeni nu o să râdă de ţinuta mea mult prea elegantă pentru o zi normală de cursuri.

Dau să deschid uşa camerei, dar el mă strigă, făcându-mă să ţin mâna pe clanţă, şovăitoare.

-Stai că vin şi eu. I-am trimis un mesaj şoferului, o să vină în 5 minute maxim. Până atunci ai timp să te schimbi.

Mă răsucesc atât de repede, încât capul începu să mi se învârtă.

-Să...să mă schimb? repet eu confuză, încruntându-mă şi holbându-mă la faţa lui în continuare amuzată.

-Da. Nu ai cum să te duci la universitate cu rochia aia.

Mă uit la rochie, dându-mi seama că avea dreptate. Speram ca ceilalţi studenţi să nu râdă de mine, dar până şi profesorii mi-ar fi făcut observaţii la cât de fancy arăta.

-Şi... cu ce să mă schimb? Din câte ştiu eu, nu aveţi nicio fată pe aici, zic eu zâmbind ştiutoare.

-Cu hainele mele, îmi răspunsese el nonşalant, deja intrând în dressingul lui, care era la fel de mare precum camera mea de la cămin.

Mă pregătesc să protestez, dar până la urmă o las baltă. Oricum ieşea cum voia el, până la urmă. Îl urmez, dând din umeri.

Îmi plăceau hainele băieţilor, de multe ori îmi cumpărasem hanorace din raioanele destinate bărbaţilor, aşa că nu eram tocmai împotriva aceste idei.

Într-adevăr, dressingul lui arăta ca în filme, atât de mare şi spaţios, plin de haine pe umeraşe, sau împăturite în dulapuri supraetajate, plus adidaşi aşezaţi minuţios, într-un dulap cu o multitudine de sertare.

Taehyung mă studie puţin, iar mă holbez la el furioasă, aducându-i aminte că nu avem timp să facem parada modei. El îmi zâmbi, şi scoase un hanorac negru şi nişte pantaloni de aceeaşi culoare, plus nişte adidaşi albi.