Idolul meu

4

Următoarea zi m-am trezit devreme, având o stare de spirit foarte bună. Nu ştiam exact de ce, dar când mi se întâmpla asta trebuia să profit din plin. Aşa că mi-am reorganizat cărţile şi hainele -începusem în ultima săptămână să le arunc pe unde apucam, fiind prea obosită să păstrez ordinea. 

Ajungând pe la ultimele haine aruncate ieri pe scaunul de la birou, mă uit fugitiv la ceas şi observ, spre surprinderea mea, că mai aveam doar o oră până la începerea cursurilor. Mă schimb în aceleaşi haine de ieri, fiind prea grăbită ca să-mi aleg o ţinută nouă -trebuia să mă întâlnesc cu Aja şi Christine la banca noastră din curtea universităţii în maxim 20 de minute. 

Îmi pun tricoul negru pe mine şi blugii rupţi. Apoi mă uit prin dulap după un hanorac -era începutul lui noiembrie, începuse să fie frig afară. Însă un gând tot nu îmi dădea pace şi arunc o privire asupra scaunului.

Hanoracul lui Taehyung.

La dracu. Dacă tot mi l-a dat, trebuia să-l înapoiez. Aşa că l-am pus pe mine, sperând că o să mi-l ceară după ce urcăm în limuzina lui luxoasă pentru a relua meditaţiile...

Ugh, nu îmi venea să cred. În România ziceam tare şi răspicat că nu îmi plăceau idolii kpop iar acum, teoretic, îmi dădeam un fel de întâlnire cu unul. Şi nu unul chiar obişnuit. 

Îmi scutur capul, încercând să-mi alung gândurile idioate despre faţa lui drăgălaşă şi ochii lui negri expresivi. Îmi aranjez hanoracul, punându-mi gluga pe cap. Acum chiar păream o disperată după kpop, care purta haine cu numele lor. Iar Taehyung... cine purta hanorac cu numele lui?!

Însă nu aveam cum să mint: mirosea al naibii de bine.

Ies repede din cameră, închizând uşa cu cheia. Îmi bag căştile în urechi, ascultând genul meu de muzică preferat: rock. Te-ai aşteptat să zic kpop, nu? Niciodată. Cel puţin nu azi.

Am ajuns cu câteva minute întârziere, iar Aja şi Christine începură să râdă de faţa mea roşie, îmbujorată din cauza frigului şi al şprintului pe care-l băgasem ca să ajung mai repede la bancă.

Deodată ochii li se îndreptară la unison asupra hanoracului meu.

-Îţi place BTS? mă întrebă Aja, ochii sclipindu-i.

Oh, nu îmi spune că şi ea...

-Nu...chiar, mă fâstâcesc eu, dându-mi gluga jos, părul meu blond-şaten începând să se învolbure.

-Atunci de ce porţi hanorac cu numele lui V? mă chestionă Christine amuzată.

Îmi dau ochii peste cap.

-Pentru că e un cadou de la o prietenă din România. Şi m-am grăbit să ajung aici aşa că am luat prima haină care mi-a căzut în mână, mint eu, nevrând să-l bag pe Taehyung în discuţie.

-Oh, ce drăguţ, zice Aja, ochii ei căprui entuziasmându-se frenetic. Vreau şi eu o prietenă ca a ta.

-Ţi-aş da hanoracul ăsta, dar chiar nu pot, probabil în câteva zile o să mă pună să-l expediez înapoi în România la cât de obsedată e, glumesc eu, totuşi, adăugând un sâmbure de adevăr: dacă următoarele zile nu mă va vedea cu el, atunci va ştii de ce.

-Aşa aş face şi eu, ţi l-aş cere imediat. De fapt, probabil că nu m-ar lăsa inima să dau aşa ceva cadou cuiva; chiar şi celei mai bune prietene. Fără supărare, spuse ea, dându-şi seama că se lăsase dusă de val cu propria ei obsesie pentru ei.

-Nicio problemă, vă înţeleg perfect, spun eu deşi nu era absolut deloc adevărat.

Nu eram obsedată de nicio trupă, sau de vreun cântăreţ în mod special, aşa că nu înţelegeam deloc sentimentul. Dar hei, era o minciună nevinovată care o făcuse să se simtă confortabil.